Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Alexandru Tomescu, cel mai cunoscut violonist român contemporan, a susţinut, până în prezent, de la debutul în 1983, peste 1.500 de concerte şi recitaluri în 33 de ţări, pe cinci continente. Este câştigător a numeroase premii naţionale şi internaţionale la concursuri de muzică clasică. În septembrie 2007, a câştigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702, iniţial pentru o perioadă de cinci ani, care s-a prelungit până în 2023.

S-a născut la 15 septembrie 1976, în Bucureşti, şi a studiat vioara cu mama sa, Mihaela Tomescu, profesoară de vioară la Liceul de Muzică ''George Enescu'' din Bucureşti. De asemenea, începând de la vârsta de şase ani, a cântat acompaniat de tatăl său, pianistul Adrian Tomescu, participând la numeroase evenimente şi concursuri muzicale. Şi-a continuat educaţia la Conservatorul din Bucureşti (1995-1999), cu renumitul violonist şi profesor Ştefan Gheorghiu. Alexandru Tomescu a obţinut burse de studii în SUA şi Elveţia, unde a studiat cu Eduard Schmieder (2000) şi, respectiv, Tibor Varga (2001). În paralel, a urmat cursuri de perfecţionare cu Ruggiero Ricci, Igor Oistrah şi Hermann Krebbers, cu Thomas Zehetmair şi Werner Scholz, notează www.orchestreradio.ro.

 


Este câştigătorul a numeroase competiţii naţionale şi internaţionale - peste 100 de premii I naţionale şi 26 de distincţii internaţionale - între care: Concursul "Paganini" (Genova, 1995), Concursul "Marguerite Long - Jacques Thibaud" (Paris, 1999) şi Concursul "George Enescu" (1999). A concertat, de asemenea, sub bagheta unor dirijori importanţi, între care Kurt Masur, Valery Gergiev, Christoph Eschenbach, alături de pianişti valoroşi, precum Valentina Lisitsa şi Eduard Kunz, în săli la fel de celebre: Carnegie Hall - New York, Concertgebouw - Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées - Paris sau Metropolitan Arts Center - Tokyo. În mai 2019 a susţinut o serie de concerte în Anglia, ca solist al Orchestrei Filarmonicii Regale, sub bagheta dirijorilor Gabriel Bebeşelea şi Christopher Petrie, menţionează site-ul https://www.festivalenescu.ro/.


A înregistrat pentru posturi de radio şi televiziune româneşti, dar şi din Anglia, Franţa, Elveţia, Germania, Olanda, Polonia, SUA şi a realizat numeroase imprimări pe CD şi DVD, între care: "Premio Paganini" (lucrări de Niccolo Paganini, Eugene Ysaye, cu Ermindo Polidori la pian), "Alexandru Tomescu in The Great Hall of the Moscow Conservatoire" (concerte de Niccolo Paganini şi Felix Mendelssohn), "Romanian Piano Trio" (lucrări camerale de Mozart, Beethoven, Schumann, alături de Horia Mihail şi Răzvan Suma), "Romantic Stradivarius" (lucrări de Johannes Brahms, Robert Schumann, Edvard Grieg), "Simply Mozart" (patru concerte mozartiene sub bagheta lui Horia Andreescu), "24/24" (24 de Capricii pentru vioară solo de Niccolo Paganini), "Ad Libitum Primus" (cvartete de Ludwig van Beethoven, Jospeh Haydn, Jean Sibelius), "Stradivari - Obsesii" (Şase Sonate op. 27 pentru vioară solo de Eugene Ysaye).

 


Este solist concertist permanent de elită al Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, alături de care a susţinut zeci de concerte în ţară şi în străinătate şi este Ambasador al campaniei Radio România Muzical - "Ascultă 5 minute de muzică clasică", notează https://www.turneulstradivarius.ro/.

I-a fost încredinţată, în 2007, pentru o perioadă de cinci ani, în urma mai multor concursuri, vioara Stradivarius Elder-Voicu din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Naţional al României. Alexandru Tomescu a demarat ulterior proiectul "Stradivarius Elder-Voicu: 2008 - 2012", constând în mai multe turnee în ţară în colaborare cu alţi muzicieni. În 2017, a câştigat dreptul de a cânta la vioara Stradivarius Elder-Voicu până în 2023.

Sub genericul ''Turneul Internaţional Stradivarius'', violonistul a concertat în numeroase localităţi din ţară, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească, asociind uneori recitalul cu secvenţe inedite de performance: cele 24 de capricii ale lui Niccolo Paganini, cele şase sonate pentru vioară solo de Eugene Ysaye, sonatele şi partitele pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach, sonatele pentru vioară şi pian de Serghei Prokofiev şi integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de George Enescu (cu Eduard Kunz la pian). O parte dintre aceste programe au fost înregistrate pe CD-uri şi DVD-uri care s-au bucurat de un mare succes.

 


În 2021, Alexandru Tomescu cu vioara Stradivarius Elder-Voicu şi pianistul spaniol, Josu De Solaun, au susţinut 13 concerte în 12 oraşe din ţară, în perioada 25 iulie-11 august, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Turneului Internaţional Stradivarius numit "Odă Bucuriei", cunoscută şi ca Simfonia a IX-a, de Ludwig van Beethoven, într-o transcripţie pentru vioară şi pian de Hans Sitt.

"Turneul Stradivarius din acest an a fost o adevărată provocare. Împreună cu pianistul Josu de Solaun am cântat una dintre cele mai spectaculoase capodopere muzicale scrise vreodată - Simfonia a 9-a - "ODĂ BUCURIEI" de L.v.Beethoven. Programul de turneu a fost foarte intens, date fiind condiţiile sanitare impuse de pandemie. Muzica, însă, ne-a dat aripi de fiecare dată, iar sonoritatea catedralelor a fost pur şi simplu copleşitoare, spaţiile neconvenţionale în care am cântat au fost adevărate scene culturale. Nu am fi reuşit să dăm viaţă acestei opere fără publicul minunat, care a trăit şi a vibrat în acelaşi timp şi la aceeaşi intensitate cu noi emoţia Odei Bucuriei şi îi mulţumim. Am încheiat turneul 2021 cu sufletul plin şi cu nerăbdarea de a începe următoarele proiecte muzicale.", declara cu acest prilej violonistul Alexandru Tomescu, potrivit https://www.turneulstradivarius.ro/.

 


În 2019, violonistul Alexandru Tomescu a fost protagonistul Galei "Remember Enescu - 20 ani de Excelenţă în Muzica Clasică". Tot în 2019, Alexandru Tomescu şi violistul Cristian Andriş au lansat un proiect extraordinar, al cărui promotor este Asociaţia Trib'Art din Timişoara: Romanian Chamber Orchestra, un nou ansamblu pe scena muzicală românească, care aduce în faţa publicului 21 de muzicieni români care fac performanţă atât în ţară cât şi în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Împreună sunt directori artistici ai acestui prestigios ansamblu, iar Alexandru Tomescu este Concertmaestru. Dirijorul ansamblului este maestrul Cristian Măcelaru, notează https://romanianchamberorchestra.ro/

Activitatea violonistului a fost recompensată cu numeroase premii, între care: Premiul pentru Muzică al Radio România Cultural, Premiul "Iosif Sava" al Uniunii Criticilor Muzicali, Marele Premiu Prometheus pentru Opera Prima (debut) (2008), Premiul "Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană" (Fundaţia Eurolink - Casa Europei) (2012), Ordinul "Steaua Italiei" în grad de Cavaler pentru merite deosebite în promovarea culturii italiene (2014).

 


Violonistul Alexandru Tomescu este cadru didactic asociat al Facultăţii de Muzică şi Teatru la Universitatea de Vest din Timişoara începând din anul şcolar 2020-2021 şi visiting professor la Universitatea Musical Arts Madrid, Spania, potrivit https://www.turneulstradivarius.ro/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Violonistul Alexandru Tomescu susţine un concert cu ocazia Zilei Naţionale a Italiei, Ateneul Român, Bucureşti, 3 iunie 2015. 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.