COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Ortodoxe
Sf. Mc. Laurenţiu, arhidiaconul; Sf. Sfinţit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit
Greco-catolice
Sf. arhid. m. Laurenţiu
Romano-catolice
Sf. Laurenţiu, diacon m.
Sfântul Mucenic Laurenţiu este pomenit în calendarul creştin ortodox la 10 august.
Sfântul Laurenţiu era arhidiacon al episcopului Romei, Xist.
Papa Xist, care urcase în scaunul episcopal ca la o moarte sigură, urmând unui alt ierarh mucenic, Ştefan, ucis pentru Hristos, a fost luat de prefectul cetăţii, Valerian, împreună cu clericii Bisericii din Roma, şi a fost închis alături de mulţi alţi creştini în temniţa de obşte.
Papa, împreună cu doi diaconi, a fost dus în faţa împăratului Deciu (249-251) şi a lui Valerian şi i s-a cerut să se închine zeilor pentru a-şi proteja clerul şi pe ceilalţi creştini şi pentru a-şi cruţa propria sa viaţă.
În timp ce Xist era dus spre templu pentru a jertfi zeilor romani, sau să fie omorât, în cazul în care nu ar fi voit, Sfântul Laurenţiu i-a ieşit în cale şi i-a strigat: "Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărţit deja comorile pe care mi le-ai încredinţat", căci la sfatul părintelui său, acesta vânduse bunurile bisericii şi împărţise banii săracilor.
Cei care l-au auzit au crezut că el este deţinătorul unui tezaur şi din acest motiv a fost luat de soldaţi şi somat să-i dăruiască împăratului comorile de care vorbise.
Ca puternicii acelui timp să cunoască despre ce comori era vorba, Sfântul Laurenţiu a cerut câteva zile. A adunat atunci şchiopii, orbii şi bolnavii, neputincioşii şi pe toţi cei care primiseră ajutorul său şi împreună cu aceştia a apărut în faţa prigonitorilor.
Ruşinaţi şi mânioşi de această privelişte, aceştia au cerut ca arhidiaconul să se închine idolilor.
Sfântul Laurenţiu a refuzat şi a fost închis în temniţă. Aici l-a vindecat de orbire pe un condamnat, Lucillus, pe care l-a botezat. Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune, a cerut şi a primit şi el botezul. Acesta din urmă, numărându-se cu mucenicii, a fost omorât pentru Hristos.
După multe chinuri, Sfântul Mucenic Laurenţiu a fost întins pe un grătar aşezat pe cărbuni aprinşi. În acestă grozăvie şi-a dat duhul, căci toţi care erau acolo de faţă se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. În iconografie, el este reprezentat cu cădelniţa cu jar în mână, cădind şi înmiresmând Biserica lui Hristos. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.