COD GALBEN: 04-12-2021 ora 18 Intre 18:30 si 23:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este o clinică universitară cu o activitate ştiinţifică susţinută, în care pacienţii primesc o îngrijire medicală adecvată. Investigaţiile medicale posibile sunt foarte numeroase şi complexe. În spital se pot trata numeroase afecţiuni, fiind acoperită întreaga paletă de specialităţi medicale.

 

Istoria spitalului începe în 1978, când a fost inaugurat sub denumirea Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti (SCMB), cunoscut şi sub denumirea Spitalul Municipal. La inaugurare cuprindea următoarele specialităţi: Medicină Internă, Chirurgie, Neurologie, Oftalmologie, Obstetrică-Ginecologie, Ortopedie, A.T.I., Laborator analize, Laborator Anatomie Patologică, Radiologie, Explorări funcţionale, conform site-ului https://www.suub.ro/.

 

În perioada 1992-1993, Spitalul Clinic al Municipiului Bucureşti şi-a schimbat structura şi şi-a redimensionat activitatea, devenind Spitalul Universitar, iar în 1994 a început consolidarea sa. În 1997, Policlinica Spitalului a devenit structură separată sub denumirea Policlinica Sectorului 6, ulterior fiind mutată într-un alt sediu.

 

Din anul 2000, Spitalul Universitar a devenit Spitalul Universitar de Urgenţă, ceea ce a determinat modificări în structura organizatorică şi funcţională.Aceste modificări au dus la diversificarea serviciilor medicale în cadrul unor secţii şi compartimente nou înfiinţate, dar au existat şi secţii care au fost transferate în alte spitale. Astfel secţiile transferate au fost cea de Medicină Internă şi cea de Balneologie şi Recuperare Medicală. 

 

 

Poza 1 - Spitalul Municipal Bucureşti, 1989/MIHAI ALEXE/AGERPRES FOTO/ARHIVA     

 

Poza 2 - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

 


Între secţiile şi compartimentele noi se numără: Unitatea de Primire a Urgenţelor, având în componenţă salon de supraveghere critici şi salon de necritic, Compartimentul de Hematologie şi Hemobiologie, Compartimentul pentru Prevenirea şi Controlul Infecţiilor Nosocomiale, Secţia Clinică de Neurochirurgie, Secţia Clinică Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă, Compartimentul de Angiografie, Centrul de Hemodializă, Compartiment Chirurgie Toracică, Compartimentul Chirurgie Cardiovasculară, Secţia Recuperare Neurologică, Secţia Clinică Hematologie, Cabinet de Planificare Familială.

 

Policlinica spitalului s-a transformat în Ambulatoriu SUUB şi ulterior a fost preluat Ambulatoriul de Copii şi Tineret Cotroceni.

 

În perioada 2005-2008 au fost înfiinţate secţii şi compartimente noi: Cardiologie Intervenţională, Unitatea de Urgenţe Neurologie, Compartiment ORL, Compartimentul Clinic de Nefrologie, Compartimentul Endocrinologie, Compartiment Diabet zaharat, Compartiment Prematuri, Compartiment Chirurgie Artroscopică. 

 

 

Poza 1 - Spitalul Municipal Bucureşti, 1989/MIHAI ALEXE/AGERPRES FOTO/ARHIVA     

 

Poza 2 - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

 


Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este un spital de mari dimensiuni. Aici se pot trata un mare număr de afecţiuni, spitalul acoperind întreaga paletă de specialităţi medicale cum ar fi: medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, neurochirurgie, chirurgie generală, ortopedie, ginecologie, chirurgie cardio-vasculară, angiografie şi terapie endovasculară, centru de dializă, explorări funcţionale, endocrinologie, hematologie şi transplant medular, medicină nucleară, neonatologie, neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, oncologie medicală, ortopedie, psihiatrie, radiodiagnostic, unitate de transfuzie etc, precizează site-ul http://www.suub.ro/.

 

În cadrul spitalului beneficiază de asistenţă medicală, anual, 300.000 de pacienţi, dintre care aproximativ 70.000 sunt internaţi.

 

Din luna noiembrie 2010, spitalul este acreditat ISO 9001, iar în 2011, Spitalul Universitar de Urgenţă a fost încadrat ca Spital Regional de Urgenţă de categoria 1 - nivelul de competenţă foarte înalt. Din august 2011, Unitatea de Primiri Urgenţe are în componenţă Serviciul Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD).

 

Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti este situată la primul nivel al instituţiei, accesul pacienţilor realizându-se dinspre Splaiul Independenţei, în Str. Dr. Leonte, pe rampa de acces pentru ambulanţe. Această unitate deserveşte urgenţele medico-chirurgicale în primul rând pentru pacienţii care locuiesc în sectoarele 5 şi 6 ale capitalei, dar şi pentru pacienţi din celelalte sectoare ale Bucureştiului, precum şi din judeţele limitrofe sau zonale.

 

 

Poza 1 - Spitalul Universitar Bucureşti, 1997/PAUL BUCIUTA/AGERPRES FOTO/ARHIVA     

 

Poza 2 - Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, 2020/CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

 


Întrucât SUUB este un spital regional tip I A, fiind integrat în programe naţionale precum programul STEMI sau cel de tromboliză acută în caz de AVC ischemic, în UPU sosesc în mod curent pacienţi din toată zona de sud a României şi, izolat, din instituţii spitaliceşti aflate oriunde în ţară sau străinătate. În UPU există spaţii special concepute pentru activităţile desfăşurate: triaj, resuscitare, urgenţe majore şi minore, investigaţii paraclinice. Medicii angajaţi în UPU sunt formatori pentru medicii rezidenţi de medicină de urgenţă şi pentru medicii înscrişi la atestatul de urgenţe spitaliceşti, mai notează site-ul http://www.suub.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactori Arhiva Foto - Elena Bălan, Florin Vlădescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.