COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 09:00 si 10:30 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Cluj, Județul Sălaj, Județul Bistriţa-Năsăud; COD GALBEN: 27-09-2021 Intre 09:00 si 10:30 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Braşov, Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Tenorul Giuseppe Stefano s-a născut, la 24 iulie 1921, la Motta Santa Anastasia, oraş în apropiere de provincia Catania. Familia sa a făcut eforturi serioase pentru ca el să urmeze cursurile seminarului teologic din Milano şi să devină preot. Giuseppe nu a urmat cariera teologică, a ales să cânte. S-a prezentat la două concursuri de interpreţi de muzică, la Milano şi la Florenţa, în 1938. A cântat în cafenele, restaurante şi săli de cinema.

În 1940, l-a cunoscut şi apoi l-a avut profesor pe baritonul Luigi Montesanto, însă declanşarea războiului l-a determinat pe Giuseppe Stefano să abandoneze studiul. Timp de trei ani, a fost prizonier în Germania. În 1943, s-a refugiat în Elveţia, fiind primit în câmpul de refugiaţi din Vidy, nu departe de Lausanne. La sfârşitul conflictului, a revenit la Milano şi a reluat lecţiile cu Montesanto.

 


În 1946, a înregistrat câteva piese italiene. Ulterior, cu ajutorul lui Liduino Bonardi, regizor renumit, şi-a făcut debutul profesional la Teatrul Municipal "Reggio Emilia", la 20 aprilie 1946, cu opera "Manon" de Jules Massenet, potrivit www.allmusic.com. A devenit cunoscut în toată Italia şi a apărut pe scenele teatrelor din Veneţia ("Les Pecheurs de Perles"), Genova ("Rigoletto"), Lugo ("L'Ami Fritz", "Rigoletto", "La Traviatta"), Reggio Emilia ("L'Ami Fritz"), Bologna ("La Somnambule"), Piacenza ("Manon"), Ravena ("Manon" şi "La Traviata") şi Cesena ("Manon").

 


În perioada 1948-1951, a obţinut numeroase succese pe scena Operei Metropolitan. În septembrie 1951, s-a întâlnit cu personalităţi precum Maria Callas şi Tito Gobbi, potrivit www.allmusic.com. O altă întâlnire memorabilă a avut loc, anul următor, la Palacio de Bellas Artes din Mexico, unde a interpretat, din nou, alături de Callas în opera "Les Puritains". În acelaşi an, a interpretat alături de Callas, pe scena operei Scala din Milano în opera "La Gioconda".

 


În ianuarie 1954, a apărut, alături de Maria Callas, în opera 'Lucia di Lammermoor', dirijată de Herbert von Karajan pe scena Scala din Milano. În 1950, a participat la Festivalul de la Vernona cu opera "Les Pecheurs de Perles" de Bizet. De-a lungul carierei a susţinut o serie de concerte şi în Berlinul de Vest şi America de Nord, vocea sa cucerind publicul de pretutindeni.

A murit la 3 martie 2008. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.allmusic.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.