COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre 1 august se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit de COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre vijelii puternice, grindină, averse torențialeInterval de valabilitate se va semnala vijelii puternice, grindină, averse torențialeInterval de valabilitate COD PORTOCALIU: 01-08-2021 ora 10 Intre val de căldură persistent și disconfort termic deosebit deaccentuatInterval de valabilitate se va semnala val de căldură persistent și disconfort termic deosebit deaccentuatInterval de valabilitate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În fiecare an, la 18 mai, este sărbătorită Ziua internaţională a muzeelor, ce are ca obiectiv promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii, potrivit http://imd.icom.museum/.

Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potenţial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar şi în ceea ce priveşte sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.

Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a organizat, în 1951, o reuniune numită "Cruciada pentru Muzee". Reuniunea a avut ca subiect muzeele şi educaţia iar ideea instituirii unei Zilei internaţionale a muzeelor a pornit de la accesibilitatea instituţiei muzeale. În 1977, ICOM a stabilit data de 18 mai drept Ziua internaţională a muzeelor. Organizate la 18 mai sau în jurul acestei date, evenimentele şi activităţile planificate pentru a sărbători Ziua internaţională a muzeelor pot dura o zi, un weekend sau o săptămână întreagă. În întreaga lume, tot mai multe muzee participă la Ziua internaţională a muzeelor.

În 2021, tema zilei este "The Future of Museums: Recover and Reimagine", prilej cu care, muzeele, specialiştii şi comunităţile lor sunt invitate să creeze, să conceapă şi să împărtăşească noi practici de (co-)creare de valoare, noi modele de afaceri pentru instituţiile culturale şi soluţii inovatoare pentru provocările sociale, economice şi de mediu din prezent, potrivit https://icom.museum/.

Anul 2020 a fost ca niciun alt an. Criza COVID-19 a afectat fiecare aspect al vieţii noastre. Unele probleme deja presante au fost agravate, punând sub semnul întrebării structura societăţilor noastre: apelul la egalitate este mai puternic ca niciodată.

Muzeele nu fac excepţie de la aceste schimbări, iar sectorul cultural este printre cele mai afectate, cu grave repercusiuni economice, sociale şi psihologice atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Dar această criză a servit şi drept catalizator al unor inovaţii cruciale aflate în curs, cu un accent sporit pe digitalizare şi crearea de noi forme de experienţă şi diseminare culturală.

Acesta este un moment esenţial pentru societatea noastră, apelul către muzee fiind acela de a-l îmbrăţişa şi de a determina schimbarea. Este timpul ca relaţia comunităţi-muzee să fie regândită, de a experimenta cu noi şi hibride modele de realizare culturală şi să se reafirme valoarea esenţială a muzeelor pentru construirea unui viitor drept şi durabil. Trebuie susţinut fără rezerve potenţialul creativ al culturii ca motor pentru recuperare şi inovaţie în era post-COVID.

În 2020, în contextul izbucnirii pandemiei de COVID-19, care a determinat în majoritatea ţărilor luarea de decizii precum izolarea la domiciliu, distanţarea socială şi închiderea tuturor instituţiilor culturale, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM) a decis să adapteze formatul şi să se concentreze asupra activităţilor digitale, pentru a promova valorile Zilei internaţionale a muzeelor, asigurând în acelaşi timp siguranţa publicului şi a personalului. Tema zilei de anul trecut a fost "Museums for Equality: Diversity and Inclusion" şi în ciuda limitărilor impuse de un format digital, activităţile #IMD2020 au fost accesate de peste 83.000.000 de utilizatori pe reţelele de socializare, doar în data de 18 mai, arată https://icom.museum/.

Începând din 2011, Consiliul Internaţional al Muzeelor susţine evenimentul Noaptea europeană a muzeelor, care este sărbătorit în fiecare an, în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai. Creat în 2005 de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronat, în prezent, de Consiliul Europei, UNESCO şi ICOM, evenimentul a impulsionat muzeele să îşi deschidă porţile publicului larg până după miezul-nopţii fără a percepe vreo taxă, organizând o serie de activităţi culturale. În 2020, din cauza crizei sanitare, evenimentul programat pentru data de 16 mai a fost amânat pentru 14 noiembrie. În 2021, în condiţiile în care multe dintre statele europene abia încep să îşi relaxeze restricţiile împotriva COVID-19, acestea şi-au stabilit calendare proprii de organizare a evenimentului.

Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), creat în 1946, este o asociaţie şi o organizaţie non-guvernamentală a muzeelor şi a specialiştilor din acest domeniu, care stabileşte standarde profesionale şi etice pentru activităţile muzeului. ICOM reuneşte 40.000 de specialişti din peste 141 de ţări şi acţionează prin intermediul a 119 comisii naţionale şi 30 de comisii internaţionale, potrivit https://icom.museum/.

Forum al experţilor, ICOM face recomandări cu privire la aspecte legate de patrimoniul cultural, susţine consolidarea competenţelor şi cunoştinţele avansate. ICOM este vocea profesioniştilor din acest domeniu la nivel internaţional şi cu ajutorul reţelelor globale şi al programelor de cooperare creşte gradul de conştientizare a culturii publice. ICOM are sediul la Paris şi se află într-o relaţie formală de asociere cu UNESCO şi are un statut special pe lângă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite (ECOSOC). AGERPRES/ (Documentare-Irina Andreea Cristea, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

*Explicaţie foto din deschidere: Muzeul Luvru din Paris

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.