Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua internaţională a familiilor este sărbătorită, anual, la data de 15 mai, cu scopul de a marca importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial.

Aflată la a 26-a aniversare, Ziua internaţională a familiilor a fost instituită pentru a promova conştientizarea problemelor de legate de familie, a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile. Activităţile specifice acestei zile sunt reprezentate, de obicei, de conferinţe, seminarii, programe radio şi TV, articole de presă şi programe culturale, conform site-ului Organizaţiei Naţiunilor Unite, www.un.org.

Tema din acest an a Zilei internaţionale a familiilor se referă la "Familii şi noi tehnologii". Urmărind tema celei de-a 59-a sesiuni a Comisiei pentru dezvoltare socială - "Tranziţie socială corectă către dezvoltare durabilă: rolul tehnologiilor digitale în dezvoltarea socială şi bunăstarea tuturor", respectarea Zilei Internaţionale a Familiei în 2021 se concentrează pe impactul noilor tehnologii asupra bunăstării familiilor. Megatendinţele, inclusiv noile tehnologii, schimbările demografice, urbanizarea rapidă şi tendinţele privind migraţia, precum şi schimbările climatice, au modelat în mod dramatic lumea noastră, arată sursa citată.

Pandemia COVID-19 prelungită a demonstrat importanţa tehnologiilor digitale pentru muncă, educaţie şi comunicare. Pandemia a accelerat schimbările tehnologice care erau deja în desfăşurare atât în societate, cât şi la locul de muncă, inclusiv utilizarea extinsă a platformelor digitale şi inovaţiile tehnologice conexe, cum ar fi "cloud computing" şi utilizarea Big Data şi a algoritmilor.

În pregătirea celei de-a 30-a aniversări a Anului Internaţional al Familiei din 2024, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi propune să conştientizeze megatendinţele menţionate mai sus şi politicile adaptate orientate spre familie, pentru a aborda efectele acestora.

Familiile din întreaga lume se schimbă, multe devenind mai mici, pe măsură ce numărul gospodăriilor monoparentale creşte, potrivit www.un.org/en/observances/international-day-of-families. În prezent, 65% dintre familii sunt alcătuite fie din cupluri care trăiesc împreună cu copii de orice vârstă, fie din cupluri în care trăiesc copii şi membri ai familiei extinse, cum ar fi bunicii. Numărul în scădere al familiilor extinse şi numărul tot mai mare de familii monoparentale pun în centrul atenţiei problema protecţiei sociale.

În anii '80, ONU a început să îşi îndrepte atenţia către problemele familiilor. În 1983, pe baza recomandărilor Consiliului Economic şi Social, Comisia pentru Dezvoltare Socială a publicat rezoluţia "Rolul familiei în procesul de dezvoltare" (1983/23), în care îi cerea Secretarului General al ONU să îmbunătăţească procesul de conştientizare a problemelor şi nevoilor familiilor în rândul publicului şi al factorilor de decizie, precum şi metode eficiente pentru a veni în întâmpinarea acestor probleme şi nevoi. De asemenea, la cea de-a 43-a sesiune, i s-a solicitat Secretarului General să înainteze Adunării Generale ONU un raport bazat pe comentariile şi propunerile statelor membre cu privire la proclamarea unui an al familiei şi a altor mijloace pentru a îmbunătăţi poziţia şi bunăstarea familiilor, dar şi pentru a intensifica eforturile de cooperare internaţională ca parte a iniţiativei globale de avansare a progresului şi a dezvoltării sociale.

După ce prin Rezoluţia 44/82 din 9 decembrie 1989, ONU a proclamat 1989 drept Anul internaţional al familiilor, prin Rezoluţia 47/237, la 20 septembrie 1993, a fost instituită şi Ziua internaţională a familiilor, fiind considerată o oportunitate pentru a creşte gradul de conştientizare a problemelor de familie şi a proceselor sociale, economice şi demografice care afectează familiile, scrie site-ul www.un.org.

Anul 1994 a fost declarat An Internaţional al Familiilor, iar din 1995 această zi este sărbătorită în mai multe ţări de pe glob.

La 25 septembrie 2015, 193 de state membre ale ONU au adoptat în unanimitate Obiectivele pentru Dezvoltare Durabilă, un set de 17 obiective care au ca scop eliminarea sărăciei, a discriminării, a abuzurilor şi a deceselor care pot fi prevenite, precum şi eliminarea distrugerii mediului înconjurător. Familiile, politicile publice şi programele orientate spre familie sunt vitale pentru îndeplinirea acestor obiective, mai notează site-ul oficial al ONU. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.un.org

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.