COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La 4 mai este marcată, anual, în România, Ziua naţională a inimii, începând din anul 1997.

Această zi a fost instituită şi în ţara noastră, în acord cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. A fost introdusă în România, la 4 august 1996, în urma Sesiunii Speciale privind Riscul Cardiovascular a Academiei de Ştiinţe Medicale, desfăşurată în primăvara aceluiaşi an. Marcarea acestei zile reprezintă un prilej de a atrage atenţia asupra creşterii alarmante a numărului de afecţiuni cardiovasculare, potrivit www.dspcovasna.ro.

Conform Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, citate de heartcharter.org şi semnate, în iunie 2007, de reprezentanţii forurilor guvernamentale şi de cei ai instituţiilor medicale de profil din ţară, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în Europa, fiind responsabilă de 55% dintre decesele din rândul femeilor din Europa şi de 43% dintre decesele din rândul bărbaţilor, cauzând peste 4,35 milioane de decese anual, în cele statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese anual, în Uniunea Europeană.

Potrivit Societăţii Europene de Cardiologie (www.escardio.org), bolile cardiovasculare rămân principala cauză de mortalitate în Europa. În Uniunea Europeană, sunt diagnosticate, anual, peste 6 milioane de cazuri noi cu afecţiuni cardiovasculare, iar la nivelul întregului continent european este vorba de peste 11 milioane de cazuri noi. Anual, bolile cardiovasculare cauzează 3,9 milioane de decese în Europa şi peste 1,8 milioane în Uniunea Europeană, reprezentând 45% din totalul deceselor la nivelului întregului continent şi 37% la nivelul Uniunii Europene.

Rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienţei cardiace cronice estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât în alte state din Uniunea Europeană, potrivit unui studiu citat de Societatea Română de Cardiologie, conform www.cardioportal.ro. Conform unor date estimative, 4,7% din populaţia cu vârste peste 35 de ani a României suferă de insuficienţă cardiacă, reprezentând circa 560.000 de pacienţi.

Pe lângă marcarea Zilei naţionale a inimii, la data de 4 mai, România se alătură şi statelor care marchează Ziua mondială a inimii, la data de 29 septembrie a fiecărui an. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: cronicamedicala.ro

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.