Cântăreaţa de muzică lăutărească Gabi Luncă a murit, vineri seara, 2 aprilie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, unde era internată de două săptămâni cu COVID-19, a anunţat Partida Romilor ''Pro Europa''. Artista avea 83 de ani.
***
Gabi (Elena-Gabriela) Luncă s-a născut la 16 octombrie 1938 în comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Talentul muzical l-a moştenit de la tatăl ei, Dumitru Luncă, violonist în cadrul Orchestrei Armatei din Ploieşti, potrivit site-ului https://folclor-romanesc.ro.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Alături de Dona Dumitru Siminică, Romica Puceanu şi Victor Gore, Gabi Luncă aparţine generaţiei "clasice" a muzicii lăutăreşti urbane (mahala).
A început să cânte în anul 1951, alături de tatăl său, iar după 1953 a devenit solista orchestrei de muzică populară a Clubului Muncitoresc din Băicoi.
În perioada 1955-1957, a înregistrat prima dată la Radiodifuziunea Română, unde a debutat cu melodia "Pe deasupra casei mele". De asemenea, a început colaborări cu Ansamblul Folcloric al Clubului "1 Mai" Ploieşti, dirijor - acordeonistul Sile Ungureanu şi cu Orchestra "Flacăra Prahovei" a Filarmonicii din Ploieşti, dirijată de violonistul George Botez.
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Gabi Luncă a devenit cunoscută încă de la 17 ani, când era angajată la Orchestra Flacăra Prahovei din Ploieşti. La vârsta de 19 ani, a fost invitată de Casa de discuri Electrecord să înregistreze primul ei album, cu doar patru piese. Melodia de rezistenţă era "Dă-mi drumul nevastă-n casă".
Începând cu anul 1973, a înregistrat cântece, până la sfârşitul carierei, alături de formaţia soţului ei, Ion Onoriu, căreia i se alătură mai târziu clarinetistul Mieluţă Bibescu, trompetistul Costel Vasilescu şi ţambalistul Toni Iordache.
În 1980 a avut primul său concert în străinătate, în Israel, după care au urmat alte turnee, notabile fiind cele din Berlin (1982), New York (1983), Paris şi Madrid (ambele în 1992).
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În 1991, Gabi Luncă a organizat împreună cu Ion Onoriu cel mai mare concert de muzică lăutărească urbană (mahala) din istoria României, pe stadionul bucureştean Dinamo, cei doi impunându-se şi ca lideri ai etniei romilor în prima jumătate a anilor '90.
Începând cu anul 1993, interpreta s-a retras complet de pe scena muzicală lăutărească, cântând doar la slujbele Bisericii Penticostale din Bucureşti, menţionează https://folclor-romanesc.ro.
Foto: (c) SORIN LUPŞA / AGERPRES FOTO
Discografia interpretei însumează numeroase apariţii discografice (ebonite, viniluri, benzi de magnetofon, casete audio, CD-uri şi DVD-uri) ce conţin înregistrări efectuate în perioada 1959-1991 la casa de discuri Electrecord. De-a lungul carierei a colaborat cu importanţi şefi de orchestră precum Nicu Stănescu, Ionel Budişteanu, Constantin Mirea, Zisu Georgescu sau Florian Economu, instrumentişti de prestigiu ca Nicolae Florian, Nicolae Vişan, Nicolae Crăciunescu şi Marcel Budală.
La sfârşitul anilor '90 înregistrările de la Electrecord au ajuns în Marea Britanie şi intră în atenţia postului de radio BBC, cu albumul "Gabi Luncă - Sounds From A Bygone Age Vol. 5" ("Cântece dintr-o altă vreme").
Gabi Luncă a imprimat numeroase albume în perioada colaborării cu casa de discuri Electrecord, dintre care: "Gipsy Songs" (1974), "Măi neicuţă din Piteşti" (1983), "Anii mei şi tinereţea" (1991), "Două mame pentru-o fată" (2005), "Dă mamă cu biciu-n mine. Comori ale muzicii lăutăreşti" (2009).
În anul 2002 a fost nominalizată la Premiul "The Listeners Award", acordat la categoria World Music.
În 2010, a lansat o carte biografică, conform www.bestmusic.ro.
Cetăţean de Onoare al comunelor Vărbilău (jud. Prahova) şi Şiria (jud. Arad), a fost membru fondator al partidului politic Uniunea Naţională Creştină a Romilor din România.
În anul 1964, Gabi Luncă s-a căsătorit cu acordeonistul Ion Onoriu, cu care a avut patru copii, notează site-ul https://starmania.ro. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor Cerasela Bădiţă, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |