COD GALBEN: 25-01-2022 ora 14 Intre 14:00 si 20:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu rafale de peste 90-100 km/h, spulberând zăpada in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 25-01-2022 ora 13 Intre 13:45 si 17:00 se va semnala intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de peste 55...60 km/h in Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu (Canonul Mare)

Greco-catolice
Sf. cuv. Alexie, Omul lui Dumnezeu

Romano-catolice
Sf. Patriciu, ep.


Sfântul Cuvios Alexie este pomenit de Biserică la 17 martie.

S-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423). Părinţii săi, Eufimian şi Aglaida, erau creştini, foarte bogaţi.

Tatăl său avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase şi brâie de aur. "Şi era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas şi punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor şi bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puţini săraci la mesele puse înaintea lor şi de i se întâmpla ca prea puţină milostenie să dea săracilor din obişnuitele sale îndurări, atunci, cazând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!'' (Vieţile Sfinţilor).

El a dorit ca tânărul Alexie să se căsătorească, prin urmare, i-a găsit la vârsta cuvenită o logodnică. Însă, în noaptea nunţii, Alexie a lăsat în mâinile miresei sale inelul de aur şi brâul cel scump şi a fugit în taină pe o corabie care pleca în zori spre Laodiceea (Frigia, Asia Mică).

A trăit necunoscut de nimeni, vreme de 17 ani, la Edesa, în Siria.

În acest timp, a fost căutat peste tot de trimişi ai părinţilor săi, care rămăseseră într-o mare durere împreună cu mireasa fiului dispărut. Oameni care îl căutau au ajuns până la biserica închinată Maicii Domnului din Edesa, dar nu au ştiut că el se află printre săracii care stăteau în pridvorul bisericii, aşa că i-au dat milostenie şi s-au întors acasă.

Sfântul Cuvios Alexie a plecat însă şi din acel loc, pentru că i-a fost descoperită viaţa sa cea sfântă şi a început să fie cinstit de oameni. Din pronie dumnezeiască a ajuns, în urma unei furtuni pe mare, din nou la Roma. Aici a hotărât să meargă la casa părinţilor ca un necunoscut.

La Roma, tânărul Alexie nu mai putea fi cunoscut de nimeni, căci trupul i se uscase de multă înfrânare, iar frumuseţea feţei sale se veştejise, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Tatăl său l-a primit ca pe un om sărac şi străin, iar pentru faptul că şi el avea un fiu care se înstrăinase, a poruncit să i se ridice o căsuţă chiar în faţa uşilor palatului, ca să fie întotdeauna înaintea ochilor săi.

Sfântul Alexie a petrecut şaptesprezece ani în rugăciune zi şi noapte, la uşile casei al cărei moştenitor şi stăpân era. Şi pentru că deasupra căsuţei sale se deschideau ferestrele de la camerele locuite de mama şi soţia sa, a răbdat în acest timp cu mare jale plânsul mamei, îndurerate de pierderea fiului, şi a miresei sale, care a rămas în palatul socrilor tânguindu-se de multe ori pentru văduvia ei.

Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris cine este, consemnând unele taine ştiute numai de părinţi. După ce a terminat de scris această scrisoare a trecut la Domnul.

A doua zi, în timpul unei Sfinte Liturghii săvârşită în Biserica Sfinţilor Apostoli din Roma, la care participa şi împăratul Honorius, s-a auzit un glas mare din Sfântul Altar care spunea că: "În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu".

Atunci au aflat şi casnicii săi, părinţii şi mireasa sa, cum vreme de 17 ani l-au avut lângă ei pe cel pentru care vărsau lacrimi cu multe tânguiri zi de zi.

Trupul său a fost pus pe un pat de mult preţ şi dus în mijlocul oraşului, unde mulţimi de oameni s-au adunat, alături de papă şi de împărat, pentru a se închina la moaştele Sfântului Alexie.

După o săptămână, sfintele sale moaşte au fost puse într-o raclă de marmură, împodobită cu aur şi cu pietre scumpe, unde îndată au izvorât mir şi a umplut racla, şi aşa s-a făcut îngroparea Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veşnice în ziua de 17 martie, anul 411. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel editor: Liviu Tatu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.