Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia

Greco-catolice
Sf. ap. Arhip, Filimon şi Apfia

Romano-catolice
Sf. Mansuet, ep.


Sfinţii Apostoli Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia, sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 19 februarie.

Sfântul Apostol Arhip este unul din cei 70 de apostoli. A fost episcop după Sfântul Epafras, în Colose, oraş antic din Frigia, renumit în rândul creştinilor ca cetate căreia Sfântul Apostol Pavel îi adresează una dintre epistolele sale.

Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel îl numeşte pe Filimon ostaş al său, în scrisoarea sa către acesta. Sfântul Filimon era cunoscut în Colose, iar despre Sfânta Apfia, Sfântul Ioan Gură-de-Aur spune că era soţia lui Filimon.

În casa Sfântului Filimon se adunau toţi credincioşii din Colose, pentru că aici se săvârşeau dumnezeieştile slujbe, ca în biserică. După aceasta, Sfântul Filimon a fost episcop, în apostolie; pentru că în perioada Sfinţilor Apostoli, unii erau episcopi întronizaţi, iar alţii mergeau prin diferite cetăţi şi ţări, şi unii ca aceştia se numeau episcopi apostoleşti, deoarece se trimiteau la apostolie să propovăduiască.

Sfinţii Arhip, Filimon şi soţia sa Apfia au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel şi l-au propovăduit pe Hristos. Lui Filimon, soţiei acestuia, Apfia, şi lui Arhip li se adresează Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filimon: "(...) iubitului Filimon, împreună lucrător cu noi şi surorii Apfia şi lui Arhip, cel împreună oştean cu noi (...)" (1: 1-2).

Cu toţii au avut un sfârşit martiric, în timpul împăratului Nero (54-68). Sfântul Filimon şi Sfânta Apfia au fost ucişi cu pietre, iar Sfântul Arhip a fost torturat şi apoi a fost înjunghiat. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.