Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Teatrul de Comedie din Bucureşti a fost înfiinţat în toamna anului 1960, sub directoratul lui Radu Beligan, "care a găsit o formă de a promova spectacole de valoare, clasice, moderne într-o formă avangardistă, sub masca generală a comediei şi a satirei, trecând astfel mai uşor peste piedicile puse de autorităţile vremii", conform site-ului instituţiei de cultură, http://comedie.ro/.

Clădirea în care activează încă de la început Teatrul de Comedie a găzduit, în perioada interbelică, teatrul de revistă Alhambra-Excelsior, transformat în anii '50 ai secolului trecut în Teatrul Tineretului.

 

 

(de la stg. la dr.) Actorii: Ştefan Bănică Sr., Octavian Cotescu şi Rodica Tapalagă, în piesa de teatru "D'ale carnavalului", scrisă de Ion Luca Caragiale, Bucureşti, 30 noiembrie 1966.

 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES FOTO/ARHIVĂ

 


Echipa artistică a Teatrului de Comedie a fost formată din cei mai buni actori ai vremii, selectaţi de Radu Beligan din celelalte teatre de stat, unii deja celebri, alţii abia la început de drum: Ion Lucian, Ştefan Ciubotăraşu, Florin Scărlătescu, Mircea Şeptilici, Dem Savu, Sanda Toma, Liliana Ţicău, Iarina Demian, Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Melania Cîrje, Amza Pellea, Mihai Pălădescu, Dem Rădulescu, Ştefan Tapalagă, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Valentin Plătăreanu.

 

 

(de la stg la dr) Actorii Stela Popescu, Cornel Vulpe şi George Mihăiţă în piesa de teatru "Scaiul", în regia lui Ion Lucian, Bucureşti, 12 decembrie 1988.

 

Foto: (c) ARMAND ROSENTHAL / AGERPRES FOTO/ARHIVĂ

 


La 5 ianuarie 1961, a avut loc, cu o parte din această echipă, premiera primului spectacol produs de Teatrul de Comedie, "Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter, cu Radu Beligan în rol principal, scrie site-ul Teatrului de Comedie. "Cu un subiect de actualitate - cazul celebrului gangster Caryl Chessman, condamnat la moarte în SUA - şi cu o doză de umanitarism universal în care estompează concesiile făcute regimului, spectacolul a fost un succes confirmat şi de presă, şi de mărturiile ulterioare", menţionează http://comedie.ro/.

 

 

Sursa foto: http://comedie.ro/

Printre cei care au înţeles semnificaţia şi importanţa inaugurării acestui teatru se afla poetul şi gazetarul de prestigiu Tudor Arghezi - care, vorbind despre Teatrul de Comedie, spunea: "Nu deschidem numai un teatru, ci, dacă ni-i permis, şi o universitate a humorului şi a bucuriei", potrivit revistei "Contemporanul", citată de site-ul teatrului.

O lună mai târziu de la deschiderea teatrului, s-a jucat premiera spectacolului "Burghezul gentilom" de Moliere, în regia lui Lucian Giurchescu, cu Grigore Vasiliu Birlic în rolul principal. În 1963, a avut loc premiera cu "Umbra" de Evghenii Şvarţ, în regia lui David Esrig. Actorul Gheoghe Dinică (interpretul Umbrei) spunea că pregătirea acelui rol a echivalat cu mai mulţi ani de studiu.

Spectacolul cu piesa "Rinocerii" de Eugen Ionesco (1964) a fost un veritabil test pentru actori, dar şi pentru regizorul Lucian Giurchescu. Un alt mare spectacol a urmat în 1965, "Troilus şi Cresida" de Shakespeare, în viziunea lui David Esrig. În acelaşi an, după performanţa de la Paris, spectacolul Teatrului de Comedie a fost distins cu titlurile de Cea mai bună participare naţională şi Cel mai bun spectacol prezentat.

Din 1963 până la finele anilor '70, Teatrul de Comedie a participat în turnee şi în festivaluri din Suedia, Franţa, Ungaria, Austria, Italia, Franţa, Spania, Israel, fostele URSS, R.F.Germană, R.D. Germană, Cehoslovacia etc, potrivit site-ului http://comedie.ro/.

Dintre spectacolele de mare succes ale Teatrului de Comedie dinainte de 1990, enumerăm: "Capul de răţoi" de G. Ciprian (regia David Esrig, 1966), "Dispariţia lui Galy Gay" de B. Brecht (regia Lucian Giurchescu, 1969), "Preşul" de Ion Băieşu (regia Ion Cojar, 1972), "Mutter Courage" de B. Brecht (regia L. Giurchescu, 1972), "Livada de vişini" de A.P. Cehov (regia L. Giurchescu, 1979), "Procesul" de A. Suhovo-Kobîlin (regia Gheorghe Harag, 1983).

Turneele din anii 1991-1992 în mai multe oraşe din Marea Britanie, Columbia, Venezuela şi Canada cu spectacolul "Visul unei nopţi de vară" de William Shakespeare în regia lui Alexandru Darie au readus Teatrul de Comedie pe cele mai importante scene internaţionale.

În 2002 a fost înfiinţat Festivalul Comediei Româneşti - festCO (un eveniment care a devenit internaţional la a cincea ediţie), iar în 2006 au fost lansate Concursul de Comedie Românească şi Gala Comediei Româneşti.

În 2003 a fost inaugurată Sala Studio a Teatrului de Comedie, un spaţiu destinat în special teatrului-atelier şi diverselor proiecte pentru promovarea şi susţinerea tinerilor creatori de teatru, în special "COMEDIA ŢINE LA TINERI", proiect iniţiat în 2005, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Clubul UNESCO Adolescenţii, mai scrie site-ul teatrului.

Spectacolul "Revizorul" de Gogol, regizat de Horaţiu Mălăele, a fost prezentat, în august 2007, în cadrul Festivalului Internaţional Fringe Edinburgh, prestaţia trupei fiind recompensată cu cronici elogioase (4 stele din 5) în publicaţiile "The Times", "The Independent", "The Sunday Herald".

 

 

Sursa foto: http://comedie.ro/

 



În 2009 a fost inaugurată Sala Nouă a Teatrului de Comedie, cu menirea de a promova spectacole de avangardă realizate de regizori tineri, creându-se astfel echilibrul necesar între teatrul clasic şi cel contemporan.

De-a lungul anilor, la conducerea Teatrului de Comedie au fost nume mari ale scenei româneşti - Radu Beligan (1961-1969), Lucian Giurchescu (1969-1979 şi 1990-1994), Valentin Plătărenu (1979-1981), Silviu Stănculescu (1981-1990), Vladimir Găitan (1994-1996), Dan Vasiliu (1996-2002), George Mihăiţă (2002 - prezent), precizează site-ul http://comedie.ro/.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.