Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Apolinaria

Greco-catolice
Adunarea celor 70 Apostoli. Sf. cuv. Teoctist

Romano-catolice
Sf. Angela din Foligno, văduvă


Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli este sărbătorit de Biserică în ziua de 4 ianuarie.

După alegerea celor doisprezece apostoli, ale căror nume se cunosc, Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire.

Faptul este arătat de Sfântul Evanghelist Luca: "Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea sa vină". (Luca 10; 1)

Toţi aceşti ucenici ai Domnului s-au ostenit, fiecare în felul său, să smulgă pe oameni de la idoli, întorcându-i la cuvântul lui Hristos, şi s-au mutat către Domnul, îndurând chinuri şi prigoniri.

În cea ce priveşte numele celor 70 de ucenici ai Mântuitorului, Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, spune că numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor"). AGERPRES/( Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor. Liviu-Ioan Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.