COD ROSU: 24-06-2021 ora 10 Intre temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate se va semnala temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat Interval de valabilitate COD PORTOCALIU: 24-06-2021 ora 14 Intre 14:40 si 16:00 se va semnala averse ce vor depăși 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului in Județul Buzău;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lista Cabinetului Florin Cîţu şi programul de guvernare sunt depuse la Parlament la 23 decembrie 2020. Eduard Novak a fost propus pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului în viitorul guvern.

Ciclist paralimpic rutier şi de pistă, Carol-Eduard Novak s-a născut la 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, potrivit www.cyclingranking.com.

A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.

Iniţial a practicat patinajul viteză, dar şi-a pierdut unul dintre picioare într-un accident rutier în 1996. Ulterior, a trecut la ciclism şi a devenit sportiv profesionist.

La patinaj viteză a fost de zece ori campion naţional la categoriile juniori mici şi mari, multiplu recordman naţional la juniori, clasându-se pe locul 10 la Campionatul Mondial de juniori, notează site-ul www.prostemcell.ro.

La ciclism, a obţinut locul 3 la Campionatele Naţionale de fond (2007); locul 3 la Campionatele Naţionale de contratimp (2008); locul 3 la Balcaniada pe şosea din Serbia; locul 4 la Turul ciclist al României în 2007; primul loc la proba de fond a Campionatului Naţional de Şosea, Harghita (2012).

În întrecerile pentru persoane cu dizabilităţi, a fost campion european în 2003, 2004 şi 2006; vicecampion mondial în 2006 şi 2007; vicecampion paralimpic la Beijing (2008) în proba de contratimp, clasa LC2; campion mondial la proba de şosea şi vicecampion la contratimp în Italia (2009); campion mondial la Campionatul Mondial de Paraciclism pe velodrom, Los Angeles (2012). A mai obţinut medalia de bronz în proba de un kilometru contratimp a Campionatului Mondial de Paraciclism pe velodrom de la Los Angeles şi a devenit campion paralimpic la Londra 2012 în proba de urmărire pe velodrom şi vicecampion paralimpic, tot la JO de la Londra 2012 în cursa de contratimp individual.

Din 2013 este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism.

A fondat, în 2012, echipa de ciclism Tuşnad Cycling Team, devenită între timp Novak Team, recent a înfiinţat şi o academie de ciclism.

În 2019, a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de Paraciclism pe şosea de la Emmen (Olanda), potrivit site-ul https://viitorulromaniei.ro.

În luna februarie 2020, Eduard Novak a obţinut trei medalii, una de argint şi două de bronz, la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton (Canada).

Deţine fabrica de proteze şi echipamente medicale MedExpert, menţionează www.prostemcell.ro. Este organizator de competiţii de "mountain bike".

Este cetăţean de onoare al municipiului Miercurea Ciuc şi al oraşului Buşteni. A fost decorat de preşedintele României cu Ordinul "Meritul Sportiv" - clasa I, "în semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute la Jocurile Paralimpice de la Londra, din perioada 29 august - 9 septembrie 2012, culminând cu obţinerea primei medalii de aur din istoria participării României la această manifestare". A primit titlul "Samurai Fighting Spirit" al Federaţiei Române de Kempo.AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

Iohannis a semnat decretul pentru desemnarea lui Cîţu candidat la funcţia de prim-ministru

 

Decretul de desemnare a lui Florin Cîţu candidat la funcţia de prim-ministru - publicat în Monitorul Oficial

 

BPN al PNL a aprobat lista miniştrilor liberali din viitorul Guvern Cîţu

 

USR PLUS a aprobat lista miniştrilor Alianţei din viitorul Guvern Cîţu

 

Consiliul Permanent al UDMR a aprobat persoanele desemnate în viitorul Guvern Cîţu

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.