COD PORTOCALIU: 30-11-2021 ora 10 Intre 30 noiembrie, ora 12 – 30 noiembrie, ora 18 se va semnala intensificări ale vântului COD PORTOCALIU: 30-11-2021 ora 10 Intre 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11 se va semnala intensificări ale vântului și ninsori

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua internaţională a voluntarilor (International Volunteer Day - IVD) este sărbătorită, în fiecare an, la 5 decembrie. Tema din acest an este "Together We Can Through Volunteering", potrivit www.un.og.

În ultimele luni, pe măsură ce pandemia de COVID-19 a devastat întreaga lume, voluntarii au venit în întâmpinarea întrebărilor medicilor, comunităţii şi societăţii. În întreaga lume, voluntarii s-au implicat în numeroase activităţi, de la asistenţă medicală, cumpărături pentru persoanele vulnerabile sau verificarea persoanelor în vârstă care trăiesc singure. Planul de pregătire strategică şi răspuns COVID-19 iniţiat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii identifică voluntarii comunităţii drept părţi-cheie în comunicarea riscurilor şi implicarea comunităţii. Acest lucru indică efortul valoros şi important pe care voluntarii îl fac de la începutul declanşării acestei crize sanitare.

Campania Zilei internaţionale a voluntarilor din acest an mulţumeşte voluntarilor din întreaga lume şi, de asemenea, arată dificultăţile şi nevoile acestora în timpul pandemiei. "MULŢUMIM voluntari pentru că aţi fost în prima linie a răspunsului COVID-19 şi aţi abordat provocările pandemiei, v-aţi asigurat că toată lumea rămâne în siguranţă şi pentru că aţi fost acolo pentru oameni şi planetă!", se arată pe www.un.og.

Ziua internaţională a voluntarilor reprezintă şansa de a promova voluntariatul, de a încuraja guvernele să sprijine eforturile voluntarilor şi de a recunoaşte contribuţiile acestora la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel local, naţional şi internaţional, arată Programul ONU pentru Voluntariat, pe site-ul său www.unv.org. Pe glob sunt aproximativ un miliard de voluntari, care îşi dedică timpul, abilităţile şi pasiunea pentru a face lumea un loc mai bun. Adesea sunt primii care acţionează în momentele de criză. Ei creează legături sociale şi dau glas grupurilor marginalizate şi vulnerabile, contribuind la construcţia de comunităţi rezistente, ajutând oamenii să facă faţă dezastrelor naturale, instabilităţii politice, şocurilor economice şi a altor presiuni.

Organizaţia Naţiunilor Unite, prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 40/212 din 17 decembrie 1985, a invitat guvernele din întreaga lume să marcheze anual, la 5 decembrie, Ziua internaţională a voluntarilor pentru dezvoltare economică şi socială, astăzi, Ziua internaţională a voluntarilor, potrivit www.un.com. Totodată, le-a cerut să ia măsuri pentru a spori gradul de conştientizare cu privire la importanţa contribuţiei serviciului de voluntariat, stimulând astfel cât mai mulţi oameni din toate domeniile să-şi ofere serviciile lor în calitate de voluntari, atât local şi naţional, cât şi internaţional.

În 1970, a fost înfiinţat Programul Naţiunilor Unite pentru Voluntariat (UNV), având ca obiectiv susţinerea şi promovarea acţiunilor organizate cu prilejul Zilei internaţionale a voluntarilor la nivel mondial. Pe lângă faptul că reuşeşte să mobilizeze mii de voluntari în fiecare în an, în întreaga lume, UNV contribuie la menţinerea păcii şi dezvoltării susţinând recunoaşterea voluntarilor şi a integrării voluntariatului în programele de dezvoltare. Cu sediul la Bonn, Germania, UNV este reprezentat la nivel mondial, cu şase Birouri Regionale în: Amman (acoperind regiunea statelor arabe), Bangkok (regiunea Asia şi Pacific), Dakar (Africa de Vest şi Centrală), Istanbul (Europa şi CSI), Nairobi (Africa de Est şi Sud) şi oraşul Panama (America Latină şi zona Caraibilor). Birourile regionale sunt primul punct de intrare pentru partenerii care doresc să se alăture UNV. Acestea oferă servicii şi soluţii UNV partenerilor guvernamentali, entităţilor ONU, societăţii civile şi sectorului privat şi preiau conducerea în domeniul de aplicare şi furnizarea de servicii de consultanţă UNV cu privire la reţeaua de voluntari. De asemenea, acestea oferă supraveghere şi îndrumare strategică unităţilor de teren ale UNV din regiuni, potrivit www.unv.org.

În cadrul strategic al UNV 2018-2021, UNV prevede o lume în care voluntariatul este recunoscut şi integrat ca mijloc de implicare a oamenilor într-o pace şi dezvoltare durabilă, ajutând astfel societăţile să devină coerente şi stabile, potrivit www.unv.org

Anul 2001 a fost proclamat drept Anul internaţional al voluntarilor (IYV) de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 52/17 din 20 noiembrie 1997, cu scopul de a promova recunoaşterea eforturilor şi a muncii depuse, facilitând crearea unei reţele de comunicare şi promovare a beneficiilor care decurg din activităţile de voluntariat. În 2001, Adunarea Generală a ONU a adoptat o serie de recomandări privind modalităţile prin care guvernele şi sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite ar putea sprijini voluntariatul şi le-a cerut difuzarea largă a acestora, notează www.un.og.

În 2019, erau 8.282 de voluntari ONU care lucrau în cadrul a 54 de misiuni ale organizaţiei, agenţii, fundaţii şi programe pe întregul glob. 13.186 de voluntari au ajutat virtual, împreună cu 33 de parteneri ai Naţiunilor Unite, 183 de organizaţii ale societăţii civile care lucrează pentru atingerea obiectivelor de pace şi dezvoltare. 29% dintre voluntarii ONU aflaţi pe teren aveau sub 29 de ani, iar 51% erau femei. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea,editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) UN Volunteers/facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.