COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
În fiecare an, la 14 noiembrie, se sărbătoreşte Ziua Dobrogei.
La 19 noiembrie 2013, proiectul de lege privind instituirea acestei zile a fost adoptat de Senat şi la 9 septembrie 2015, de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.
Alegerea acestei date face trimitere la Războiul de Independenţă sau războiul ruso-româno-turc, încheiat în 1878, în urma căruia Dobrogea a revenit la teritoriul naţional, potrivit legii publicate pe site-ul www.cdep.ro. În data de 7 octombrie 2015 a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea 230/2015 privind instituirea acestei zile.
Sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, potrivit prevederilor legii. În plus, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini, atât material, cât şi logistic, evenimentele organizate cu acest prilej, iar Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în program emisiuni culturale pe această temă, dar şi transmisiuni de la manifestările dedicate acestei zile.
Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES FOTO
Războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878 a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României. Deşi semnaseră, la 4 aprilie 1877, o convenţie cu România, reprezentanţii ruşi nu au acceptat şi o participare directă a armatei române pe frontul din Balcani. Pe fondul desfăşurării ostilităţilor militare la Plevna, când al doilea asalt al trupelor ruse a fost înfrânt, marele duce Nicolae a trimis o telegramă prinţului Carol al României, în care a cerut ajutorul trupelor române.
România a obţinut, după încheierea conflictului, cu prilejul Congresului Internaţional de la Berlin, de la 1/13 iunie-1/13 iulie 1878, recunoaşterea independenţei de stat şi revenirea la ţară a Dobrogei, cu Delta Dunării şi Insula Şerpilor. La 14 noiembrie 1878, autorităţile române au preluat, oficial, administraţia Dobrogei, potrivit volumului "Istoria României în date" (2003).
Unirea Dobrogei cu Patria Mamă reprezenta, după unirea Moldovei cu Ţara Românească din anul 1859, o nouă şi importantă etapă în cadrul procesului de desăvârşire a unităţii de stat a românilor, proces definitivat prin Marea Unire din 1918. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |