COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Armata Română sărbătoreşte Ziua Vânătorilor de Munte la data de 3 noiembrie. Data a fost aleasă deoarece la 3 noiembrie 1916, potrivit Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294, Şcoala de Schiori din Bucureşti (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înfiinţată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte. Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii, iar la comanda sa a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu, potrivit volumului ''Calendarul Tradiţiilor Militare'' (2010).

 

 

Foto: (c)  GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


Corpul Vânătorilor de Munte trebuia să îndeplinească ''misiuni de recunoaştere, de siguranţă şi de legătură'', fiind deopotrivă şi o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpaţi.

La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în bătălia de la Oituz prin executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălţimi dominante, cele mai importante fiind Coşna şi Cireşoaia.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând până în munţii Caucaz şi ai Crimeii (campania din Est), luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munţii Bukk şi în Slovacia, în munţii Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpaţii Albi, apoi în podişul Boemiei (campania din Vest). Din 22 iunie 1941 şi până în 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte au reprezentat un total de 74.208 oameni, potrivit volumului citat.

După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări şi desfiinţări, ducând la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte, la 14 aprilie 1961, reînfiinţată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964, cu sediul la Baia Mare, apoi la Braşov. Tot atunci, s-a înfiinţat şi Batalionul 21 Vânători de Munte, cu sediul iniţial la Rădăuţi, apoi la Predeal. Ulterior, s-au înfiinţat şi alte brigăzi, subordonate altor mari unităţi din forţele terestre.

 

 

Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO


În prezent, Brigada 2 Vânători de Munte activează în cadrul forţelor operaţionale, iar Brigada 1 în cadrul forţelor de generare/regenerare.

Vânătorii de munte au participat la activităţi de instruire în comun, atât în ţară, cât şi în străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franţa şi din alte ţări, precum şi la aplicaţii multinaţionale. Efective ale unităţilor de luptă ale vânătorilor de munte au participat la misiuni în afara graniţelor ţării, în teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan, sub comandament ONU sau NATO.

În octombrie 2020, structuri din Brigada 2 Vânători de Munte "Sarmizegetusa", cu cele mai multe forţe participante din Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele" şi Batalionul 33 Vânători de Munte "Posada", au participat la exerciţiul ''SARMIS 20'', de tip "live exercise", concentrat pe desfăşurarea unor aplicaţii de comandament şi de rezolvare a unor situaţii tactice. Cu acest prilej, a avut loc şi evaluarea personalului companiei de vânători de munte (Batalionul 30 Vânători de Munte "Dragoslavele") şi a echipei de control aerian tactic (CAT) participante la Forţa Consolidată de Răspuns NATO/NRF, în perioada 2020-2022, potrivit https://www.forter.ro. AGERPRES/(Documentare - Liviu-Ioan Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

 

Explicaţie foto din deschidere:  Ceremonial militar desfasurat in piata Tricolorului din Bacau, marcand a V-a etapa, din cele noua, in derularea Marsului vanatorilor de munte, initiat de Statul Major al Trupelor Terestre din Romania pentru a aniversa un secol de la infiintarea primei asemenea unitati din componenta Armatei romane. 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.