Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, din Tesalonic este unul dintre principalele puncte de atracţie ale oraşului, mulţime de pelerini venind aici să se închine moaştelor sale.

Lăcaşul face parte din sit-ul paleocreştin şi al monumentelor bizantine din Tesalonic, fiind trecut în lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1988.

Potrivit UNESCO (https://whc.unesco.org), Tesalonicul, cetate fondată în anul 315 î.Hr., capitala provinciei şi port maritim, a fost una din primele baze pentru răspândirea creştinismului.

Monumentele creştine din Tesalonic includ biserici deosebit de frumoase, dintre care unele sunt construite în plan de cruce greacă, iar altele în plan bazilical cu trei nave. Construite pe o perioadă de timp care începe în secolul al IV-lea şi se termină în secolul al XV-lea ele constituie o perspectivă tipologică care a avut o influenţă considerabilă în lumea bizantină.

Printre cele mai mari capodopere ale artei creştine timpurii se numără şi biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ridicată chiar deasupra locului unde Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost martirizat.

Atât tradiţia cât şi descoperirile arheologice indică faptul că aici a fost o veche baie comună, în care Sfântul Dimitrie a fost închis şi a suferit moarte martirică în anul 303, arată site-ul Muzeele Macedoniei - Grecia (www.museumsofmacedonia.gr/).

Prima biserică ridicată aici a fost o construcţie mică, realizată după anul 313 pe ruinele unei băi romane. În secolul V, eparhul oraşului, Leontie, a ridicat pe acelaşi amplasament, o mare basilică cu trei abside, distrusă însă de foc în jurul anilor 626-634. Construcţia includea locul martiriului Sfântului Dimitrie şi fântâna, ce deservea probabil băile, care a fost transformată într-o sursă de apă sfinţită.

La scurt timp după incendiul din secolul al VII-lea a fost ridicată construcţia actuală. Acesta a fost transformat în moschee în 1493. A fost redată cultului creştin în 1912, dar a fost distrusă din nou în marele incendiu din 1917. A fost reconstruită şi a fost pusă în rândul aşezămintelor creştine în 1949.

În incendiul din 1917, care a distrus o mare parte din oraş, a căzut şi podeaua Bisericii Sfântului Dimitrie, astfel a fost descoperită prima bisericuţă dar şi un bazin de marmură, care era folosit pentru a aduna mirul sfânt din mormântul Sfântului Dimitrie.

Cripta, redescoperită după incendiu, a fost umplut cu pământ în timpul perioadei dominaţiei otomane. Aceasta a fost restaurată de către Serviciul de Arheologie şi a fost transformată, din 1988, într-un spaţiu de expoziţie, menţionează site-ul citat.

Este prezentată astfel o colecţie de sculpturi, capiteluri şi vase aparţinând construcţiilor succesive ridicate în acest loc.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este sărbătorit de Biserică în ziua de 26 octombrie. AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: www.museumsofmacedonia.gr 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.