Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Fiica timpului" ("The Daughter of Time") este un roman poliţist semnat de autoarea scoţiană Josephine Tey (pe numele adevărat, Elizabeth MacKintosh, 1896-1952).

Cartea a fost publicată în 1951, cu puţin timp înaintea decesului scriitoarei. A devenit cel mai cunoscut şi apreciat roman al său, fiind plasat, în 1990, pe prima poziţie în Topul 100 al celor mai bune romane poliţiste din istorie, realizat de Asociaţia Scriitorilor de Romane Poliţiste din Marea Britanie, potrivit josephinetey.net. În 1995, a fost inclus pe locul al cincilea într-un clasament similar întocmit de scriitorii americani de romane cu detectivi.

Romanul pleacă de la o premisă mai puţin obişnuită, misterul care trebuie rezolvat fiind legat de evenimente cu relevanţă istorică petrecute în secolul al XV-lea, în timpul domniei lui Richard al III-lea al Angliei.

Personajul fictiv, Alan Grant, inspector în cadrul Scotland Yard, este nevoit să zacă pe patul de spital cu un picior fracturat. Actriţa Marta Hallard, prietenă cu inspectorul, îl vizitează şi, pentru a-l ajuta să treacă peste plictiseală, îi oferă câteva portrete ale unor personaje istorice. Grant se considera specialist în a determina caracterul cuiva doar privindu-i fizionomia. Este interesat de portretul regelui Richard al III-lea, considerat, de unii istorici, ca fiind un personaj lipsit de scrupule. Inspectorul este contrariat, căci, pe baza fizionomiei, regele i se pare un om înţelept şi binevoitor. Hotărât să lămurească adevărul istoric, după ce obţine ajutorul unui cercetător de la British Museum, Alan Grant începe să studieze documentele vremii şi, prin deducţii logice, ajunge la concluzia că imaginea suveranului fusese pătată, pe nedrept, de propaganda mincinoasă a adversarilor săi.

Cartea fascinează nu doar datorită personalităţii lui Richard al III-lea şi analizei riguroase întreprinse de Grant, dar şi pentru modul în care pune sub semnul întrebării veridicitatea informaţiilor legate de evenimente petrecute cu secole în urmă.

Titlul face trimitere la un vechi proverb englezesc, "Veridicitatea este fiica timpului" ("Truth is the daughter of time.")

"Fiica timpului" a avut un considerabil succes la momentul apariţiei, însuşi Winston Churchill făcând referire la ea în impresionanta operă "Istoria popoarelor vorbitoare de limba engleză" ("A History of the English-Speaking Peoples").

Alţi autori de romane poliţiste care s-au inspirat din cartea lui Josephine Tey sunt Elizabeth Peters, Colin Dexter şi Guy Townsend. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.