Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Săptămâna europeană a mobilităţii este o iniţiativă a Comisiei Europene, prin care, în fiecare an, între 16 şi 22 septembrie, se încearcă găsirea de soluţii inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană, potrivit site-ului http://ec.europa.eu/.

Tema din 2020 a Săptămânii europene a mobilităţii este "Mobilitate cu zero emisii pentru toţi", aceasta reflectând obiectivele ambiţioase ale unui continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050, aşa cum a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, când a prezentat Pactul Verde European, precizează site-ul https://mobilityweek.eu/.

Prin tema din 2020 se doreşte, totodată, să se evidenţieze importanţa accesibilităţii la un transport cu zero emisii de carbon, precum şi promovarea unui cadru de acţiune cuprinzător, care să implice toată lumea. În ciuda diferenţelor climatice, geografice şi socio-economice din zonele urbane europene, pot fi luate măsuri care să promoveze un mediu urban neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon. În acest sens, organizatorii Săptămânii europene a mobilităţii încurajează cetăţenii, dar şi autorităţile locale, să ia măsuri pentru atingerea obiectivului pe termen lung al unui continent neutru din punct de vedere climatic, conform sursei citate.

În 2020, la Săptămâna europeană a mobilităţii participă 1.531 de oraşe din ţările europene, dar nu numai. Din România participă 8 oraşe, potrivit https://mobilityweek.eu/.

Bazându-se pe succesul Zilei internaţionale fără maşini, iniţiată în Franţa, în 1998, şi marcată anual la 22 septembrie, Săptămâna europeană a mobilităţii a fost lansată la 19 aprilie 2002, la Bruxelles, fiind în prezent susţinută de Direcţia Generală Mobilitate şi Transport a Comisiei Europene. Comisarul european pentru Mediu din acea perioadă, Margot Wallström, a precizat că scopul dedicării unei săptămâni acestui eveniment este de a contribui la conştientizarea nevoii de a schimba tiparele noastre privind mobilitatea şi de a combate efectele schimbărilor climatice, potrivit site-ului http://ec.europa.eu/.

Evenimentele desfăşurate în săptămâna 16-22 septembrie ar trebui să îi determine pe cetăţeni să încerce şi alte mijloace de transport şi să încurajeze discuţia despre dezvoltarea unui transport urban durabil, se mai arată în iniţiativa CE din aprilie 2002. De asemenea, aceste evenimente ar trebui să permită administraţiilor oraşelor şi businessurilor să testeze iniţiative de transport noi, cum ar fi ariile pietonale, vehiculele electrice, reţele de transport pentru biciclete şi autobuze pentru navetă, se mai arată în iniţiativa Comisiei.

Din 2002, de când a fost lansată campania, impactul a fost major, atât în Europa, cât şi în lume, foarte mult oraşe alăturându-se campaniei şi un număr mare de măsuri permanente - în special cu privire la infrastructura pentru ciclism, plimbări, de reducere a traficului etc - fiind implementate, se arată pe site-ul http://ec.europa.eu/.

O serie de studii arată că persoanele care se deplasează prin modalităţi active de transport, cum ar fi plimbatul sau ciclismul, nu numai că sunt mai productive la muncă, dar îşi iau şi mai puţine zile de concediu medical şi se îmbolnăvesc mai puţin, mai scrie sursa menţionată mai sus. Din promovarea transportului durabil are de câştigat şi sectorul privat, existând rapoarte care arată o creştere a comerţului cu peste 40% în acele zone în care ciclismul a devenit o regulă. În Danemarca, de exemplu, clienţii care călătoresc în oraşe folosind bicicleta cheltuiesc două milioane de dolari pe an, mai mult decât cei care se deplasează cu autoturismul privat, menţionează site-ul https://mobilityweek.eu/

Din punct de vedere al politicilor publice, măsuri precum investiţiile în infrastructură cu scopul de a promova deplasarea activă, încurajarea folosirii transportului public, precum şi susţinerea deplasării la locul de muncă cu bicicleta pot salva bani publici şi pot creşte comerţul local, mai indică sursa citată. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.mobilityweek.eu/theme-2020/

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.