Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Romancier, dramaturg şi eseist, Julien Green s-a născut la Paris, la 6 septembrie 1900, într-o familie de americani, de origine scoţiană şi irlandeză, potrivit volumului "Mic dicţionar - Scriitori Francezi" (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978).

Ultimul dintre cei şapte copii într-o familie în care se vorbea limba engleză, şi-a creat propriul univers, dominat de obsesia misterelor ancestrale. După moartea mamei sale în 1914, Green optează după multe ezitări şi oscilări, pentru Franţa, îmbrăţişând într-un târziu, după crize şi căutări, religia catolică, menţionează ''Dicţionarul Literaturii Franceze'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972).

La vârsta de 17 ani s-a înrolat, ca voluntar, în armată în timpul Primului Război Mondial. Din 1918 şi până în 1922, a studiat la Paris şi la Universitatea din Virginia. În 1922, Green s-a mutat în Franţa şi a început să scrie. Primul roman, ''Mont-Cinere'' (1926), plasa acţiunea într-un cadru ireal şi descria o familie americană, căzută pradă plictiselii şi avariţiei. Cartea a reprezentat un adevărat succes atât în Statele Unite, cât şi în Franţa, şi a fost urmată de ''Adrienne Mésurat'' (1927), care a primit premiul Femina Bookman. ''Léviathan'' (1929) a primit premiul ''Harper". Opera reflecta obsesia autorului pentru păcat şi fascinaţia în faţa instinctelor sexuale şi a morţii.

Autobiografia ''L'autre sommeil'' (1930) prezenta homosexualitatea protagonistului şi combina experienţele trăite de Green atât în America, cât şi în Franţa. Cu ''Le Visionnaire" (1934) şi ''Minuit'' (1936), Green a intrat într-o lume a luptei dintre bine şi rău, pasiune şi raţiune. În 1939, Green s-a convertit la catolicism pentru a doua oară. Prima dată o făcuse în 1915, dar ulterior a devenit budist. Tensiunile religioase timpurii ale lui Green se reflectă în titlul primei sale lucrări publicate, ''Pamphlet contre les catholiques de France'' (''Pamflet împotriva catolicilor din Franţa'', 1924).

Între anii 1940 şi 1945, a locuit în Statele Unite, apoi s-a stabilit permanent la Paris. În 1970, Academia Franceză i-a decernat premiul pentru literatură. Anul următor a fost prima persoană dintr-o familie americană care a fost aleasă în Academia Franceză. În anii '60 a publicat trei lucrări autobiografice - ''Partir avant le jour'' (1963), ''Mille chemins ouverts'' (1964) şi ''Terre lointaine'' (1966). Deşi Green era bilingv, a scris mai mult în limba franceză. Cea mai importantă lucrare scrisă în engleză a fost ''Memories of Happy Days'' (1942). A publicat, de asemenea, piese de teatru, eseuri, o carte pentru copii ''La Nuit des fantômes'' (1976) şi povestiri. Piesa ''Sud'' (1953) a stat la baza unui concert de operă, compus în 1973, de către Kenton Coe.

Julien Green, ale cărui lucrări sunt legate de tradiţia realismului psihologic, a fost influenţat de-a lungul carierei sale de opera lui Edgar Allan Poe. Principalele teme dezvoltate de Green au fost religia, auto-distrugerea şi sexualitatea. Povestirile erau de obicei plasate în oraşe de provincie din Franţa şi descriau viaţa unor personaje nevrotice, tulburate de propriile păcate şi temeri. Green a preferat limba franceză pentru operele sale, iar dintre scriitorii francezi, cel mai aproape a fost de Georges Bernanos şi François Mauriac.

Julien Green a murit la Paris, la 13 august 1998. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Liviu-Ioan Tatu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.