COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 9 iunie, intervalul orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 09-06-2025 ora 10 Intre 9 iunie, ora 10 – 9 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 09-06-2025 ora 15 Intre 15:50 si 20:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Județul Dolj, Județul Mehedinţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Catedrala Santa María la Real de la Almudena din Madrid a fost construită la dorinţa celor care făceau partea dintr-o congregaţia atribuită Fecioarei de la Almudena. La 22 decembrie 1868, i s-a cerut arhiepiscopului de Toledo permisiunea de a construi o altă biserică dedicată Fecioarei de la Almudena, din moment ce prima a fost dărâmată în revoluţia din 1868, arată pagina dedicată catedralei din Madrid - https://catedraldelaalmudena.es.

Congregaţia a cerut ajutorul Casei Regale şi a primit promisiunea că se va atribui o parte din terenul aflat în faţa Palatului Regal pentru noua biserică.

Moartea subită a reginei l-a încurajat pe regele Alfonso al XII-lea (1875-1885) la o construcţie rapidă, deoarece aceasta trebuia să aibă şi rolul de necropolă, fiind locul de înmormântare al primei sale soţii, Maria de las Mercedes.

A fost angajat arhitectul Francisco de Cubas y Montes şi, la 4 aprilie 1883, regele Alfonso al XII-lea a pus piatra de temelie pentru viitorul lăcaş. Biserica a devenit catedrală în 1885, când Madridul a fost ridicat la rang de episcopie de papa Leon al XIII-lea.

În această situaţie, Francisco de Cubas şi-a modificat proiectul iniţial. El a proiectat o catedrală mare, în stil neogotic francez, cu un plan de cruce latină şi capele laterale care ar fi comunicat direct printr-un ambulator îngust; transeptul avea, de asemenea, trei nave, în timp ce absida era semicirculară, cu ambulator şi cinci capele radiale. Acest proiect este expus în Muzeul Catedralei.

Cripta a fost finalizată în 1911, dar Francisco de Cubas murise deja. A fost succedat de arhitecţii Miguel Olabarría, Enrique Repullés y Vargas şi Juan Moya. Lucrările au avut un ritm foarte lent şi au fost oprite în perioada 1936 şi 1939.

În 1944, directorul general al artelor frumoase, marchizul de Lozoya, a promovat un concurs naţional pentru a da catedralei o nouă soluţie arhitecturală. Arhitecţii Fernando Chueca Goitia şi Carlos Sidro au câştigat proiectul.

Cea mai importantă schimbare a fost reducerea înălţimii clădirii pentru a o face mai armonioasă în raport cu Palatul Regal. Lucrările au fost realizate încetul cu încetul, în funcţie de circumstanţe. După realizarea câtorva etape în desfăşurarea lucrărilor de construcţie a existat din nou o pauză.

Din acest punct, proiectul ridicării catedralei a fost asumat de cardinalul Ángel Suquía, în 1984, prin constituirea unui consiliu de administraţie pentru finalizarea lucrărilor.

În perioada 1984-1993, au fost efectuate alte lucrări importante. A fost creat altarul Fecioarei Almudenei. La fel, au fost efectuate lucrări la unele spaţii şi au fost realizate instalaţii de încălzire prin pardoseală; iluminarea prin spoturi, precum şi instalarea unui sistem de sonorizare.

În cele din urmă, la 15 iunie 1993, papa Ioan Paul al II-lea a venit la Madrid pentru a dedica şi sfinţi Catedrala, care a durat 110 ani să fie construită.

 

Sursa foto: catedraldelaalmudena.es

În anii următori, s-au făcut îmbunătăţiri şi s-au finalizat camere şi spaţii neterminate, care i-au modelat şi i-au dat imaginea actuală.

În interior, Catedrala Almudena are un plan de cruce latină, cu o navă centrală şi două laturi, şi un transept cu trei nave. Podeaua este o combinaţie de marmură verde şi travertin lustruit galben; masa altarului a fost, de asemenea, realizată din marmură verde. În dreapta sa se află scaunul episcopal, sculptat în nuc, în stil neogotic, o lucrare realizată de Ramón Fonollosa în 1885.

În 2007 a fost inaugurat Muzeul Catedralei Almudena, care găzduieşte efigii ale sfinţilor patroni ai oraşului: Fecioara Maria a Almudenei şi San Isidro Labrador şi deţine o expoziţie a vieţii Bisericii prin cele şapte sacramente, potrivit www.esmadrid.com.

Sub Catedrala Almudena se află cripta proiectată de Francisco de Cubas. Este o construcţie din piatră, cu o boltă susţinută de 558 de coloane. Cripta păstrează morminte familiale, inclusiv cele ale celor mai importanţi arhitecţi ai catedralei.

În criptă, se păstrează cea mai veche imagine a Mariei din Madrid: Fecioara de la Flor de Lis, care provine din vechea biserică Santa Maria. Este o pictură murală, datând din secolele XII-XIII, care o înfăţişează pe Sfânta Fecioară ca tron al Mântuitorului, cu o floare de iris în mână şi, sub picioarele ei, cu o cruce roşie. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.