COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În fiecare an, în luna septembrie, este marcată Ziua Diplomaţiei Române, care a fost instituită prin Legea 269/2003 privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României.

Potrivit articolului 61 al actului normativ menţionat, Ziua Diplomaţiei Române este marcată "pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României", data fiind stabilită de ministrul Afacerilor Externe.

Începând cu anul 2005, Ziua Diplomaţiei Române este sărbătorită la 1 septembrie, potrivit site-ului www.mae.ro, fiind principalul moment în care este onorată, în spaţiul public, contribuţia pe care diplomaţia românească o aduce la dezvoltarea României şi la promovarea intereselor ei, peste hotare.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe organizează anual Reuniunea Diplomaţiei Române. Evenimentul oferă prilejul realizării unei evaluări a activităţii Ministerului Afacerilor Externe din ultimul an, dar şi analizării provocărilor, cărora România trebuie să le facă faţă în viitor ca urmare a evoluţiilor globale, transatlantice, europene şi regionale. Dezbaterile vizează, în egală măsură, şi identificarea oportunităţilor actuale sau emergente care trebuie valorificate şi stabilirea principalelor direcţii de acţiune ale MAE şi ale serviciului său diplomatic, pe termen scurt şi mediu, notează site-ul www.mfaro.eu.

La acest eveniment participă înalţi demnitari ai statului român: preşedintele României, premierul, preşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, membri ai Guvernului şi ai Parlamentului, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, şefii de misiuni diplomatice ai României, consuli generali, directorii institutelor culturale româneşti, reprezentanţi ai corpului diplomatic străin acreditat la Bucureşti, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic şi de afaceri, ai mass-media. Agenda cuprinde cele mai importante teme de politică externă din ultimul an de activitate al diplomaţiei româneşti, precum şi provocările cu care se confruntă corpul diplomatic şi consular al României, în funcţie de transformările din mediul politic internaţional.

În cadrul reuniunii, pot fi acordate Ordinul sau Medalia Meritul Diplomatic, membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, pentru contribuţii meritorii la afirmarea diplomaţiei româneşti pe plan internaţional, în conformitate cu prevederile art. 62 din legea amintită mai sus.

Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române - ediţia 2019, cu tema "Diplomaţia României: repere şi noi perspective", s-a desfăşurat în perioada 26-29 august. Invitaţii speciali ai evenimentului au fost vicepremierul şi ministrul Afacerilor Externe al Bulgariei, Ekaterina Zaharieva, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicolae Popescu, secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Croaţia, Andreja Metelko-Zgombić, Wolfgang Ischinger, preşedintele Conferinţei de securitate de la München şi Steven Erlanger, corespondent diplomatic şef pentru Europa, The New York Times. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Cristian Anghelache, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (2019), cu tema "Diplomaţia României: repere şi noi perspective", organizată de Ministerul Afacerilor Externe, Bucureşti, 26 august, 2019.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.