COD GALBEN: 08-05-2025 ora 10 Intre 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mike Godoroja & Blue Spirit susţin un nou concert live online din seria "#Şase cu prietenii" vineri, 26 iunie, pe platforma vStage.ro. Concertul începe la ora 20.00, potrivit paginii de facebook Mike Godoroja & Blue Spirit.

Primul concert live transmis online al acestor artişti a avut loc la data de 29 mai. Cel de-al şaselea, care de altfel încheie evenimentul online, va avea loc la 3 iulie. Concertele s-au desfăşurat după o formulă inedită, artiştii invitaţi cântând, vorbind şi glumind de acasă. Un concert unicat, cu o nouă poveste, cu muzică aleasă, în care se aud chitare, voci şi gânduri. Publicul, la rândul său, nu va fi doar spectator, ci şi parte a poveştii. Biletele pentru cei care doresc să intre live alături de muzicieni se pot procura de pe iabilet.ro.

Invitaţii lui Mike Godoroja & Blue Spirit sunt: artistul Marius Mihalache, actorii Eugen Cristea şi Cristina Deleanu, muzicianul Eugen Mihăescu (Krypton), muzicianul şi jurnalistul senior TVR Doru Ionescu, chitaristul Alex Vişan, cântăreaţa de swing Arabela Nicolau şi caricaturistul Codrin Cârdu (live painting).

vStage.ro este o platformă online de streaming LIVE, dedicată artiştilor şi profesiilor creative sau liberale, creatorilor de conţinut.

Formaţia Mike Godoroja & Blue Spirit a fost înfiinţată în 1997, de Mike Godoroja (n. 1965), un apreciat muzician, realizator de emisiuni radio-TV de blues, jazz şi rock şi producător muzical a numeroase evenimente media şi proiecte muzicale. A compus melodii pentru Iris ("Somn bizar"), soprana Felicia Filip şi Blue Spirit. De-a lungul anilor, în cadrul formaţiei au evoluat numeroşi muzicieni, între care chitariştii Manuel Savu, Eugen Mihăescu, Adi Manolovici, bateriştii Ştefan Moisa şi Vali Vătuiu, basiştii Valentin Badea şi Cătălin Răsvan sau claviaturistul Florentin Milcof, potrivit https://www.last.fm/.

Mike Godoroja & Blue Spirit este rezultatul unui efort de echipă extrem de serios, îmbinat cu o mare pasiune şi dragoste pentru blues. Dintre albumele formaţiei amintim: "Susie Q" (1998), "Cei mai frumoşi ani" (1999), "Spiritissme" (2002), "Capra vecinului" (2006), "Hippie cu diamante" (2014). Un nou album - "Născut în România" - urmează să fie lansat în toamna anului 2020. Albumul poartă numele spectacolului "10x10. Născut în România" (2018), parte a turneului naţional cu acelaşi nume, ce a inclus oraşele Timişoara, Cluj, Galaţi, Sighişoara, Braşov, Sibiu, Constanţa, Iaşi şi Bucureşti. După 20 de ani de show-uri în întreaga ţară şi peste hotare, Mike Godoroja & Blue Spirit a prezentat un concept multimedia cu muzică originală, un show complet, cu momente teatrale şi multimedia, cu 48 de instrumente rare în România şi în Europa, 12 sintetizatoare, 11 instrumente cu corzi, 5 orgi, un set de 30 de unităţi de percuţie, cu lumini inteligente şi module de ecran LED full HD, potrivit capitalcultural.ro.

În prezent, componenţa formaţiei este: Mike Godoroja - voce şi inspiraţie, Tibi Duţu - bass, Vali Vătuiu - percuţionist, Dorian Pîrvu - pianist şi Alin Păun - chitarist. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.