Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În fiecare an, la 5 iunie, este sărbătorită Ziua Învăţătorului.

Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea nr. 289 din 29 octombrie 2007 şi reprezintă data naşterii lui Gheorghe Lazăr (n. 5 iun. 1779 - m. 17 sept. 1823), întemeietorul învăţământului românesc modern.

Personalitate complexă, Gheorghe Lazăr s-a manifestat ca organizator şi conducător de şcoală, autor a mai multor manuale, inginer practician, orator, moralist şi scriitor. A beneficiat de o pregătire enciclopedică, studiind, mai întâi la Cluj, apoi la Viena, limbi străine, teologie, drept, filosofie, ştiinţe, pedagogie, literatură, matematică, inginerie, ştiinţe militare, medicină, fiind influenţat de curentul iluminist, potrivit volumului ''Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900'' (Bucureşti, Editura Academiei, 1979). Prima şcoală superioară românească şi-a început activitatea în august 1918, în localul de la ''Sf. Sava'', potrivit https://cnlazar.ro, iar inaugurarea a fost marcată prin lansarea de Gheorghe Lazăr a cunoscutei ''Înştiinţări'', în care era expus un adevărat proiect de organizare a învăţământului românesc în patru trepte (''tagme'') de învăţături, de la prima, destinată începătorilor, care prevedea predarea unor cunoştinţe elementare de scris şi citit, elemente de religie, de gramatică şi de aritmetică, la cea de-a patra, destinată desăvârşirii studiilor tehnice pentru pregătirea inginerilor, pe de o parte, a juriştilor şi profesorilor, pe de alta, iar pentru cei care doreau să se facă preoţi, se preconiza un program aparte, cu ore de religie şi istoria religiei, potrivit lucrării amintite.

Proiectul legislativ privind instituirea acestei zile a fost iniţiat de un grup de 70 de parlamentari, care au subliniat, în expunerea de motive, postată pe site-ul Camerei Deputaţilor, www.cdep.ro, că ''drumul României în Europa trece, invariabil, prin şcoală'' şi se impune ca învăţământul să primească atenţia cuvenită, acesta fiind unul dintre domeniile care ''ne mai reprezintă cu onoare în exterior''. Astfel, această zi se doreşte a fi un moment bun de reflecţie asupra şcolii şi a slujitorilor ei, o ocazie pentru a ne manifesta recunoştinţa faţă de dascăli. 5 iunie reprezintă data naşterii ''fondatorului învăţământului în limba naţională în Ţara Românească'' - Gheorghe Lazăr.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 20 iunie 2007 şi de Camera Deputaţilor la 9 octombrie 2007. Potrivit Legii nr. 289/2007, manifestarea are un caracter educaţional, naţional, apolitic şi cultural, Ziua Învăţătorului fiind sărbătorită în toate unităţile de învăţământ de stat, particulare şi confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi alte instituţii abilitate ale statului acordă premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite. Datele de 5 octombrie (Ziua Internaţională a Educaţiei) şi 5 iunie (Ziua Învăţătorului) sunt marcate distinct în structura anului şcolar. Potrivit Legii 289/2007, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului elaborează şi aprobă anual un plan care să includă manifestări specifice pentru această zi. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.