

La 4 iunie este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii, prin care sunt recunoscute suferinţele copiilor din întreaga lume, care sunt victime ale abuzului fizic, mental şi emoţional. Această zi confirmă angajamentul ONU de a proteja drepturile copiilor.
În cadrul unei sesiunii speciale de urgenţă în problema Palestinei, la 19 august 1982, membrii Adunării Generale ONU, "şocaţi de numărul mare de copii palestinieni şi libanezi care au căzut victime ale actelor de agresiune din partea Israelului", au decis să marcheze Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii adoptând Rezoluţia ES-7/8.
"Milioane de copii sunt prinşi în conflicte în care nu sunt pur şi simplu spectatori, ci ţinte", subliniază Graça Machel, expertă a secretarului general al ONU, pe pagina dedicată zilei, www.un.org/en/observances/child-victim-day.
În condiţiile izbucnirii unui conflict armat, copiii - cei mai vulnerabili membri ai societăţii - sunt cei mai afectaţi de consecinţele unui război. Cele şase încălcări mai frecvente în rândul copiilor continuă să persiste, incluzând recrutarea şi folosirea acestora, uciderea şi abuzul asupra lor, actele de violenţă sexuală comise asupra copiilor, răpirea acestora, atacurile asupra şcolilor şi spitalelor şi refuzul accesului la ajutorul umanitar.
În 1997, Adunarea Generală a adoptat Rezoluţia 51/77 privind drepturile copilului, ce a reprezentat o evoluţie importantă în eforturile de îmbunătăţire a protecţiei copiilor în situaţii de conflict armat. În urma raportului inedit privind efectele conflictelor armate asupra copiilor, realizat de Graça Machel, Rezoluţia 51/77 a semnalat lansarea unui nou consens între statele membre ONU şi necesitatea unui efort coordonat, din partea comunităţii internaţionale, în abordarea vulnerabilităţi copiilor şi privarea acestora de drepturile elementare în situaţiile create de conflictele armate.
Rezoluţia 51/77 are la bază eforturile Adunării Generale pentru protecţia drepturilor copiilor, coordonate inclusiv prin Convenţia privind drepturile copilului şi protocolul său opţional şi prin rezoluţiile anuale privind drepturile copilului.
În ultimii ani, numărul de încălcări ale drepturilor copiilor a crescut, în multe zone de conflict. În astfel de condiţii sunt necesare mai multe eforturi pentru a-i proteja pe cei 250 de milioane de copii care trăiesc în ţări şi zone afectate de conflicte, pentru a promova dreptul internaţional umanitar şi drepturile omului şi pentru a asigura răspunderea celor vinovaţi de încălcarea drepturilor copiilor, se menţionează pe pagina ONU destinată zilei.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă furnizează un "masterplan" universal pentru a asigura un viitor mai bun pentru copii. Noua agendă include pentru prima dată obiectivul de a pune capăt tuturor formelor de violenţă împotriva copiilor, iar încetarea abuzului, a neglijării şi a exploatării copiilor constituie parte integrată în mai multe alte obiective legate de violenţă. Activitatea ONU este orientată de Convenţia privind drepturile copilului, tratatul internaţional cu cea mai rapidă şi mai largă ratificare a drepturilor omului din istoria omenirii. AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |