Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua internaţională de luptă împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei se marchează, anual, la 17 mai, reprezentând data la care homosexualitatea a fost scoasă de pe lista bolilor de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), respectiv 17 mai 1990.

Evenimentul a fost creat pentru a atrage atenţia decidenţilor politici, liderilor de opinie, publicului şi media asupra violenţei şi discriminării cu care se confruntă minorităţile LGBTQQ (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transgender, Queer, Questioning) la nivel internaţional, scrie site-ul https://may17.org/.

Tema din 2020 a evenimentului este "Ruperea tăcerii". Organizatorii arată că persoanele din comunitatea LGBTQQ sunt nevoite ca în spaţiul public să îşi ascundă sexualitatea sau identităţile şi caracteristicile de gen şi, de aceea, la 17 mai 2020, multe dintre persoanele afectate au decis să rupă tăcerea, "să ocupe spaţiile publice" şi să ceară libertate şi egalitate pentru toate minorităţile sexuale, de gen şi trupeşti, conform https://may17.org/.

În ciuda progreselor realizate de comunitatea LGBTQQ în ultimele decenii în materie de recunoaşterea drepturilor, situaţia acestor categorii de minorităţi rămâne în multe state din lume o provocare. Drepturile LGBTQQ nu sunt pe deplin respectate, protejate sau aplicate ca urmare a legilor şi politicilor punitive, precum şi ca urmare a discriminării, stigmatizării şi violenţei, menţionează site-ul citat.

17 mai a fost stabilită Ziua internaţională de luptă împotriva homofobiei - definită ca dezaprobarea şi manifestarea unei atitudini negative faţă de homosexualitate şi faţă de persoanele de această orientare sexuală - în 2004, de către preşedintele asociaţiei internaţionale, Comitetul IDAHO (I.DA.HO fiind acronimul de la "International Day against Homophobia"), Frenchman Louis-Georges.

Astfel, cu ocazia primei zile de luptă împotriva homofobiei, marcată în 2005, circa 24.000 de persoane şi organizaţii precum ILGA (Asociaţia internaţională a lesbienilor şi gay-lor), IGLHRC (Comisia Internaţională pentru apărarea drepturilor gay-lor şi lesbienelor, Congresul mondial al LGBTQQ etc.) au semnat un apel pentru susţinerea Iniţiativei IDAHO.

Transfobia, definită ca aversiunea faţă de transsexualitate şi de persoanele transsexuale sau transgen, a fost adăugată denumirii campaniei în 2009, astfel încât Ziua internaţională de luptă împotriva homofobiei a devenit Ziua internaţională de luptă împotriva homofobiei şi transfobiei. Activităţile din 2009 s-au focusat pe lupta împotriva violenţei şi discriminării persoanelor transgen, fiind lansată în acelaşi timp o nouă petiţie lansată în cooperare cu organizaţiile LGBTQQ şi susţinută de mai mult de 300 de ONG-uri din 75 de state, precum şi de câştigătorii Premiului Nobel (Elfriede Jelinek, Françoise Barré-Sinoussi, Luc Montagnier). Nu în ultimul rând, la 17 mai 2009, Franţa devenea prima ţară din lume care a eliminat oficial problematica transgender de pe lista bolilor mintale. Transgender este un termen-umbrelă sub care sunt reunite persoanele care nu se simt comfortabil într-un anumit gen sau care nu corespund, prin imagine sau comportament, normelor asociate unui anumit gen: travestiţi, transsexuali, persoane intersexuale, bărbaţii efeminaţi, femeile cu aspect masculin.

La rândul ei, bifobia, înţeleasă ca setul de atitudini negative faţă de bisexualitate şi persoane bisexuale, a fost adăugată la titulatura campaniei în 2015, astfel încât 17 mai a devenit Ziua de luptă împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei.

În intervalul 1948-1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii considera homosexualitatea un handicap mintal, abia la 17 mai 1990, Adunarea Generală declarând că "homosexualitatea nu este o boală, o tulburare sau o perversiune".

În prezent, ziua este sărbătorită în mai mult de 130 de ţări, incluzând şi 37 de state în care drepturile acestor minorităţi nu sunt deloc recunoscute. Mobilizările care se fac anual peste tot în lume se focusează pe recunoaşterea drepturilor omului pentru toţi, indiferent de orientare sexuală, potrivit sursei citate.

Ziua Internaţională împotriva homofobiei, transfobiei şi bifobiei a primit recunoaşterea oficială din partea mai multor state, instituţii internaţionale precum Parlamentul European şi a nenumăratelor autorităţi locale. Majoritatea agenţiilor Naţiunilor Unite marchează Ziua cu evenimente specifice.

Gestionată iniţial de către Comitetul IDAHO, evenimentul este, în prezent, organizat în colaborare între reţelele regionale şi tematice care lucrează pentru a promova drepturile persoanelor cu diverse orientări sexuale, identităţi sau expresii de gen şi caracteristici sexuale. Această colaborare reuneşte organizaţii şi iniţiative la nivel global, regional, naţional şi local. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: may17.org

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.