Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Mc. Terentie, Pompei, African, Maxim şi Dima

Greco-catolice
Sf. m. Terentie, Maxim, Macarie, Pompei, African şi cei împreună cu ei. Sf. Gemma Galgani

Romano-catolice
Vinerea Sfântă (Patima şi moartea Domnului) (post şi ab.)
Ss. Apoloniu, pr. m.; Macarie

Sfinţii Mucenici Terentie, African, Maxim şi Dima şi cei împreună cu dânşii sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 aprilie.

Sfinţii Mucenici amintiţi au fost africani de neam şi au trăit în secolul al III-lea în timpul împăratului persecutor de creştini, Deciu (251-253).

Drept-credinciosul Terentie şi toţi cei împreună cu dânsul, patruzeci fiind toţi, au mărturisit de bunăvoie credinţa în Hristos Dumnezeu. Deci, stând în faţa unui demnitar imperial, aceştia propovăduiau puterea lui Hristos şi neputinţa idolilor, fără de simţire, ce se cinsteau de păgâni.

Au fost întemniţaţi şi după ce au fost supuşi la chinuri cumplite, pierzând orice nădejde de a-i întoarce de la Hristos la idoli, dregătorul a poruncit să li se taie capetele. Şi aşa, primind cununa biruinţei, s-au mutat la Domnul. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor Cerasela Bădiţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.