COD GALBEN: 06-07-2020 ora 10 Intre 07 iulie, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuatăZone afectate COD PORTOCALIU: 07-07-2020 Intre 02:50 si 04:00 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului in Județul Suceava; COD GALBEN: 07-07-2020 Intre 02:20 si 03:00 se va semnala averse ce vor cumula 20...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Bihor; COD GALBEN: 07-07-2020 Intre 01:45 si 03:00 se va semnala averse ce vor cumula 25 l/mp, descărcări electrice in Județul Suceava, Județul Suceava; COD GALBEN: 07-07-2020 Intre 01:25 si 03:00 se va semnala averse ce vor cumula 20...25 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului in Județul Arad, Județul Timiş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Medicul Marius Nasta, membru titular al Academiei Române (1955), este unul dintre fondatorii şcolii române de ftiziologie. A întreprins cercetări în domeniul microbiologiei, imunologiei, morfopatologiei clinice şi epidemiologice asupra tuberculozei, urmărind depistarea, profilaxia şi tratamentul acestei boli în România. Institutul Naţional de Pneumologie din Bucureşti îi poartă numele.

Marius Nasta s-a născut la 4 decembrie 1890, la Bucureşti. Şi-a făcut studiile liceale (1901-1908) şi pe cele medicale (1908-1918) la Bucureşti, după care şi-a continuat pregătirea în Franţa 1918-1920, 1926-1927) şi SUA (1927), potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A lucrat ca preparator, asistent (1920-1927) la Laboratorul de de Medicină Experimentală al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, asistent la Clinica III Medicală (1921-1922), şef de lucrări (1927-1931), şef al Secţiei de Tuberculoză la Institutul "Dr. I. Cantacuzino" din Bucureşti (1931-1945). A desfăşurat o activitate didactică susţinută fiind: titular al cursului de etiologie şi profilaxia tuberculozei la Institutul de Igienă şi Sănătate Publică (1928), conferenţiar de medicină experimentală (1939-1945) şi de ftiziologie (1943-1945), profesor de Clinică Ftiziologică (1945-1962) la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti.

Totodată, a fost medic şef la Spitalul Central TBC al Asigurărilor Sociale (1929-1935), medic primar la Spitalul TBC Pantelimon (1935-1945), medic primar şi director al Sanatoriului TBC Filaret (1944-1949), director al Institutului de Ftiziologie (1942-1962). Rezultatele observaţiilor clinice şi cercetărilor întreprinse le-a expus în numeroase lucrări pe care le-a publicat singur sau în colaborare, privind variabilitatea microbiană şi formele filtrante ale bacilului Koch, vaccinarea BCG, chimioterapia infecţiei tuberculoase. Este coordonatorul celor două volume ale tratatului "Tuberculoza" (1957-1958), lucrare de referinţă în domeniu.

Marius Nasta a condus şi cele dintâi acţiuni de depistare a tuberculozei la sate şi în centrele muncitoreşti, a organizat primele centre de depistare ale bolii prin microradiofotografie, lăsând lucrări referitoare la relaţiile existente între condiţiile de viaţă şi apariţia tuberculozei.

Membru fondator al Societăţii pentru Studiul Tuberculozei, preşedinte al Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale din România, este membru corespondent (23 mart. 1952) şi membru titular (2 iul. 1955) al Academiei Române.

A murit la 5 aprilie 1965. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.