COD GALBEN: 17-10-2021 Intre 07:20 si 11:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Maramureş, Județul Maramureş;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Actor, expert în arte marţiale şi scriitor, Carlos Ray "Chuck" Norris s-a născut la 10 martie 1940, în Ryan, Oklahoma, SUA, potrivit imdb.com.

Între 1955 şi 1958, a învăţat la Liceul North Torrance, în California, apoi s-a înrolat în Forţele Aeriene ale SUA şi a fost trimis la baza americană Osan Air din Coreea de Sud. Aici a început să studieze Tang Soo Do, o artă marţială bazată pe karate.

În 1962, a renunţat la cariera militară, preferând-o pe cea de instructor de autoapărare. În anii '60, a deschis peste 30 de săli şi locuri de antrenament dedicate practicării artelor marţiale, printre clienţii săi aflându-se nume celebre precum Steve McQueen şi Priscilla Presley. De altfel, McQueen a fost printre primii care au observat aptitudinile actoriceşti ale lui Chuck Norris.

În paralel, Norris a participat la numeroase concursuri de arte marţiale. În 1968, a devenit Campionul Mondial de Karate la categoria mijlocie, titlu pe care l-a apărat, cu succes, de cinci ori. În 1974, a hotărât să se retragă din viaţa competiţională.

În 1972, faimosul Bruce Lee l-a invitat pe Chuck să filmeze împreună o scenă a filmului "Revenirea Dragonului", conform chucknorris.com. Confruntarea dintre cei doi experţi ai artelor marţiale, desfăşurată pe fundalul Colosseumului din Roma, a fost punctul forte al peliculei şi rampa de lansare pe marile ecrane pentru Chuck.

Cinci ani mai târziu, Chuck Norris avea să deţină primul său rol principal, în pelicula "Breaker! Breaker!". Au urmat filme precum "Good Guys Wear Black" şi "Forced Vengeance", apreciate de public pentru genul de personaj interpretat de Norris: un tip calm, modest şi care întotdeauna preferă să găsească soluţiile pacifiste şi rezonabile. Însă atunci când nu are altă soluţie, rezolvă lucrurile foarte direct şi eficient datorită aptitudinilor sale războinice.

Unul din principalele sale succese pe marele ecran a fost "Missing in Action", film lansat în 1984, în care Norris joacă rolul unui fost prizonier de război care se întoarce în Vietnam pentru a-şi elibera camarazii de arme rămaşi acolo. Filmul a fost bine primit de public, astfel încât, în chiar anul următor, a apărut continuarea. Aceste două filme au avut o semnificaţie aparte pentru Norris, care îşi pierduse fratele, Wieland, pe câmpurile de luptă din Vietnam, arată site-ul biography.com.

În 1985 a apărut pelicula "Code of Silence", în care interpretează un poliţist justiţiar din Chicago, pe nume Eddie Cusack, ce reuşeşte să facă ordine de unul singur nu doar pe străzile dominate de organizaţii rivale de gangsteri, dar şi în rândurile forţelor de ordine, în care se infiltraseră unele personaje iresponsabile.

Un alt mare succes cinematografic a fost, pentru Chuck Norris, filmul de acţiune "The Delta Force", din 1986, în care a jucat alături de legendarul actor Lee Marvin.

La începutul anilor '90, Norris a preferat apariţia pe micul ecran, în postura lui Cordell Walker, personajul principal al serialului "Walker, Texas Ranger". Serialul a avut un succes remarcabil. A debutat la CBS în primăvara anului 1993, ultimul episod datând din mai 2001. Cele opt sezoane ale serialului au fost difuzate, uneori chiar şi reluate, în peste 100 de ţări.

Din 2001, Chuck Norris a filmat din ce în ce mai puţin, excepţie făcând apariţia sa din super-producţia "The Expendables 2" din 2012 şi cele câteva spoturi publicitare la aparate de fitness.

Dacă activitatea sa cinematografică a intrat într-un con de umbră, Chuck a devenit mult mai activ în promovarea acţiunilor caritabile, el devenind imaginea unor organizaţii precum Make-A-Wish şi United Way. În 1992, a pus bazele propriei sale fundaţii de binefacere, numită "Kickstart", unul din scopurile urmărite fiind încurajarea practicării artelor marţiale în şcoli şi licee, tinerii învăţând, astfel, respectul, disciplina şi încrederea în sine.

Chuck Norris s-a implicat şi în politică, în special în 1988, atunci când l-a sprijinit în campania electorală pe George Bush.

Starul american a fost căsătorit de două ori: cu Dianne Holechek, cu care are trei copii dar de care a divorţat în 1988, precum şi cu Gena Okelley, cu care are doi gemeni.

În 1997, a devenit primul occidental ce a dobândit centura neagră cu opt dani. Lui i se datorează şi stilul Chun Kuk Do, o îmbunătăţire a artei Tang Soo Do.

A fost inclus în World Karate Union Hall of Fame, în iulie 2000.

În 2017, a fost declarat Texan de Onoare, atât datorită numeroşilor ani în care a locuit la ferma sa de lângă Navasota, cât şi pentru rolul din "Walker, Texas Ranger".

Este şi un scriitor împlinit. În anul 1988, a publicat auto-biografia "The Secret of Inner Strenght" (Puterea secretă a sinelui), care a devenit bestseller. La câţiva ani distanţă, a lansat şi volumul "The Secret Power Within: Zen Solutions to Real Problems". Foarte bine primită de critici şi public a fost cartea sa "Black Belt Patriotism: How to Reawaken America", din 2008.

A fost şi erou de jocuri video, începând cu "Chuck Norris Superkicks" din 1983 şi până la jocul mobil "Chuck Norris: Bring on the Pain" din 2008. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 Sursa foto: www.chucknorris.com/#bio

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.