COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Ziua Limbii Elene este sărbătorită în România, începând cu anul 2019, la data de 9 februarie.
A fost instituită prin Legea nr. 204/2018, având ca scop păstrarea tradiţiilor, culturii şi limbii materne de către persoanele aparţinând acestei minorităţi etnice. Astfel, potrivit prezentei legi, anual, cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Elene, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii elene sau filoeleni, se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători, ce pot fi sprijinite logistic şi/sau financiar de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de organizaţiile neguvernamentale. De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni sau aspecte de la aceste evenimente.
Iniţiativa legislativă privind instituirea acestei zile i-a aparţinut lui Dragoş Gabriel Zisopol, preşedinte şi deputat al Uniunii Elene din România, care a amintit, în expunerea de motive publicată pe site-ul www.cdep.ro, că data de 9 februarie marchează comemorarea poetului naţional grec Dionysios Solomos şi a fost declarată Ziua mondială a limbii elene în anul 2017.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 29 mai 2018 şi de Camera Deputaţilor, for decizional, la 27 iunie 2018, Legea nr. 204/2018 fiind publicată în Monitorul Oficial la 25 iulie 2018.
Potrivit unui comunicat de presă al Uniunii Elene din România, transmis AGERPRES, în 2019 manifestările dedicate sărbătoririi în România a primei ediţii a Zilei Limbii Elene au avut loc la 9 februarie, în Sala de Spectacole a Cercului Militar Naţional şi au cuprins alocuţiuni ale oficialităţilor invitate, conferinţa susţinută de prof. univ. dr. Dimitris Angelatos de la Universitatea "Kapodistrias" din Atena şi prelegerile ambasadorului Republicii Elene în România, Vassilis Papadopoulos, ale academicianului Constantin Bălăceanu Stolnici şi ale prof. univ. dr. Tudor Dinu de la Universitatea Bucureşti, urmate de un concert de muzică de cameră pe versurile unor mari poeţi eleni, în interpretarea mezzosopranei Eirini Karagianni din Atena şi a Cvartetului "Chronos" al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploieşti (la pian Cristina Ionescu). Programul concertului a fost îngrijit de dirijorul Panagiotis Diamantis, director al Conservatorului "Ano Polis - Salonic". Evenimentul a fost organizat de Uniunea Elenă din România şi s-a desfăşurat sub auspiciile Ambasadei Republicii Elene în Bucureşti.
Anul acesta, Uniunea Elenă din România anunţă, printr-un comunicat de presă, organizarea manifestărilor prilejuite de această zi la data de 10 februarie, în Aula Academiei Române. Evenimentul este organizat de Uniunea Elenă din România şi de Ambasada Republicii Elene în România şi se desfăşoară sub egida Academiei Române, în parteneriat cu Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României - Camera Deputaţilor, Guvernul României - Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Afacerilor Externe al Greciei - Secretariatul general al Grecilor de Peste Hotare, Institutul Cultural Român, Ambasada Republicii Cipru în România, Universitatea Bucureşti - Facultatea de Litere şi Limbi Străine, Organizaţia Elenă de Turism, Universitatea Demokritus din Komotini-Grecia, Camera de Comerţ Bilaterală Eleno-Română, Editura Omonia, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Patriarhia Română, Asociaţia Culturală Greacă din România NOSTOS, Şcoala Greacă Atena. Programul va începe cu ceremonia de prezentare publică a bustului lui Evanghelie Zappa, mare everghet ce a sprijinit financiar înfiinţarea Academiei Române, bustul fiind o donaţie a Uniunii Elene din România. Evenimentul continuă cu o sesiune de deschidere, în cadrul căreia vor lua cuvântul reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor partenere, precum şi cu o sesiune de comunicări ştiinţifice. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, editor: Doina Lecea, editor online: Daniela Juncu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |