Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Actriţa americană Mia Farrow s-a născut la 9 februarie 1945, la Los Angeles. Este fiica regizorului John Farrow şi a actriţei Maureen O'Sullivan, mama sa fiind cea care i-a îndreptat paşii către lumea filmului.

După studii, s-a hotărât să devină actriţă. A debutat în filmul ''John Paul Jones'' (1959) regizat de tatăl său John Farrow, iar în teatru, pe Broadway, în 1963 în piesa ''The Importance of Being Earnest'', potrivit www.cinemagia.ro.

În perioada 1964-1966, a jucat în serialul TV ''Peyton Place''. După această perioadă, Mia Farrow va primi recunoaşterea deplină printr-o serie de filme, cum ar fi ''Rosemary's Baby'' (1968, regia Roman Polanski) sau ''Secret Ceremony'' (1968, în care a avut-o parteneră pe Elizabeth Taylor).

A lucrat cu regizori celebri, precum Claude Chabrol, Robert Altman, apărând în pelicule de referinţă - ''The Great Gatsby'' (1974) sau ''Death on the Nil'' (1978).

Începând din 1982 a devenit muza atât în filme, cât şi în viaţa personală a cineastului Woody Allen.

Timp de zece ani, Mia Farrow a jucat în toate filmele regizate de Woody Allen, între care s-au numărat: ''Midsummer Night's Sex Comedy'' (1982), ''Zelig'' (1983), ''Broadway Danny Rose'' (1984), ''Another Woman'' (1988), ''Husbands and Wives'' (1992), potrivit imdb.com.

În 1997, a scris volumul autobiografic ''What falls away'', care acoperă atât perioada petrecută printre stelele Hollywoodului cât şi pe cea ''furtunoasă'' alături de Woody Allen.

Au urmat peliculele ''Coming Soon'' (1999), ''A Girl Thing'' (2001), ''Samantha: An American Girl Holiday'' (2004), ''Arthur et les Minimoys'' (2006), ''Be Kind Rewind'' (2008), ''Arthur et la vengeance de Maltazard'' (2009), ''Arthur 3: la guerre des deux mondes'' (2010), ''Dark Horse'' (2011), ''Documentary Now!'' (2016).

Are şapte nominalizări la Globul de Aur şi un premiu Globul de Aur în 1965 la categoria cea mai promiţătoare debutantă (Most Promising Newcomer - Female) pentru pelicula ''Guns at Batasi'' (1964). De asemenea, a primit trei nominalizări la Premiile BAFTA, toate la categoria cea mai bună actriţă, pentru peliculele ''Rosemary's Baby'' (1968), ''Secret Ceremony'' (1968), ''John and Mary'' (1969), potrivit imdb.com.

Mia Farrow a epatat întotdeauna prin căsniciile spectaculoase şi tumultoase pe care le-a avut, începând cu Frank Sinatra şi continuând cu pianistul şi dirijorul Andre Previn.

În 2008, a fost aleasă de revista Time Magazine ca fiind una din cele mai importante şi influente persoane din întreaga lume. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)

 

Sursa foto: Mia Farrow / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.