Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Omul de cultură Iosif Vulcan s-a născut la 31 martie 1841, la Holod, judeţul Bihor. A urmat şcoala primară la Leta Mare, în 1851 s-a înscris la gimnaziul din Oradea, apoi şi-a continuat studiile la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Pesta (1859-1863), conform "Dicţionarului general al literaturii române" (Editura Univers Enciclopedic, 2007).

A debutat în 1859, publicând o corespondenţă la "Telegraful român" şi versuri la "Gazeta Transilvaniei". A mai scris la "Foaie pentru minte, inimă şi literatură", "Amicul şcoalei", "Concordia", "Aurora română" (unde a fost şi redactor), "Muza română", dar şi la numeroase periodice din Pesta. A scos, împreună cu George Ardeleanu, revista "Umoristul" (1863-1866), iar în continuarea acesteia, "Gura satului" (sub direcţia sa din 1863 până în 1871).

În 1865 a fondat la Pesta revista "Familia", periodic pe care l-a condus 42 de ani. Gândită ca o revistă enciclopedică, revista "Familia" a fost spaţiul unde au scris oameni de cultură din toate provinciile româneşti, autori consacraţi precum Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, B.P. Hasdeu, Alexandru Odobescu, Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu şi alţii. Iosif Vulcan este cel care publicat primele versuri ale lui Mihai Eminovici căruia îi schimbă numele în Eminescu, debutul poetului având loc în revista "Familia", a cărei redacţie s-a mutat ulterior la Oradea. Tot Iosif Vulcan a intuit talentul lui George Coşbuc şi al lui Octavian Goga, precizează volumul "Dicţionar general al literaturii române".

A scris versuri, proză, teatru, dar şi articole, cronici, recenzii. Volumul "Panteonul Român'' (1869) este alcătuit din biografii şi portrete ale unor personalităţi culturale şi politice.

A scris în publicaţia "Şezătoarea", destinată folclorului (1875-1882), a tradus 30 de poezii populare în limba maghiară, pe care le-a publicat într-o culegere. A fost unul dintre iniţiatorii Societăţii pentru Fond de Teatru Român (1870), a redactat articolul-program "Să fondăm teatrul naţional!"

A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1879, devenind membru titular în 1891 şi preşedinte al Secţiei literare din 1904, la propunerea lui Titu Maiorescu.

A publicat versuri în volumele "Poezii" (1866) şi "Lira mea" (1882), dar şi proză - "Nuvele" (I-III, 1872-1874), "De la sate" (1883), romanul "Sclavul amorului" (I-III, 1873-1875), "Ranele naţiunii" (I-III, 1876), "Strâmbu în Europa" (1879-1880), "Fata popii" (1885-1886). Activitatea sa de scriitor a devenit prolifică mai ales în perioada 1890-1900.

Pe toată durata vieţii sale, Iosif Vulcan a fost un înfocat susţinător al vieţii culturale româneşti din Transilvania. A murit la 8 septembrie 1907, la Oradea.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.