Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil Stâlpnicul şi Luca cel Nou

Greco-catolice
Sf. cuv. Daniel Stâlpnicul

Romano-catolice
Sf. Damasus I, pp.


Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 decembrie.

S-a născut în satul Vitara, de lângă oraşul Samosata, pe râul Eufrat (Mesopotamia), din părinţi creştini: Ilie şi Marta. La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns casa părintească şi a intrat într-o mănăstire din acel ţinut, unde a fost primit în cinul monahal.

Sporind în nevoinţe călugăreşti, Cuviosul Daniil a ajuns împreună cu stareţul său Antohie la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat sus pe stâlp şi l-a binecuvântat, prorocindu-i despre multele greutăţi pe care avea să le îndure.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti, a venit în părţile Traciei. Aici s-a închis într-un templu idolesc şi a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit şi el pe un stâlp, ca Sfântul Simeon Stâlpnicul, şi pe stâlp a arătat multă răbdare şi mari nevoinţe pustniceşti.

A început să vieţuiască după Dumnezeu, între cer şi pământ, de acesta înstrăinându-se, iar către cer apropiindu-se cu trupul şi cu duhul. A îndurat arşiţa verii şi gerul iernii şi a înfruntat bătaia vânturilor. A săvârşit multe minuni, fiind vestit pentru acest lucru. S-a mutat la Domnul în preajma anului 490. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Irina Andreea Cristea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.