COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 10 – 19 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cântăreţul Marcel Pavel s-a născut la 4 decembrie 1959, în localitatea Independenţa din judeţul Galaţi, într-o familie cu tradiţii muzicale. Bunicul său, Ion Taraş, a fost un cunoscut şi îndrăgit rapsod popular. Tatăl artistului a fost violonist, iar fraţii săi sunt, de asemenea, instrumentişti: Micky Pavel - saxofon, claviaturi, solo voce, Gigi Pavel - stabilit în Germania, saxofonist profesionist, Gina Pavel - pianistă şi solistă vocală.

Marcel Pavel şi-a manifestat pasiunea pentru muzică la vârsta de trei ani, când a început să bată la tobe. A urmat Şcoala de muzică din Câmpulung Muscel şi Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Piteşti. Compozitor, cântăreţ vocal (tenor) şi poliinstrumentist (cântă la chitară bas, contrabas, violoncel, pian şi percuţie), a urmat studii de canto clasic, în particular, apoi studii academice la Conservatorul din Bucureşti (2006-2010), potrivit paginii sale oficiale de Facebook - https://www.facebook.com/marcelpavel.ro.

În 1981 intră în grupul rock Riff, apoi, în 1984, cântă cu trupa Graffiti şi ulterior cu Blitz, iar în 1985, intră în formaţia Sistem. De la 1 ianuarie 1990, începe colaborarea cu Marin Petrache Pechea din grupul Cromatic. Începând tot din anul 1981 a susţinut numeroase turnee în străinătate: Olanda, Germania, Italia, Belgia, Franţa, Elveţia, Austria, Polonia, Egipt, Israel, Statele Unite ale Americii, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, Cipru, Estonia, Republica Moldova.

În urma experienţei căpătate de-a lungul acestor ani, în vara anului 2000, a devenit un artist cunoscut la nivel naţional lansându-se cu melodia "Frumoasa mea" compusă de Ovidiu Komornik.

Primul său album este ''Frumoasa mea'' (2000), care a obţinut Discul de platină, fiind vândut în 250.000 de exemplare. Au urmat albumele ''Concert live la Ateneul Român - Marcel Pavel şi invitaţii săi'' (2001), ''Te vreau lângă mine'' (2001), ''Doar pentru tine'' (2004), ''De dragul tău'' (2007). La sfârşitul anului 2009, a lansat discul ''Best Of Marcel Pavel - Frumoasa mea''. Au urmat ''The best of'' (2010), ''Nu te mai am'' (2011), ''Very Classic'' (2013) şi "Marcel Pavel & Bucharest Symphony Orchestra live in concert - Very Classic" (2013) - DVD.

 


În 2002 a participat împreună cu solista Monica Anghel la concursul Eurovision, câştigând locul nouă cu piesa ''Tell Me Why'', compozitor Ionel Tudor. În acelaşi an, a câştigat premiul pentru cea mai bună voce masculină, cu prilejul decernării Premiilor Industriei Muzicale Româneşti.

 


La 28 aprilie 2013 a avut loc mega concertul "Very Classic" pe care Marcel Pavel l-a susţinut, alături de o orchestră-record de 140 de instrumentişti, la Sala Palatului din Bucureşti. În 2013 a abţinut premiul "The Best Live Act 2013" pentru acest concert.

 


A colaborat cu numeroşi interpreţi de muzică uşoară sau clasică, precum şi cu formaţii străine: Monica Anghel, Sanda Ladoşi, Luminiţa Anghel, Nico, Andra, Bodo, Laurenţiu Cazan, Elena Cârstea, sopranele Mihaela Stanciu, Irina Iordăchescu şi Crina Zancu, Toto Cutogno, Boney M (în concert la Chişinău, în 2006), Smokie (în concert, la Craiova, 3 iunie 2007), precum şi cu Orchestra Filarmonicii ''George Enescu'' condusă de Iosif Prunner şi Big Bandul Radio condus de Ionel Tudor.

 


Concert susţinut de Sanda Ladoşi şi Marcel Pavel, 2006.

Foto: (c) IONUT ANGHEL / AGERPRES FOTO 


Printre premiile câştigate amintim: Premiul "Vocea anului" al Editurii Actualitatea Muzicală (2000); Premiul I al "Societăţii Române de Radio", la secţiunea "Interpreţi de muzică pop" (2000); Premiul de popularitate la Festivalul de la Mamaia, cu melodia "Frumoasa mea" (2000); Premiul I al Societăţii Române de Radio, la secţiunea "Interpreţi de muzică pop" (2000); Locul I, "Vedeta Anului" la "Premiile Redacţiei Muzicale" (2000); Locul I, "Piesa Anului" cu melodia "Frumoasa mea" al "Premiile Redacţiei Muzicale" (2000); Premiul "Cel mai bun debut" din partea "Premiilor Industriei Muzicale" (2001); Premiul I la secţiunea creaţie, împreuna cu compozitorul Raymond Vancu, pentru melodia "Unde eşti" la Festivalul de la Mamaia (2001); Premiul "Cea mai bună voce masculină", secţiunea pop, din partea "Premiilor Industriei Muzicale" (2001); Premiul ''Cel mai bun album pop'' (''Te vreau lângă mine'') din partea Premiilor Muzicale Radio România (2003); Diploma "10 pentru România", la categoria "Cel mai bun interpret vocal" (2005); Premiul II la secţiunea creaţie cu melodia "De dragul tău" compusă de Andrei Tudor la Festivalul de la Mamaia (2006) şi Diploma de excelenţă din partea TVR (2006), pentru rolul avut în istoria televiziunii române.

 


Marcel Pavel la cea de-a X-a ediţie a Galei Premiilor Muzicale Radio România Actualităţi, 2012.

Foto: (c) GEORGE CALIN / AGERPRES FOTO


În 2015, Marcel Pavel a lansat piesa ''Mă minţeai'' care beneficiază de un videoclip. În decembrie 2015, a susţinut, la Circul Metropolitan, un spectacol împreună cu fiii săi, tinerii pianişti Sasha şi Richard Pavel, dar şi de fraţii şi sora lui - Miki, George şi Gina Pavel, un concert extraordinar în care a fost prezentă şi mama artistului.

Cel mai recent album apărut este "Marcel Pavel Greatest Hits" (2018).

Din 1992, artistul este căsătorit cu Violeta Şmîşleaeva, fostă balerină a Teatrului Balşoi din Moscova, cuplul având trei copii - Sasha, Richard şi o Ioana Iuvenalia.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

 Specificaţie foto din deschidere: Marcel Pavel la Gala ”100 pentru Centenar”, organizată la Ateneul Român, 2018.

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.