COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 05:00 si 09:00 se va semnala ceată ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Vâlcea, Județul Dolj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 04:00 si 09:00 se va semnala local ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Bacău, Județul Vrancea; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m in Județul Cluj; COD GALBEN: 07-12-2019 Intre 02:00 si 08:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m, asociată și cu depuneri de chiciură in Județul Alba, Județul Alba, Județul Covasna, Județul Braşov, Județul Mureş, Județul Harghita, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Luptătorul american Danny Mack Gable s-a născut la 25 octombrie 1948, în Waterloo, statul Iowa. A fost unul dintre cei mai redutabili şi mai apreciaţi luptători şi antrenori de lupte ai SUA.

Pe durata anilor de gimnaziu şi de colegiu Dan Gable a reuşit un record incredibil de 181 de victorii la o singură înfrângere. A fost neînvins în cele 64 de meciuri disputate în anii de gimnaziu, pentru ca în echipamentul Universităţii de Stat Iowa să obţină 117 victorii şi o înfrângere, pe care sportivul a explicat-o prin cuvintele: ''am înţeles'', potrivit https://dangable.com.

A fost de două ori campion naţional al Diviziei NCAA, campion mondial şi campion olimpic.

Calităţile sale extraordinare, precum şi determinarea demonstrată în timpul antrenamentelor l-au ajutat să se impună pe plan naţional şi internaţional.

În 1971, a obţinut trofeul categoriei sale, la 68 de kg, cu prilejul Jocurilor Pan Americane desfăşurate la Cali, în Columbia, şi titlul mondial cu prilejul Campionatului Mondial desfăşurat la Sofia (Bulgaria).

A obţinut medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Munchen, în 1972, totodată reuşind să nu cedeze niciun punct pe întreaga durată a competiţiei, respectiv a celor şase meciuri susţinute. La această ediţie a olimpiadei, echipa similară a Uniunii Sovietice a abordat competiţia cu un singur obiectiv - să îl învingă pe Gable, însă fără succes.

În 1970 a fost desemnat luptătorul anului în SUA.

S-a alăturat, în 1972, echipei tehnice de pregătire a Universităţii Iowa, în funcţia de antrenor asistent sub coordonarea titratului Gary Kurdelmeier, pentru ca în 1976 să devină antrenor principal. În calitate de coordonator al lotului a reuşit performanţe extraordinare: a antrenat 152 de sportivi, din care 45 au cucerit titlul naţional, 106 au fost campioni Big Ten şi 12 au obţinut medalii olimpice - patru de aur, una de argint şi trei de bronz. Per total, Gable a reuşit ca prin sportivii pregătiţi să adune 355 de victorii, 21 de meciuri la egalitate şi numai 5 înfrângeri în perioada 1976-1997.

A fost coordonatorul lotului olimpic al SUA la ediţiile din 1980, 1984 şi 2000 ale Jocurilor Olimpice. La ediţia din 1984, echipa olimpică a SUA a obţinut şapte medalii de aur.

În 1996 a fost selectat în categoria aparte a celor o sută de olimpici de aur ai SUA, onoare acordată celor mai buni o sută de olimpici de aur ai SUA. În iunie 2002, a fost desemnat preşedinte al Consiliului pentru condiţie fizică şi sport. Reţelele de televiziune ESPN şi HBO i-au dedicat producţii documentare. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Dan Gable / Facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.