COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 13-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de 55-65 km/h in Județul Caraş-Severin; COD GALBEN: 13-12-2019 ora 23 Intre 23:00 si 05:00 se va semnala ceață care reduce vizibilitatea local sub 200 m in Județul Ialomiţa, Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Călăraşi, Județul Giurgiu, Județul Ilfov, Județul Teleorman, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani; Sf. Proroc Sofonie (Dezlegare la peşte)

Greco-catolice
Sf. pf. Sofonie; Sf. Francisc Xaveriu

Romano-catolice
Ss. Francisc Xaveriu, pr.; Sofonia, profet


Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani este pomenit în calendarul creştin ortodox în 3 decembrie.

S-a născut în anul 1730, într-o familie de creştini din Săliştea Sibiului. Dorind să-şi închine viaţa lui Dumnezeu, în jurul anului 1750 a venit în Ţara Românească, cu gândul să intre în una din marile mănăstiri din apropierea Bucureştiului.

De aici a plecat împreună cu un arhiereu grec la Muntele Athos, unde mai întâi s-a stabilit la mănăstirea Vatoped, unde a deprins regulile vieţii monahale. După moartea părintelui său duhovnicesc, a intrat în obştea Schitului Sf. Proroc Ilie, aflat sub povăţuirea stareţului Paisie - Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi, care l-a călugărit şi l-a recomandat pentru hirotonirea ca ieromonah. În anul 1763 îl însoţeşte pe marele stareţ în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, iar din anul 1775 se mută împreună cu părintele său duhovnicesc şi cu alţi monahi la Mănăstirea Secu.

După un timp, ieromonahul Gheorghe a trecut în Ţara Românească, cu gândul de a se întoarce la Athos. Aici a fost convins de mitropolitul Ţării Româneşti, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viaţa în Schitul Cernica, aflat în totală părăsire, astfel că organizează aici o mănăstire cu viaţă de obşte după tipicul Muntelui Athos şi al obştilor paisiene din Moldova. A refăcut vatra monahală în doar cinci ani, adunând în jurul lui mulţi ucenici.

Rezultatele pe care le-a avut la Cernica au făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă şi Mănăstirea Căldăruşani, conducându-le pe amândouă din aprilie 1794 şi până la moartea sa, în decembrie 1806.

În ambele mănăstiri a rânduit viaţa monahală după tradiţia athonito-paisiană. A trecut la cele veşnice la 3 decembrie 1806 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica.

Stareţul Gheorghe a lăsat un testament scris în 1785, care pe lângă cuvintele de învăţătură din Sfânta Scriptură, din Sfinţii Părinţi şi din cărţile de slujbă, cuprindea şi o dispoziţie ca Mănăstirea Cernica să nu fie niciodată închinată unei mănăstiri din afara hotarelor ţării.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 20-21 octombrie 2005, a aprobat propunerile Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei privind canonizarea Cuviosului Stareţ Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani (având ziua de sărbătorire la 3 decembrie). (sursă: "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016) AGERPRES (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.