Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Ap. Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart; Sf. Mc. Orest
Duminica a 25-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 25 dR. Sf. ap. Sosipatru, Erast şi cei împreună cu ei, din cei 70; Sf. m. Orest

Romano-catolice
Duminica a 32-a de peste an
Ss. Leon cel Mare, pp. înv.; Oreste, m.


Sfinţii Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Terţiu şi Cvart, pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 10 noiembrie, fac parte din soborul celor şaptezeci de apostoli ai Mântuitorului.

Sfinţii Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, au fost martirizaţi de Nero (54-68), la Roma.

Sfântul Sosipatru, pe care îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în Epistola către romani, a fost episcop al Iconiei, săvârşindu-se în pace.

Sfântul Erast, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, mai întâi a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, după aceea, fiind episcop al Paneadiei (Palestina), s-a mutat la Domnul.

Sfântul Cvart, episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credinţă şi a convertit mulţi greci la credinţa creştină.

Sfântul Terţiu a scris epistola Sfântului Pavel către Romani şi a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfântul Sosipatru (Romani 16, 22).

Astăzi este pomenit şi Sfântul Mucenic Orest. Originar din oraşul Tiana, din Capadocia, Sfântul Orest a fost doctor creştin. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor declanşată de împăratul Diocleţian (284-305), a fost supus la multe chinuri. Şi-a dat sufletul după ce un cal sălbatic l-a târât 24 de mile departe de cetatea Tiana. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.