COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cântăreaţa Katy Perry s-a născut la 25 octombrie 1984, în Santa Barbara, California, SUA şi a devenit cunoscută datorită hitului, din 2008, "I Kissed a Girl". La vârsta de 17 ani s-a mutat la Los Angeles, imediat după ce a absolvit liceul. Cooptată la casa de discuri Red Hill Records, scoate primul ei album cu muzică gospel, intitulat ''Katy Hudson'', în 2001, potrivit imdb.com.

În octombrie 2004, a fost numită ''The Next Big Thing'' de revista Blender, potrivit www.eonline.com. Un an mai târziu, a înregistrat piesa ''Simple'' care s-a aflat pe coloana sonoră a filmului ''The Sisterhood of the Traveling Pants''. În 2007, Perry a semnat cu Capitol Music Group, având astfel calea deschisă către apariţii la MTV şi VH1, precum şi în diverse reclame.

La gala MTV Video Music Awards din 2008 a interpretat piesa ''Like A Virgin'' a Madonnei. Albumul ''One Of The Boys'' lansat pe 17 iunie 2008 devine un mare succes comercial, primul single oficial ''I Kissed A Girl'', fiind numărul 1 în Billboard Hot 100. În 2009 a participat la ''No Doubt - Summer Tour''.

Katy Perry a lansat la 24 august 2010, al treilea album de studio, ''Teenage Dream'', care s-a vândut în 6,5 milioane de exemplare şi a fost nominalizat la şapte categorii la Grammy Award, printre care Albumul anului, Cel mai bun album pop. A câştigat, în 2011, Albumul internaţional al anului la Juno Awards. În perioada 2011-2012 a efectuat un amplu turneu - ''California Dreams Tour''.

Sursa foto: Katy Perry  / Facebook



Cel de-al patrulea album al artistei - ''Prism'' - a fost lansat în octombrie 2013. De pe acest album au fost promovate melodiile: "Roar", "Unconditionally", "Dark horse", "Birthday" şi "This is how we do". Albumul i-a adus cântăreţei o nominalizare la un Premiu Grammy pentru cel mai bun album vocal pop. În 2014-2015, Katy Perry a efectuat un nou turneu ''The Prismatic World Tour''. În acelaşi an a fost premiată de Recording Industry Association of America pentru vânzări de 72 milioane în SUA.

În februarie 2015, Katy Perry a urcat pe scena sălii Staples Center cu prilejul celei de-a 57-a ediţii a premiilor Grammy, cele mai importante ale industriei muzicale, desfăşurată în Los Angeles. În iunie 2015, cântăreaţa a fost ''cel mai bine plătit artist din lume'', cu 135 de milioane de dolari câştigaţi într-un an, conform unui clasament al revistei Forbes.

Artista a lansat în 2016, single-ul "Rise", folosit ca fundal sonor al transmisiunilor postului american NBC de la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio. Anul următor, a lansat albumul ''Witness'', de pe care a publicat pe Youtube, videoclipul pentru ''Chained To The Rhythm'', urmat de ''Bon Appetit'', ''Swish Swish'' cu Nicki Minaj, ''Hey Hey Hey''.

În februarie 2019, Katy Perry a confirmat că s-a logodit cu actorul Orlando Bloom, după o relaţie de trei ani. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto deschidere: Katy Perry  / Facebook

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.