COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 04-06-2025 ora 11 Intre 11:50 si 12:50 se va semnala Local averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Mureş; COD GALBEN: 04-06-2025 ora 11 Intre 11:20 si 13:00 se va semnala Local, averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului/ vijelie, grindină. in Județul Cluj;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Nana Mouskouri (nume real Ioanna Mouschouri) s-a născut la 13 octombrie 1934, în localitatea Chania din insula Creta, Grecia. Când avea trei ani, s-a mutat împreună cu familia în Atena. A început să ia lecţii de muzică la 12 ani şi asculta frecvent la radio cântăreţi de jazz - Frank Sinatra, Ella Fitzgerald, Billie Holiday. În 1950 a fost admisă la Conservatorul din Atena, unde a studiat canto clasic, cu precădere operă, potrivit site-ului https://www.allmusic.com.

A început să cânte jazz în cluburi de noapte, mai ales melodii din repertoriul Ellei Fitzgerald. În 1958, l-a cunoscut pe compozitorul Manos Hadjidakis, care avea să devină mentorul ei în domeniul muzicii populare, înregistrând un EP cu patru melodii compuse de acesta. Un an mai târziu a cântat compoziţia acestuia "Kapou Iparchi Agapi Mou" (pe versurile poetului Nikos Gatsos) în deschiderea Greek Song Festival, unde a câştigat premiul întâi.

La ediţia din 1960 a festivalului, a cântat două compoziţii ale lui Hadjidakis - "Timoria" şi "Kiparissaki" - cu care a câştigat din nou premiul întâi. Curând a avut prima apariţie la Mediterranean Song Festival, în Barcelona, unde a cântat melodia compusă de Costa Yannidis - "Xypna Agapi Mou" cucerind din nou premiul întâi şi atrăgând atenţia unor case de discuri internaţionale.

În 1961, Mouskouri a cântat pe coloana sonoră a unui film documentar german despre Grecia, rezultând single-ul "Weisse Rosen aus Athen" ("The White Rose of Athens"), o adaptare a unei melodii populare compuse de Hadjidakis. Single-ul a devenit hit şi s-a vândut în peste un milion de exemplare în Germania. Ulterior, cântecul a fost tradus în mai multe limbi străine, devenind emblematic pentru artistă.

Anul 1962 i-a adus întâlnirea cu producătorul Quincy Jones, care a adus-o la New York pentru a înregistra albumul "The Girl from Greece Sings", iar la scurt timp, a avut un mare succes în Marea Britanie cu "My Colouring Book". Un an mai târziu, s-a stabilit la Paris şi a înregistrat un album în limba greacă, apoi a participat la Eurovision cu cântecul "A Force de Prier", care a devenit hit internaţional şi i-a adus Grand Prix du Disque in France, precizează site-ul www.allmusic.com.

 


Artista i-a atras atenţia compozitorului Michel Legrand, care i-a compus hiturile "Les Parapluies de Cherbourg" (1964) şi "L'Enfant au Tambour" (1965). Tot în 1965, a înregistrat în SUA al doilea album în limba engleză, "Nana Sings", şi a început colaborarea cu Harry Belafonte, care o invită în turneu împreună cu el. În 1966, au înregistrat albumul live de duete "An Evening with Belafonte/Mouskouri".

Odată cu apariţia albumului "Le Jour Ou la Colombe", în 1967, a ajuns la statutul de superstar în Franţa. Albumul conţine melodiile "Au Coeur de Septembre", "Adieu Angélina", "Robe Bleue, Robe Blanche", un cover după "Le Temps des Cerises" şi o versiune a celebrei melodii "Guantanamera". Anul următor a susţinut în Marea Britanie o serie de programe numite "Nana and Guests".

Primul LP lansat în Marea Britanie a apărut în 1969 - "Over & Over", care a staţionat în topuri doi ani. La sfârşitul anilor '60-începutul anilor '70, a petrecut mult timp pe drum, având multe turnee. În Franţa, a lansat alte materiale discografice de succes - "Comme un Soleil", "Une Voix Qui Vient du Coeur", "Vielles Chansons de France", "Quand Tu Chantes". A mai înregistrat şi o versiune cu "Habanera" din opera "Carmen" de Bizet, în duet cu Serge Lama. În 1975, albumul "Sieben Schwarze Rosen" a fost un succes în Germania, iar albumul "Book of Songs" a fost vândut în milioane de exemplare în întreaga lume.

 


În 1979 a lansat albumul "Roses & Sunshine", foarte bine primit în Canada. În 1981 a lansat hiturile "Je Chante Avec Toi, Liberté", care a fost tradus în mai multe limbi străine, şi "Meine Lieder Sind Meine Liebe". Mouskouri a revenit în ţara natală, Grecia, în 1984, după 22 de ani de absenţă şi a înregistrat mai multe albume în limba maternă. Doi ani mai târziu, artista a înregistrat "Only Love", tema muzicală dintr-o serie Tv a studiourilor BBC, şi a lansat single-ul în limba spaniolă "Con Todo el Alma", care a devenit hit în Spania, Argentina şi Chile. În 1987 a lansat cinci albume în diferite limbi, iar anul următor s-a întors la operă, cu un dublu LP - "The Classical Nana", care cuprinde arii celebre.

Compilaţia "Only Love: The Best of Nana Mouskouri" apărută în 1991 a fost foarte bine vândută în SUA. Nana Mouskouri a continuat în anii '90 seria de turnee şi înregistrările în limbile franceză, germană, spaniolă, engleză, greacă. Printre albumele lansate în anii '90 se numără: "Gospel" (1990), "Nuestras Canciones", "Côté Sud, Côté Coeur" (1992), "Falling in Love Again: Great Songs from the Movies" (unde are două duete cu Harry Belafonte), "Dix Mille Ans Encore".

A înregistrat mai multe albume în perioada 1996-1997, între care "Nana Latina" (duete cu Julio Iglesias şi Mercedes Sosa), "Return to Love", "Hommages". În 2011 a lansat două albume sub genericul "Nana & Friends", unul dintre ele cu artişti din Grecia, celălalt, cu artişti francezi.

 


Foto: (c) Sorin Lupsa / AGERPRES FOTO


A primit mai multe premii şi distincţii din partea: McGill University (Canada) - în 2013, Echo Music Prize de la Deutsche Phono-Akademie (Germania) - în 2015. În 2018, Nana Mouskouri a sărbătorit 60 de ani de carieră artistică printr-un album de coveruri numit "Forever Young", unde se regăsesc melodii cântate de Leonard Cohen, Bryan Adams, Bob Dylan, Amy Winehouse şi alţii. Totodată, a efectuat un turneu de promovare a albumului, precizează site-ul www.allmusic.com. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Daniela Juncu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.