Elena Văcărescu, descendentă a faimoasei familii de poeţi a Văcăreştilor, s-a născut la 21 septembrie 1864 la Bucureşti, fiind fiica lui Ioan Văcărescu, ministru plenipotenţiar, şi a Eufrosinei (n. Fălcoianu), descendentă a unei vechi familii boiereşti muntene.

Şi-a început studiile în casa părintească şi le-a continuat la Paris, unde a audiat, la Sorbona, cursuri de literatură, filosofie, estetică, istorie şi mitologie. Prin Sully Prudhomme a dobândit cunoştinţe de artă poetică şi acreditare în saloanele literare ale epocii, se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu; Editura Albatros, Bucureşti, 2002). A debutat în 1886 cu volumul de poezii ''Chants d'Aurore'', apărut la Paris şi premiat de Academia Franceză cu Premiul ''Archon Despérouses''.

După terminarea studiilor a revenit la Bucureşti. Între 1888 şi 1891 s-a aflat în suita reginei Elisabeta (poeta Carmen Sylva), admiratoare a talentului tinerei literate (''Dicţionarul general al literaturii române'', apărut sub egida Academiei Române, la Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009).

După 1891 s-a stabilit la Paris, unde până la sfârşitul vieţii a desfăşurat o intensă activitate literară şi diplomatică în favoarea României. Nicolae Iorga o numea, astfel, pe Elena Văcărescu, ''ambasadoarea sufletului românesc''.

În 1898 Elena Văcărescu a deschis un salon literar în apartamentul său din Paris, acesta fiind frecventat de mari oameni de stat, diplomaţi, artişti, scriitori. Elena Văcărescu s-a impus în lumea literelor franceze, trezind un binemeritat ecou şi în presa din ţară. ''Era o natură sociabilă, veselă, optimistă. Cucerea îndată simpatia oamenilor prin felul ei deschis, prin scânteierea spiritului ei ingenios, dar toate devotamentele pe care le câştiga pentru sine le îndrepta îndată către ţara ei de obârşie, niciodată uitată, mereu prezentă în inima ei caldă şi credincioasă.(...) Franţa a devenit pentru ea o a doua patrie, primitoare, binevoitoare, dar în mijlocul Franţei Elena Văcărescu a rămas româncă'', scria Tudor Vianu despre Elena Văcărescu.

În 1912 a fondat împreună cu N. Iorga, Dimitrie Gusti, O. Goga ş.a. ''Cercul Analelor'' din Bucureşti, importantă instituţie a Conferinţelor franco-române, afiliată la ''Cercul Analelor'' din Paris, şi a participat, alături de N. Iorga, la întemeierea Ligii Culturale.

În anii Primului Război Mondial a depus o intensă activitate pentru susţinerea intereselor naţionale româneşti în Occident. În 1920 a primit misiunea de a face parte din delegaţia României la Societatea Naţiunilor. A conferenţiat în Belgia, Cehia, Elveţia, Franţa, Italia, Olanda, Polonia, Spania, făcând cunoscute străinătăţii realităţile politice româneşti, activitatea sa politică şi oratorică fiind prioritară celei scriitoriceşti, se arată în dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). La Societatea Naţiunilor, timp de două decenii s-a dedicat unor importante misiuni culturale şi acţiuni diplomatice, străduindu-se totodată ca prin discursuri şi conferinţe să aducă România şi creaţia ei spirituală în atenţia Europei.

A fost ataşat de presă, apoi consilier cultural pe lângă Legaţia României la Paris, şi secretar general al delegaţiei României la Societatea Naţiunilor. A făcut parte, din 1922, din comitetul de conducere al Comisiei de Cooperare Intelectuală de la Geneva (de pe lângă Societatea Naţiunilor), a fost fondatoare, alături de Paul Valéry, a Institutului Internaţional de Cooperare Intelectuală (1924, Paris). A fost, de asemenea, preşedintă de onoare a Academiei Feminine de Litere din Paris şi iniţiatoare a Premiului Femina pentru roman. În 1934 s-a aflat între fondatorii Casei Româneşti din Paris, se arată în ''Dicţionarul general al literaturii române'' (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009). De asemenea, s-a numărat printre membrii fondatori ai Comitetului Internaţional pentru Difuzarea Artelor şi Literelor prin Cinematograf (1930).

După cel de-al Doilea Război Mondial a fost numită, în 1945, consilier cultural pe lângă Ambasada României. Elena Văcărescu a făcut parte şi din delegaţia română la Conferinţa de pace de la Paris (1946).

Amintim din opera Elenei Văcărescu: ''Rapsodul Dâmboviţei'' (''Le Rhapsode de la Dambovitza'', publicat în 1892 la Bucureşti, premiat de Academia Franceză), ''L'Ame sereine'' (Paris,1896), ''Lueurs et Flammes'' (Paris, 1903), ''Kings and Queens I have known'' (Londra, New York, 1904), ''Pe urma dragostei'' (Bucureşti, 1905), ''Chants du Cobzar'' (Paris, 1905), ''Nuits d'Orient. Folklore roumain'' (Paris, 1907), ''The Queen's friend'' (Londra, 1907), ''Le Jardin passionnné'' (Paris, 1908), ''Amor vincit'' (Paris, 1909), ''Le Sortilčge'' (Paris, 1911), ''La Dormeuse éveillée'' (Paris, 1914), ''Dans l'or du soir'' (Paris, 1927) ş.a.

''Memorialistica (''Mémorial sur le mode mode mineur'', 1946, şi ''Le roman de ma vie'', început în 1942, rămas neîncheiat) documentează în legătură cu anii copilăriei, Bucureştii de altădată, Parisul de după 1880, cu saloanele literare ale timpului. Interes cu mult mai mare prezintă amintirile literare ale autoarei care i-a cunoscut personal pe: Hugo, Alecsandri, Eminescu, Leconte de Lisle, Sully Prudhomme, Caragiale, Macedonski, Anna Brâncoveanu de Noailles, Proust, Anatole France, Paul Valéry, d'Annunzio, Unamuno, Tagore'', se arată în ''Dicţionarul scriitorilor români'' (Ed. Albatros, Bucureşti, 2002).

La 11 iunie 1925 a fost aleasă membru de onoare al Academiei Române, fiind prima femeie primită în rândurile Academiei Române (''Dicţionarul scriitorilor români''). Laureată de două ori a Academiei Franceze, Elena Văcărescu a fost decorată, în 1927, şi cu Legiunea de Onoare, în grad de Cavaler, iar în 1933 cu Ordinul ''Coroana României'' în grad de Mare Ofiţer.

Elena Văcărescu a murit la Paris, la 17 februarie 1947. În 1959 a fost reînhumată în Cimitirul Belu din Bucureşti, în cavoul familiei Văcărescu. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)

Explicaţie foto: Expoziţia 'Regina Elisabeta, Regina Maria, Ana Brâncoveanu de Noailles şi Elena Vãcãrescu - Primele femei primite în Academia Românã'. (Bibioteca Academiei Române, 3 apr. 2015)