Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Albert Schweitzer" este un documentar biografic regizat de americanul Jerome Hill (1905-1972).

Pelicula de 85 de minute a fost lansată în anul 1957 şi prezintă aspecte esenţiale ale primilor 30 de ani din viaţa lui Albert Schweitzer, teolog protestant, medic misionar, muzician şi gânditor, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Textul, narat de Fredric March, a fost semnat chiar de protagonistul filmului.

La ediţia cu numărul 30 a Premiilor Oscar, filmul a triumfat la categoria dedicată documentarelor, potrivit oscars.org.

Albert Schweitzer (1875-1965) este considerat una dintre cele mai complexe şi impresionante personalităţi ale secolului XX. În 1893 a început să studieze la Universitatea din Strasbourg unde, în 1899, şi-a obţinut doctoratul în filosofie cu o disertaţie despre filosofia kantiană a religiei. Un an mai târziu, a devenit licenţiat şi în teologie.

În 1906 a publicat cea mai importantă lucrarea a sa, intitulată "Istoria cercetării vieţii lui Hristos". În 1908, a oficiat nunta lui Theodor Heuss, politician care avea să deţină preşedinţia RFG între 1949 şi 1959.

Ca muzician, a studiat în special opera lui Johann Sebastian Bach.

În 1905, s-a hotărât să studieze medicina pentru a se duce ca medic misionar în Africa. Şi-a terminat studiile în 1913 şi, în acelaşi an, a pus bazele unui spital în Lambarene, în Africa Ecuatorială franceză, actualmente Gabon. În 1917 este luat prizonier, eliberat în 1918, după care se întoarce în Europa pentru şase ani.

Revenit în Lambarene, unde avea să rămână cea mai mare parte a vieţii, este chirurg, pastor, administrator, cercetător. Sub îndrumarea sa, spitalul se extinde până ajunge să îngrijească peste 500 de pacienţi pe zi. Pentru filosofia sa a "Reverenţei în faţa vieţii" şi pentru realizările sale, în 1952 i se decernează Premiul Nobel pentru Pace. Cu cei 33.000 de dolari, a înfiinţat, tot în Lambarene, o leprozerie, arată site-ul nobelprize.org. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: imdb.com

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.