Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

"Paradoxul alegerii" ("The Paradox of Choice") este o carte semnată de psihologul american Barry Schwartz (1946).

Lucrarea, cu subtitlul "De ce mai puţin înseamnă mai mult", a fost publicată în 2005.

Schwartz argumentează pentru o teză ce poate părea implauzibilă: cu cât consumatorul are mai multe alegeri atrăgătoare la dispoziţie, cu atât, paradoxal, devine mai confuz, temător şi extenuat. Această stare de fapt, susţine Schwartz, se păstrează indiferent dacă este vorba de alegerea studiilor, alegeri în carieră sau cele legate de produsele din comerţ, potrivit site-ului ted.com.

Dată fiind abundenţa de opţiuni, o principală sursă de stres şi anxietate este teama de a fi optat greşit. Aceasta poate avea consecinţe precum paralizia decizională sau, dacă totuşi alegerea este făcută, regretul că nu a fost luată decizia optimă. O informare temeinică asupra opţiunilor oferite poate reduce anxietatea consumatorului, dar presupune timp şi efort, resurse care la rândul lor sunt diminuate de multitudinea de alegeri din celelalte domenii pe care individul trebuie să le facă.

Problema este cu atât mai complicată, susţine Schwartz, cu cât extrema cealaltă, lipsa opţiunilor, influenţează şi ea, după cum era de aşteptat, într-un mod profund negativ fericirea individuală. Un echilibru între cele două extreme este ideal, dar greu de găsit.

Potrivit lui Schwartz, o posibilă ieşire din paradoxul alegerii a fost oferită în anii '50 de către conaţionalul său, cercetătorul Herbert Simon. Acesta recomanda renunţarea la pretenţiile perfecţioniste de a lua deciziile cele mai potrivite şi de a găsi întotdeauna cele mai bune opţiuni. Mai indicată este căutarea alternativelor doar până la atingerea unui prag de acceptabilitate, de suficienţă.

Lucrarea lui Barry Schwartz abundă de studii sociologice la care au participat mii de subiecţi, precum şi de teorii şi interpretări elaborate şi dezvoltate de cercetători contemporani, cum ar fi David Myers şi Robert Lane. Totuşi, este interesant de observat că provocările legate de multitudinea de alternative au fost studiate cu mult timp înaintea apariţiei cărţii "Paradoxul alegerii". Pe lângă Simon, un alt scriitor care a studiat fenomenul a fost Alvin Toffler, cel care, în lucrarea "Şocul viitorului" ("Future Shock") apărută în 1970, a creat termenul "overchoice" pentru a descrie supra-abundenţa posibilităţilor de a alege. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.