Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Mc. Andrei Stratilat, Timotei, Agapie şi Tecla

Greco-catolice
Sf. m. Andrei Stratilat şi cei împreună cu el.

Romano-catolice
Ss. Ioan Eudes, pr.; Sixt al III-lea, pp.


Sfântul Mucenic Andrei Stratilat este pomenit în calendarul creştin ortodox la 19 august.

Sfântul Andrei era un tânăr comandant în armata împăratului Maximian (305-313), care se afla la frontierele estice ale Imperiului Roman. Împreună cu ostaşii săi, Sfântul Andrei a câştigat o bătălie împotriva perşilor, chemând pe Hristos în ajutor, convertindu-i astfel şi pe soldaţi.

Fiind pârât că este creştin, a fost adus în faţa reprezentanţilor administraţiei imperiale şi a fost torturat în Antiohia, împreună cu soldaţii, care erau în număr de 2.593, pentru a renunţa la credinţa în Hristos. În cel din urmă au fost eliberaţi, căci faptul de a fi persecutat un învingător ar fi generat serioase tulburări şi revolte în armată.

Lăsaţi liberi, au fost totuşi urmăriţi şi omorâţi într-o regiune a Munţilor Taurus. Locul unde au fost ucişi atâţia mucenici, care au primit moartea pentru Hristos, a devenit la rugăciunea Sfântului Andrei tămăduitor pentru toate durerile. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.