Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

An de an, la 15 august, odată cu sărbătoarea creştină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, este celebrată şi Ziua Marinei Române, sărbătoare civilă şi militară instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004.

Potrivit prezentei legi, Ziua Marinei Române este marcată de autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare şi religioase organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Ziua Marinei Române a fost consacrată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni, notează site-ul www.navy.ro. La acea dată, evenimentul a fost marcat în Portul Constanţa, la bordul Crucişătorului ''Elisabeta'', printr-un Te-Deum oficiat în prezenţa ministrului de război, Dimitrie A. Sturdza, urmat de serbarea marinărească propriu-zisă. De atunci, manifestările au crescut în amploare de la an la an. În anul 1912, manifestarea a fost pusă sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regina Elisabeta, iar la 15 august 1936, în cadrul serbărilor a fost botezat primul submarin românesc, ''Delfinul''.

În 1945, această zi festivă a fost marcată şi la Bucureşti, unde s-a bucurat de prezenţa membrilor Comisiei Aliate de Control, care au participat la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, dar şi la manifestările organizate pe Lacul Herăstrău, unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite.

 


Foto: Arhiva istorică AGERPRES


În perioada 1949-1953, Ziua Marinei a însemnat, de fapt, marcarea Zilei Flotei URSS, în ultima duminică din luna iulie, diminuarea ceremonialului, ca semnificaţie, fiind determinată de intenţia conducerii de atunci de a schimba data sărbătorii. Conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, începând cu anul 1954, s-a celebrat Ziua Marinei Militare a Republicii Populare Române în prima duminică a lunii august. Decretul nr. 309/1953 a fost abrogat prin Decretul nr. 203/1960, care stipula sărbătorirea Zilei Marinei Republicii Populare Române, ca sărbătoare militară şi populară, tot în prima duminică a lunii august.

 


Foto: (c) Radu Cristescu / Arhiva istorică AGERPRES


După 1990, s-a reluat tradiţia sărbătoririi Marinei Române la 15 august, odată cu sărbătoarea Sfintei Maria - Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Ziua Marinei Române fiind instituită prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004. Astfel, prin intrarea în vigoare a acestei legi, s-a abrogat Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 203/1960. În anul 2009, această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

 


Foto: (c) Vasile Moldovan / Arhiva istorică AGERPRES


Cu prilejul acestei zile, au loc manifestări atât la Constanţa, cât şi în celelalte oraşe-port maritime şi fluviale. Amploarea sărbătorii Zilei Marinei a crescut an de an, festivităţile constând în: salve de tun, ridicarea marelui pavoaz, cuvântul Comandantului Marinei sau a reprezentantului acestuia, intonarea imnului naţional, aruncarea unei ancore de flori în apă, în amintirea eroilor marinari, jocuri sportive marinăreşti, concursuri cu ambarcaţiuni sau focuri de artificii. Odată cu aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, Ziua Marinei Române este onorată de prezenţa navelor străine aliate sau partenere, care participă activ la această sărbătoare.

În 2018, anul Centenarului Marii Uniri, manifestările prilejuite de această zi au fost organizate de Forţele Navale Române, în premieră, în şapte oraşe din ţară, începând cu 5 august, la Galaţi, cel mai mare port fluvial şi maritim al României, şi continuând la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Brăila, Bucureşti şi Cernavodă, până la 15 august 2018, când a avut loc, la Constanţa, cel mai mare spectacol naval din România, notează site-ul oficial al Forţelor Navale Române, www.navy.ro. În ceea ce priveşte manifestările organizate la Tulcea, spre deosebire de anii anteriori, atunci când pe Dunăre defilau doar nave ale instituţiilor publice, în paradă a fost inclusă şi o navă refăcută de cercetători germani după o ambarcaţiune romană de patrulare a Dunării din secolul I. Este vorba de vasul roman botezat Fridericiana Alexandrina Navis (FAN), reconstruit în cadrul unui proiect finanţat în 2017 de Universitatea Nurnberg, cu prilejul împlinirii a 275 de ani de activitate şi care respectă toate detaliile unei bărci utilizate pentru patrulare pe Dunăre în secolul I, atunci când a fost datată.

 


Foto: (c) Silviu Matei / AGERPRES FOTO


Anul acesta, Forţele Navale Române organizează, la 14 şi 15 august, la Constanţa, Mangalia, Tulcea, precum şi în Bucureşti, o serie de activităţi dedicate Zilei Marinei Române, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN). AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Daniel Olteanu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.