Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Iancu Zuckerman, unul dintre puţinii supravieţuitori încă în viaţă ai Pogromului de la Iaşi, a povestit pentru AGERPRES cum a continuat viaţa lui după tragedia din ''trenurile morţii''. ''În calitate de supravieţuitor al Holocaustului românesc, nu mi-am închipuit că voi retrăi clipe precum cele pe care le trăim chiar acum'', spune el în interviu.

AGERPRES: După ce v-aţi întors în Iaşi, v-aţi întâlnit, spre exemplu, pe stradă, cu zbirii din zilele de 29 şi 30 iunie?
Iancu Zuckerman: Cu cei care ne-au scos?

AGERPRES: Da, cei care v-au izgonit din locuinţe.
Iancu Zuckerman: Nu. În primul rând, n-am reuşit atunci să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi, eram bulversaţi când am văzut că ne pun la perete. Dar s-a mai întâmplat un lucru interesant. Stând şi aşteptând să fie scoşi ceilalţi din curte, pentru că era o curte cu mulţi evrei, în vreo 60 de apartamente, a trecut un militar şi a încărcat arma să tragă în noi. În momentul acela, a trecut un maior şi l-a salutat: "Soldat, ai primit ordin să tragi?''. "Nu, să trăiţi, domnule maior!'', a răspuns el. "Pleacă imediat de aici, că te mănâncă Curtea Marţială!", i-a zis maiorul.

AGERPRES: Era un zelos.
Iancu Zuckerman: Da, era un zelos. Nu a primit ordin, chiar el a spus. Dar, pe mine m-a interesat cine a fost maiorul... n-am putut să plec după el, dar peste ani, ca să vedeţi că lucrurile astea se leagă pe undeva... Eu ţin foarte mult la legea întâmplării, este o lege marxistă. Legea întâmplării şi mai am una: legea acumulărilor - acumulările duc la salt calitativ, pozitiv sau negativ... Aici, legea întâmplării a făcut ca, în timpul unor discursuri pe care le susţineam la Iaşi, cu o grupă de 40 de cursanţi din regiune, în baza legii care prevede ca profesorii să fie instruiţi şi să predea ore despre Holocaust, să le povestesc despre acest maior. Se ridică o doamnă profesoară din Bacău şi opreşte discuţia după ce a auzit ce am povestit eu. "Staţi puţin, domnule Ţucărman, fiul maiorului Păstrăvanu din Iaşi, din familia cu care am fost prieteni - că nu mai trăiesc nici tatăl, nici fiul - ne-a povestit ce aţi relatat. Tatăl lui, maiorul Păstrăvanu, este acela care a avut discuţia cu soldatul. Pentru că fiul lui ne-a povestit exact ce aţi spus că i-a zis tatăl: 'Am trecut pe strada Sărăriei şi am văzut nişte evrei...' '' - a reprodus exact ce am spus eu. Atunci am aflat identitatea maiorului. Am propus ca el să intre în rândul "Drepţilor între popoare", dar pentru că nici el, nici fiul nu mai trăiau, nici martori nu aveam, foarte greu poţi să dovedeşti că cineva merită această distincţie. Din păcate. Eu zic că n-ar trebui să fie aşa de greu. Ar trebui, din moment ce lucrurile sunt clare şi vine un martor, să ai încredere în ceea ce spune, că este salvatorul meu... dacă a făcut un gest de acesta, de o moralitate superioară.

AGERPRES: Dintre cele 60 de familii, câte aţi mai găsit când v-aţi întors la Iaşi?
Iancu Zuckerman: Din curtea respectivă, din câte mi-am dat seama, au lipsit vreo patru sau cinci.

AGERPRES: Cine consideraţi că a fost vinovat pentru ce s-a întâmplat? A fost un cumul de factori...
Iancu Zuckerman: Vinovat, din aproape în aproape... Am studiat cu foarte mare atenţie fenomenul acesta al urii împotriva unei etnii. Dintre cele două rădăcini principale una este acuzaţia de deicid: "Voi, jidanii, l-aţi omorât pe Hristos!". Aici ar fi multe de spus. Constituie şi la ora actuală una dintre rădăcinile principale ale urii. A doua rădăcină o constituie invidia faţă de un popor care, de mii de ani, de când a fost alungat de romani din Israel şi s-a împrăştiat în întreaga lume, fiind supus unor ordine care îi priveau numai pe evrei şi numai datorită urii, a trebuit să-şi asigure subzistenţa. Or, pentru asta, creierul lor a trebuit să găsească soluţii. Şi din aproape în aproape, din punct de vedere genetic, au fost nevoiţi să devină poate mai deosebiţi decât ceilalţi. Deci, acuzaţia de deicid, invidia... Iar eu, după ani de zile, căutând să analizez acest lucru, citind mai ales două cărţi ale unui mare filosof evreu, Yuval Noah Harari, şi urmărind documentarele cu luptele dintre oameni, de la uneltele cele mai primitive până la bomba atomică, mi-am dat seama că transmiterea acestei uri, categoric, s-a făcut şi pe linie genetică.

AGERPRES: Când am întrebat despre vinovaţi, voiam să ajungem şi la procesul lui Ion Antonescu.
Iancu Zuckerman: În ceea ce priveşte vinovăţia, aceasta porneşte în special de la guvernul Goga-Cuza la noi, de la Hitler, din 1933. Deci vinovată nu este populaţia, sunt acei oameni care au fost atinşi de acest flagel, ca şi de flagelul războiului. Eu am avut ocazia să-i organizez cea de-a 80-a aniversare academicianului Solomon Marcus. După ce am organizat această aniversare, cu un recital special, am avut ocazia să vorbesc cu el şi i-am spus: "Domnule academician, pe mine mă frământă un singur lucru. Cum poate o minte umană să creeze cele mai abominabile metode prin care să-şi distrugă semenul?''. A spus: "Da, mi-ai dat o temă de gândire."

AGERPRES: Aţi spus că aţi rămas în zona Iaşi până în august '44. Aţi efectuat munca obligatorie...
Iancu Zuckerman: Am depus munca obligatorie până la 23 august 1944. În legătură cu acuzaţia că noi, evreii, am adus comunismul, sigur că am mulţumit Uniunii Sovietice, care a fost singura ţară care ne-a eliberat, pentru că dacă nu se întâmpla acest fenomen, nu aş fi fost astăzi prezent ca să vă răspund la întrebări. Am revenit la Iaşi şi, după 23 august, imediat, a existat o hotărâre a Consiliului de miniştri - sau aşa ceva - ca supravieţuitorii şi cei care şi-au întrerupt studiile să poată echivala un an de şcoală, lunar sau la o lună şi jumătate. Şi în felul acesta, începând cu octombrie până în mai, am absolvit clasele a VI-a, a VII-a, a VIII-a şi Bacalaureatul. Singura facultate care nu a început în septembrie '44, ci în mai '45 a fost Facultatea de Agronomie care, în acelaşi timp, primea studenţi supravieţuitori fără examen de admitere. Şi atunci, zece evrei supravieţuitori ne-am înscris la Agronomie. Şi toată lumea s-a întrebat: ''Ce căutaţi voi, evreii, la Agronomie?''

AGERPRES: În perioada până în '44, mai exact până în '42, au avut loc şi deportările în Transnistria. Aţi cunoscut persoane deportate?
Iancu Zuckerman: Bineînţeles, chiar din curtea în care stăteam noi, au fost basarabeni care au venit aici. Şi peste noapte au fost scoşi, a doua zi ne-am dat seama că au fost trimişi în Transnistria. Dar nu numai ei. Şi nouă ne-a fost teamă. Frica exista în fiecare familie, pentru că nu ştiam exact criteriile după care oamenii sunt trimişi.

AGERPRES: Cum aţi primit vestea că Regele Mihai anunţa trecerea de partea aliaţilor?
Iancu Zuckerman: Din punctul acesta de vedere, a fost un act de un eroism deosebit, a fost o măsură ca poporul român să poată merge mai departe, să-şi poată transmite mai departe inteligenţa pe care o are, este un popor inteligent care a dat multe personalităţi universului. Şi lucrul acesta nu-l putem uita, nu putem uita contribuţia celor care au ajuns ''Drepţi între popoare'' - oameni care, cu riscul vieţii lor, au apărat evreii, au ascuns evrei în locuinţele lor. Sunt circa 70 de "Drepţi între popoare" în România, sunt mii în întreaga lume şi fiecare dintre ei are un pom sădit în grădina Muzeului Yad Vashem din Ierusalim cu numele lui, sunt oameni cinstiţi post-mortem, aşa cum se cuvine, pentru faptul că şi-au sacrificat viaţa ca să apere alte vieţi. În acelaşi timp, nu putem să nu blamăm acei oameni negaţionişti, cei care neagă că aceste fenomene, că moartea celor 6 milioane de evrei nu a existat, că este o invenţie.

AGERPRES: S-a conturat şi o mişcare de rezistenţă din partea evreilor, au luat fiinţă mai multe organizaţii sioniste. Aţi făcut parte dintr-o mişcare sionistă?
Iancu Zuckerman: Am făcut parte dintr-o mişcare sionistă, nu atât cu gândul de a pleca din ţară, ci doar pentru că făceam parte dintr-o echipă care se ocupa de probleme culturale. În Iaşi exista "Hasmonaea", pe lângă alte organizaţii sioniste profilate şi destinate celor care se pregăteau din punct de vedere profesional să plece în Israel. Din păcate, odată cu venirea comunismului, mulţi dintre aceşti sionişti au fost arestaţi şi au plătit chiar cu viaţa. În perioada comunistă nu se discuta, nu s-a putut vorbi nimic despre Holocaust. Nici despre Holocaustul german, nici despre Holocaustul românesc. Dar, în urmă cu ceva ani, s-a stabilit data de 9 octombrie ca dată de comemorare a Holocaustului românesc şi 27 ianuarie este Ziua internaţională a comemorării Holocaustului european.

AGERPRES: Evrei membri ai unor organizaţii sioniste au fost închişi. Cunoscut este lagărul de Târgu-Jiu, în care se aflau sionişti şi comunişti. După anunţul Regelui din 1944, a avut loc eliberarea deţinuţilor, existând o asociere între mişcarea sionistă şi cea comunistă.
Iancu Zuckerman: N-aş putea spune acest lucru, pentru că nu am făcut parte dintr-o organizaţie sionistă cu anumite ideologii, în afară de cele culturale, dar apropierea a fost că am fost eliberaţi de Armata sovietică. Acest lucru nu poate fi decât o mulţumire pentru cei care ne-au eliberat. Astăzi nu avem o anumită atitudine nici faţă de românii - vorbim ca autoritate antonesciană, nu ca grup de persoane - nici faţă de nemţi, care au recunoscut ceea ce au făcut şi contribuie la plata a ceea ce nu poate acoperi viaţa unui om. Important este să ierţi, dar în acelaşi timp, să nu uiţi. ''A uita'' înseamnă a repeta greşeala, de la cea mai gravă, la cea mai minoră.

AGERPRES: Între 1944 şi 1946, când coaliţia comuniştilor a câştigat alegerile, cum a fost viaţa dumneavoastră? Eraţi student.
Iancu Zuckerman: Am terminat facultatea în 1949, mi-am luat diploma şi apoi am activat ca inginer agronom în diferite domenii până în 1983. Dar pentru că în alegerile din 1946 nu au ieşit ţărăniştii, a fost o mare durere pentru majoritatea oamenilor. Un profesor de la gimnaziu, Traian Gheorghiu, a fost ţărănist. Era un om de o cultură vastă, a scris şi o piesă - "Faguri din Munţii Vrancei". Din păcate, la venirea comuniştilor, a făcut 11 ani de închisoare, iar atunci când a ieşit, nu a putut să fie reintegrat în învăţământ. A avut un teren arabil, l-a cultivat şi pe mine m-a rugat, având magazinul de metale, să-i împrumut un cântar pentru a putea vinde produsele pe care le obţinea. L-am ajutat şi în alt fel. După aceea a fost reabilitat şi a devenit din nou profesor. Fie-i amintirea veşnică! Imaginea lui în faţa mea este ca a unui sfânt. Şi am mai avut şi alţi prieteni. Soţul unei colege de-ale soţiei, Ioan Bărbuş, fost secretar al lui Corneliu Coposu, a fost închis 17 ani. Era logodit cu prietena soţiei mele pe atunci. Ştiindu-se că logodnicul ei este închis, nu s-a apropiat lumea de ea. Când a ieşit, s-au căsătorit, au două fiice care azi militează pentru democraţie. Am cunoscut aceşti oameni care au suferit fantastic, pentru că au avut o ideologie democratică, nu de altă natură.

 

Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO



AGERPRES: V-aţi gândit la emigrare?
Iancu Zuckerman: Personal, nu m-am gândit niciodată. Ştiam că în Israel este o climă deosebit de caldă. Am considerat că metabolismul meu nu este pregătit. Ştiam că strămoşii mei sunt aici de 600 de ani - am descoperit documente. Însuşi numele de Zuckerman provine de la faptul că un străbunic de-al meu era cultivator de sfeclă de zahăr. Nu-l chema aşa, nu ştiu cum îl chema, dar pentru că a cultivat zahăr i s-a dat numele de Zuckerman. Din familie, da, au plecat în Israel. În familie eram trei surori şi cu mine. Cumnatul a fost ilegalist, cel care s-a căsătorit cu sora cea mai mare. După ani de zile şi-a dat seama că ceea ce a crezut că va fi o linie democratică, o linie umană, n-a fost aşa. A făcut şi el muncă obligatorie, dar după 23 august, fiind fost ilegalist, a ajuns contabil-şef al marii întreprinderi "Penicilina" din Iaşi. La un moment dat, a renunţat la tot, şi-a depus carnetul şi actele, plecând în Israel. O soră a plecat în 1960, a doua a plecat în 1965, iar a treia în 1982. Eu am deţinut funcţia de adjunct toată viaţa, tot timpul cât am activat, n-am fost membru de partid, a trebuit, de fiecare dată, să fac cunoscut că cineva din familie mi-a plecat şi măsurile erau foarte drastice, dar împotriva mea nu s-au luat. În 1960, eram redactor-şef adjunct la opt publicaţii ştiinţifice ale Ministerului Agriculturii. Timp de şase luni am participat la şedinţe care se ţineau, pare că aici, chiar în clădirea asta (n.r. Casa Presei) cu Leonte Răutu, care conducea şedinţe cu redactorii şefi din Bucureşti. Acesta a telefonat ministrului şi i-a spus: "Tovarăşe ministru, cum de îmi trimiţi aici pe inginerul Ţucărman, care nu e membru de partid, se poate?'' - mi-a relatat chiar ministrul. Eu nu aveam adjunct, am vrut să plec, ministrul mi-a creat postul şi a zis: "Lasă, uite, îţi pun şef pe cineva care lucrează în partid". Mi-a pus şef un licenţiat în filosofie, un om deosebit, un ardelean, care era secretar de partid la nu-ştiu-ce mare compartiment. Timp de zece ani, eu am fost adjunct, el era şeful meu şi n-a participat la nicio şedinţă de colegiu. Mi se pune de multe ori întrebarea: ''De ce nu aţi devenit membru de partid?''. Am fost numit inginer-şef, după ce am terminat studiile, la una dintre cele mai mari gospodării de stat din Bucureşti: Buftea-Periş. Iar la Buftea se afla domeniul Prinţului Ştirbey. Era moştenit de fiica lui, prinţesa, căsătorită cu un inginer agronom: Iancu Flondor. Am lucrat acolo întâi, în perioada de şase luni de practică. Inginerul Flondor, aflând că a venit un inginer agronom, a vrut să mă cunoască. Ne-am împrietenit, m-a invitat la Palat şi mi s-a atras atenţia: "Tovarăşul Ţucărman, cum de vă apropiaţi de inginerul Flondor? Pot fi nişte consecinţe...''. "Eu discut cu el despre probleme care mie îmi sunt foarte utile.'', am răspuns.
După aceea, după ce am terminat practica, am fost numit inginer-şef la Buftea, care s-a unit cu domeniile regale de la Periş, unde am lucrat un an şi jumătate - doi ani. Iar la Periş, puteam să fiu director de instituţie, dar în dosar scria că eram fiu de mic burghez. Şi a fost numit director un fierar-potcovar (eu n-am nimic cu meseria asta), iar director-adjunct - un clarinetist de etnie romă. Directorul se erija, îmi schimba dispoziţiile tehnice, dar directorul-adjunct mă respecta. La un pahar de bere cu şefii de secţie, directorul-adjunct este întrebat: "Tovarăşe director, cum se poate că directorul general nu-l respectă pe tovarăşul inginer, dar dumneavoastră numai că nu-i sărutaţi mâna?''. A luat o poziţie dreaptă de director: "Păi bine, măi tovarăşe, cum să nu-l respect? Tovarăşul inginer cântă la vioară.'' În condiţiile în care am văzut că sunt respectat pentru că eu cânt la vioară, nu pentru că sunt responsabil peste 3.000 de hectare cu 1.000 de muncitori, că dosarul contează, nu ce ai în cap, mi-am spus că într-un asemenea partid, cu orice risc, nu mă înscriu. Mai târziu am aflat cum am fost păstrat în postul de adjunct, toată perioada de activitate - deşi aveam trei surori plecate - fără să fiu retrogradat. Când am ieşit la pensie, mi s-a spus: ''Tovarăşul Ţucărman, domnule Ţucărman, ai fost reţinut în Ministerul Agriculturii aşa cum în Germania unii evrei purtau banderola de evreu trebuincios. Dumneata n-ai purtat banderola, dar la noi nu se atingea nimeni de dumneata''. Într-adevăr, m-am mirat, cum mă lasă? Am fost redactor-şef adjunct şi am înfiinţat, împreună cu academicianul Grigore Moisil, primul centru de calcul electronic al Ministerului Agriculturii. Academicianul a venit cu un IBM din America şi l-a instalat la Ministerul Agriculturii. Eu am fost primul director tehnic al Centrului de calcul, până când am ieşit la pensie.

AGERPRES: Când consideraţi că a dispărut sau a luat sfârşit "problema evreiască"?
Iancu Zuckerman: La întrebarea aceasta pot să spun următorul lucru: în calitate de supravieţuitor al Holocaustului românesc, nu mi-am închipuit că voi retrăi clipe precum cele pe care le trăim chiar acum. Avem o recrudescenţă a antisemitismului aproape în întreaga Europă, lucru care mă frământă foarte tare pentru că, la ora actuală, mulţi evrei din Franţa, Suedia, Belgia emigrează în Israel. Dar această recrudescenţă a antisemitismului nu e singulară. În urmă cu 30-40 de ani, rabinul şef şi, în acelaşi timp, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dr. Moses Rosen, care a realizat - cu toate restricţiile - comemorarea anuală a Pogromului, a fost întrebat de un prieten neevreu: "Rabine, nu consideri că repetarea aceasta anuală e prea mult?''. Rabinul a spus: "Am să dau un răspuns în trei faze. Prima: la noi, la evrei, mai puţin decât la alţii, abia după un an comemorăm pe cel dispărut printr-o rugăciune de comemorare. Dacă au murit 270.000 de evrei în România şi 6 milioane în general, numai pentru că s-au născut evrei, merită să-i pomenim? În al doilea rând, consider că trebuie să arătăm ceea ce s-a întâmplat, astfel ca aşa ceva să nu se mai întâmple, să ştie lumea''. Rabinul a ezitat puţin, dar a fost întrebat şi despre al treilea motiv. La care el a zis: "Dragul meu prieten, dacă va mai fi un Holocaust, acesta nu-i va mai privi numai pe evrei''. Gândiţi-vă cum se luptă astăzi fraţi între fraţi, în Siria, în alte locuri, ce s-a întâmplat în Rwanda! Dar ce s-ar fi întâmplat - vă spun concepţia mea - în zilele noastre, sub conducerea lui Obama, preşedintele SUA, care în problema conflictului din Siria, la un moment dat, a primit aprobarea Congresului American de a bombarda punctual în Siria? Şi atunci, o serie de ţări arabe au spus: în momentul când America lansează prima bombă în Siria, noi atacăm Israelul, ţară care nu s-a amestecat în problema aceasta. Concluzia mea a fost că, după acest lucru, preşedintele Barack Obama nu a mai lansat bombardamente. În condiţiile în care, după aceea, când au atacat ruşii, n-au mai spus că atacă Israelul. Dar, amintind de premoniţia Rabinului Rosen, că dacă va mai fi un Holocaust, nu-i va mai privi numai pe evrei, am spus: "Obama putea să declanşeze un război în care, fiind atacat, Israelul n-ar fi stat cu mâinile încrucişate, având a treia armată bine pusă la punct din lume şi iată că Obama a ferit lumea de un alt Holocaust".

AGERPRES: Aţi fost numit cetăţean de onoare al oraşului Iaşi, unde au s-au inaugurat treptat monumente, semne comemorative. Se lucrează la deschiderea unui muzeu naţional al Holocaustului?
Iancu Zuckerman: După ce s-a aprobat şi au început să facă demersurile pentru deschiderea muzeului, s-a anunţat că nu s-a realizat prima aprobare în condiţiile prevăzute de un regulament şi s-a sistat acţiunea. Urmează o nouă aprobare, deci problema este suspendată deocamdată.

AGERPRES: Când aţi fost ultima dată la Iaşi?
Iancu Zuckerman: Eu sunt invitat în fiecare an la aceste comemorări şi chiar de curând şi un rabin din Israel, care participă şi el cu un grup special de supravieţuitori din Israel, m-a şi anunţat să nu-mi fac program, pentru că în 30 iunie voi fi invitat, ca în fiecare an, acolo. Ceea ce vă pot spune şi am mai scos în evidenţă este că directorul general al Filarmonicii din Iaşi, dr. Bujor Prelipcean, a organizat trei ani la rând concerte în jurul datei de 30 iunie, la sfârşit de stagiune. Împreună stabileam conţinutul concertului dedicat comemorării Pogromului de la Iaşi. La ultimul concert, dl. Prelipcean a primit din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu Mitropolitul Iaşiului, la Mitropolie - unde am fost 1.000 de persoane - medalia comemorativă pentru comportamentul lui de prieten al comunităţii evreilor din România. Şi nu numai el.

AGERPRES: Comunitatea din Iaşi numără în prezent câteva sute de evrei?
Iancu Zuckerman: Sunt până în 500. Iar în România, date statistice, care se dau chiar de Federaţie, arată că sunt circa 7.000 de evrei, din aproape un milion înainte de Război.

AGERPRES: În ce an aţi venit la Bucureşti?
Iancu Zuckerman: În practică, în 1948 şi, după aceea, din 1949, ca inginer al unităţii despre care am vorbit.

AGERPRES: Aveţi copii?
Iancu Zuckerman: Nu. Am fost căsătorit 45 de ani cu persoana pe care am considerat-o o parteneră aşa cum mi-am dorit. M-am căsătorit târziu, la 42 de ani. De la 24-25 ani, având prieteni în majoritate căsătoriţi şi observând că în relaţiile lor există ipocrizie, am fost influenţat de întâmplări de felul acesta, care mi-au amânat dorinţa de a oficializa o relaţie. Am avut 45 de ani o parteneră de viaţă, care a fost şi inventatoare. Împreună cu alţi doi colegi, a inventat un sistem de cristalizare a sării, care a fost mult folosit la export.

AGERPRES: Ştim de harul dumneavoastră de a descoperi talente. Mai descoperiţi şi acum talente în muzică?
Iancu Zuckerman: Primul om talentat pe care l-am descoperit a fost Alexandru Tomescu, la 14 ani. Al doilea a fost Ionuţ Ştefănescu şi apoi încă zece tineri, care primesc din partea unui prieten de-al meu burse de 10 ani. Aceşti tineri au primit până acum 160.000 de euro. Dintre ei, am format un trio, cu numele acestui prieten - Martin Sternin. Au şi o fundaţie, denumită "Adriana şi Martin Sternin", sub egida căreia organizez multe concerte, recitaluri, în ţară şi în străinătate. Din acest trio face parte şi violoncelistul Andrei Ioniţă, care este primul român medaliat cu aur la cel mai dificil concurs de la Sankt Petersburg, în urmă cu doi ani. Marele violoncelist Mischa Maisky, membru din juriul unui concurs la care participat Andrei Ioniţă, a spus despre el: "Ne-a scos lacrimi când a interpretat două sonate de Şostakovici, pe care noi nu reuşim să le interpretăm. Este cel mai bun violoncelist din lume".
Iar pianista din grup a concurat la Concursul George Enescu de anul trecut. Dar a fost nedreptăţită şi, ca un gest recompensator, Dana Borşan - marea noastră pianistă şi profesoară titulară la Conservator - după puţin timp, i-a trimis un e-mail în care şi-a manifestat consternarea faţă de decizia celorlalţi din juriu, care nu au fost de acord ca ea să meargă mai departe. Acum, este considerată una dintre marile pianiste ale lumii.

AGERPRES: Mai sunteţi realizator la Radio Shalom?
Iancu Zuckerman: Da, de zece ani şi chiar de curând (n.r. - 7 aprilie 2019), am organizat un recital la care a participat violonistul Şerban Lupu, acompaniat de una dintre pianistele bursiere.

AGERPRES: Când treceţi acum prin faţa Chesturii sau când intraţi în curtea fostei Chesturi, ce simţiţi?
Iancu Zuckerman: Drept să vă spun, eu stau şi mă întreb cum de nu am simţit niciun moment panica numărând de la 25, cum cădeau după 5-10 minute, că-mi vine şi mie rândul. Şi, legat de acest lucru, s-a mai întâmplat ceva foarte interesant. Participam la conferinţele care au loc la Teatrul Naţional şi, la un eveniment, marele regizor Andrei Şerban a ţinut o prelegere despre viaţa şi opera lui Cehov. În final, a încheiat în felul următor: ''Cehov, simţind că este foarte bolnav şi că i se apropie sfârşitul, s-a adresat soţiei lui şi i-a spus: 'Draga mea, simt că mă voi despărţi de tine foarte curând, dar înainte de asta vreau să creez un cadru mai optimist. Te rog să-mi aduci un pahar de şampanie'. Soţia i-a adus şampania, Cehov a băut şi după foarte puţin timp a trecut în viaţa veşnică''. A încheiat discursul şi a întrebat dacă cineva din public doreşte să adauge ceva. Am ridicat mâna. Zic: "Îmi pare rău că trebuie să aduc la cunoştinţă un fapt neplăcut din istoria poporului, este vorba de Pogromul de la Iaşi. Şi vreau să confirm un lucru: când din vagonul meu au ieşit 8 supravieţuitori din 137, nu am avut niciun moment de panică, după cum nici Cehov nu a avut. Dar un singur lucru mi-aş fi dorit şi n-aş fi fost aşa pretenţios, în loc de şampanie mi-aş fi dorit măcar un pahar cu apă''. Şi toată lumea s-a ridicat în picioare. Aveţi un pahar de şampanie? Ceaiul îmi aminteşte de cel băut pe treptele unei sinagogi şi era să mă coste viaţa. (AGERPRES/ autori: Roxana Mihordescu, Cristian-Dan Durleci-Mateescu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citiţi şi:

 

MEMORIA HOLOCAUSTULUI: Iancu Zuckerman, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi din 29-30 iunie 1941 (interviu - partea I)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.