COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului
Dramaturgul şi poetul Aurel Baranga s-a născut la 20 iunie 1913, la Bucureşti. A absolvit Liceul "Matei Basarab" (1931), unde a avut printre profesori pe Perpessicius, apoi Facultatea de Medicină (1938), profesând sporadic în perioada 1939-1944, potrivit volumelor "Dicţionarul Scriitorilor Români" (Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995) şi "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Ed. Univers Enciclopedic , 2004).
A debutat literar în 1929, în revista "Bilete de papagal" a lui Tudor Arghezi, cu schiţa "Noaptea albă". Ulterior, între 1930 şi 1931, a editat împreună cu Gherasim Luca, revista "Alge"', iar între 1934-1940 a colaborat cu reportaje, pamflete şi cronici dramatice la publicaţiile "Facla", "Cuvîntul liber", "Reporter", "Azi", "Lumea românească".
După intrarea în presa scrisă, a fost redactor la "Lumea românească" (1937-1939), "România liberă" (1944-1948), "Viaţa românească" (redactor-şef adjunct, 1962-1967), a colaborat la periodice antifasciste şi de avangardă. De asemenea, a fost redactor-şef la "Urzica" (1949-1979), a lucrat la Radiodifuziunea Română (1945) şi la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti (secretar literar, 1949-1952; director artistic, 1958-1962).
A debutat editorial cu volumul avangardist "Poeme cu orbi" (1933), după care a publicat volumul de reportaje "Ninge peste Ucraina" (1945) şi volumele de versuri "Marea furtună" (1946) şi "Vocea Americii" (1949).
Dramaturgul şi poetul Aurel Baranga - 1971
Foto: (c) Radu Cristescu / Arhiva istorică AGERPRES
În dramaturgie a debutat cu comedia "Bal în Făgădău" (1946), consacrându-se apoi acesteia timp de aproape două decenii. S-a impus însă prin comedia "Mielul turbat" (1945, Premiul de Stat), urmată de multe piese (mai ales comedii; drame), inspirate şi din istoria contemporană: "Reţeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbeşte" (1957), "Siciliana" (1961), "Adam şi Eva" (1963), "Sfântul Mitică Blajinu" (1966), "Opinia publică" (1967), "Travesti" (1969), "Interesul general" (1971), "Viaţa unei femei" (1975) ş.a.
În 1978, a publicat volumul "Jurnal de atelier" (1978), o selecţie din însemnările de pe parcursul a treizeci de ani.
A fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1975).
A murit la 10 iunie 1979, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Liviu Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.