

Ray Charles a reprezentat una dintre legendele muzicii soul de peste ocean, cu vocea sa incomparabilă îndepărtând barierele dintre muzica religioasă şi cea profană. De-a lungul întregii sale cariere a reuşit să împletească într-un mod aparte o paletă de genuri muzicale, între care: gospel, rhythm&blues, rock'n'roll, country şi jazz.
Cântăreţul şi pianistul american Ray Charles (Ray Charles Robinson) s-a născut la 23 septembrie 1930, în Albany, Georgia şi a fost crescut în Greenville, Florida. S-a îndrăgostit de muzică de la o vârstă foarte fragedă. Înainte de a împlini vârsta de cinci ani a început să cânte la pian. La vârsta de şase ani a fost diagnosticat cu glaucom în urma căruia a orbit.
A studiat compoziţia (scriind muzică în Braille) şi a învăţat să cânte la saxofon, clarinet, trompetă şi orgă în timp ce frecventa cursurile Şcolii Sf. Augustin pentru surzi şi nevăzători pe care a urmat-o în perioada 1937-1945, potrivit raycharles.com. În 1947, cu 600 de dolari s-a mutat în Seattle, unde a cântat în diverse trupe în stilul Nat King Cole şi Charles Brown.
Primul său hit R&B a fost "Confession Blues", lansat în Los Angeles în 1949. În 1951, a apărut pe piaţă cu primul solo intitulat "Baby Let Me Hold Your Hand". În anul 1956 a lansat piesa "I've Got a Woman", aceasta fiind urmată de o serie de piese de succes printre care "What'd I Say", "Down în My Own Tears", "Unchain My Heart" şi "Hit the Road Jack", potrivit imdb.com.
În 1959, a schimbat casa de discuri Atlantic Records şi a semnat un contract cu ABC Paramount. Din această perioadă datează piese ca "Georgia on My Mind", "I Can't Stop Loving You", "Hit the Road Jack", "Busted".
A apărut sporadic şi în filme între care amintim: "Ballad in Blue" (1965) şi a cântat alături de legende ale muzicii precum Ella Fitzgerald şi Barbra Streisand. În 1972, a lansat melodia "America the Beautiful" pe care a interpretat-o la nivel naţional şi pe scene internaţionale.
În 1994, s-a aflat şi în ţara noastră susţinând un recital la Cerbul de Aur de la Braşov. În 2004, Taylor Hackford a regizat filmul biografic "Ray", marele artist fiind interpretat de actorul Jamie Foxx, care a şi câştigat în 2005 un premiu al Academiei Americane de Film pentru acest rol.
De-a lungul carierei, Ray Charles a câştigat 17 premii Grammy. Şefi de stat, demnitari şi membri ai familiilor regale i-au recunoscut meritele în mod repetat. Revista Rolling Stone l-a clasat pe locul 10 în lista celor mai mari 100 de artişti din toate timpurile şi pe locul 2 în lista celor 100 cei mai mari interpreţi ai tuturor timpurilor, potrivit raycharles.com.
Nu şi-a uitat rădăcinile şi nici obstacolele pe care a trebuit să le depăşească drept pentru care a donat milioane de dolari pentru acte de caritate destinate cauzei afroamericanilor, domeniilor educaţiei şi artelor. S-a stins din viaţă la 10 iunie 2004, la reşedinţa sa din Beverly Hills, fiind înconjurat de familie şi prieteni.
Ray Charles a rămas în conştiinţa a numeroase generaţii de ascultători cu piese precum: "I can't stop loving you", "Georgia On My Mind", "We Are the World", "America the Beautiful", "Hit the Road Jack", "Unchain My Heart", "This Little Girl of Mine", "Lonely Avenue", "Busted", "Night Time Is the Right Time". Generaţii întregi de americani şi nu numai au crescut pe muzica sa care a revoluţionat toate genurile - de la jazz la country. AGERPRES/(Documentare-Suzana Cristache Drăgan, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: (c) Ray Charles/Facebook.com
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |