Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Victor-Viorel Ponta a fost ales europarlamentar pe lista Pro România, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.

S-a născut la 20 septembrie 1972. Este licenţiat al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1995), conform site-ului http://old.gov.ro.

A mai urmat cursuri de pregătire în domeniul combaterii infracţiunilor financiar-bancare organizate de FBI în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (1998), a avut stagii de pregătire cu Procuratura Naţională Anti-Mafia din Italia (2000), Departamentul Trezoreriei al SUA (2001), Oficiul European Anti Fraudă (OLAF) (2002) şi a urmat cursul "Summer Programme in History, Politics and Society" de la Exeter College, Universitatea Oxford, Marea Britanie, conform sursei citate.

Victor Ponta a lucrat, din 1995 până în 1998, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Din 1998 până în 2001 a fost procuror la Secţia de Anticorupţie, Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar între 2000 şi 2001 a fost procuror şi coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor, notează sursa citată.

Dintre activităţile desfăşurate de Victor Ponta mai putem aminti participarea la Forumul Mondial pentru Combaterea Corupţiei (Washington D.C., 1999), la programul "Organizarea justiţiei în Anglia şi Ţara Galilor" (2000), la cel de-al treilea Forum Global privind Combaterea Corupţiei şi Apărarea Integrităţii (Seul, 2003), la programul "Visiting USA" în domeniul justiţiei (2007). A fost expert evaluator în cadrul Programului GRECO (Grupul European pentru Combaterea Corupţiei).

Experienţa politică a lui Victor Ponta include funcţiile de preşedinte al Tineretului Social Democrat (TSD) (9 noiembrie 2002-18 noiembrie 2006), vicepreşedinte al ECOSY (European Community Organization of Socialist Youth) (2005-2007), vicepreşedinte al PSD din 10 decembrie 2006 şi până la 20 februarie 2010. Din 2010 şi până în 2015, Victor Ponta a fost preşedinte al Partidului Social Democrat.

Între anii 1996 şi 1998, Victor Ponta a fost asistent universitar în cadrul Departamentului de Drept Penal al Universităţii Româno-Americane din Bucureşti, iar între 2002 şi 2007, lector universitar doctor în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ, mai notează http://old.gov.ro.

În decembrie 2004, a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. 20 Gorj. În legislatura 2004-2008 a fost secretar (februarie 2004-septembrie 2006) şi vicepreşedinte (septembrie 2006-februarie 2007) în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. În legislatura 2008-2012, a fost vicepreşedinte în Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil şi a Codului de procedură civilă (martie 2009-prezent); membru în Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi (octombrie 2009-martie 2011); membru în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 din Gorj. Reales deputat de Gorj la alegerile din 11 decembrie 2016, notează www.roaep.ro. Face parte din Comisia pentru afaceri europene. A fost membru al Comisiei pentru politică externă şi preşedinte (până în septembrie 2017) al Comisiei pentru afaceri europene. A fost preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE. A fost preşedintele grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Turcia, Republica Serbia şi Mongolia, până în septembrie 2017, conform www.cdep.ro.

În privinţa activităţii guvernamentale, Victor Ponta a fost secretar de stat, şeful Corpului de Control al Guvernului (2001-2004); membru al Consiliului de supraveghere şi îndrumare al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare şi membru al Comisiei Speciale privind faptele de natură penală comise de membrii Guvernului (2001); ministru delegat pentru Controlul Implementării Programelor cu Finanţare Internaţională şi Urmărirea Aplicării Acquis-ului Comunitar (martie 2004-decembrie 2004); ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul (decembrie 2008-octombrie 2009), conform http://old.gov.ro.

În urma căderii Guvernului Ungureanu (9 februarie-7 mai 2012), rezultat al adoptării moţiunii de cenzură USL, la 27 aprilie 2012, Victor Ponta a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu drept candidat la funcţia de prim-ministru. La 7 mai 2012, a primit votul de învestitură al Parlamentului. Şi-a încheiat acest prim mandat în fruntea Guvernului României la 21 decembrie 2012.

La 7 august 2012, a fost desemnat de preşedintele interimar Crin Antonescu, ca ministru interimar al Justiţiei, funcţie deţinută până la 23 august 2012. La 28 martie 2013, Victor Ponta a preluat, pentru a doua oară, interimatul postului de ministru al Justiţiei, până la 15 aprilie 2013.

La 3 octombrie 2012, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru desemnarea premierului Victor Ponta ca ministru interimar al Sănătăţii, funcţie deţinută până la 7 noiembrie 2012.

În urma alegerilor legislative din 9 decembrie 2012, preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat pe Victor Ponta, la 17 decembrie 2012, drept candidat la funcţia de premier.

La 21 decembrie 2012, Guvernul Ponta II a fost învestit de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 402 voturi favorabile şi 120 împotrivă. În perioada 12 iulie-26 august 2013, a deţinut interimar portofoliul ministerului Transporturilor. Primul ministru Victor Ponta a preluat, la 19 februarie 2014, interimatul la conducerea Ministerului Finanţelor Publice, până la 5 martie 2014.

Între 5 martie 2014 şi 16 decembrie 2014 a condus Guvernul Ponta III, iar între 16 decembrie 2014 şi 4 noiembrie 2015 a fost în fruntea Guvernului Ponta IV.

A candidat la alegerile prezidenţiale din 2014, fiind învins în cel de-al doilea tur de scrutin, desfăşurat la 16 noiembrie 2014, de candidatul Alianţei Creştin-Liberale (ACL), Klaus Iohannis, care a obţinut 54,43% din voturile valabil exprimate.

A demisionat din funcţia de premier la 5 noiembrie 2015, pe fondul protestelor de stradă cauzate de tragedia de la Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

În prezent, Victor Ponta este preşedintele Partidului Pro România şi preşedinte al Fundaţiei "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020", conform www.proromania.ro.

I-au fost decernate Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler (2002) şi Ordine della Stella della Solidarieta Italiana (2004), mai notează http://old.gov.ro.

La 27 martie 2019, preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat, într-o conferinţă de presă, lista candidaţilor la alegerile europarlamentare din partea formaţiunii politice pe care o reprezintă, el aflându-se pe primul loc. AGERPRES/(Documentare - Daniel Olteanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.