Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Eugen Tomac a fost ales europarlamentar pe lista PMP, în urma scrutinului din 26 mai 2019, potrivit rezultatelor finale anunţate de Biroul Electoral Central la 3 iunie 2019.

S-a născut la 27 iunie 1981, în comuna Babele (Oziornoe) din raionul Ismail, regiunea Odesa, aflată în sudul Basarabiei (azi Ucraina), potrivit http://www.cdep.ro.

A urmat cursurile Centrului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni (1999) şi a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti (2003). Tot aici a urmat un program de Masterat şi Doctorat, potrivit www.pmponline.ro.

În cadrul Centrului de Studii Euro-Atlantice, a absolvit cursul "Studii europene şi euro-atlantice" (2003). Alte specializări: International Visitor Leadership Program 2006, perfecţionare "Management NGO" ("Managementul organizaţiilor non-guvernamentale", Washington, 2007) şi "Managementul Resurselor Umane" (Institutul Român de Cercetări Economico-Sociale şi Sondaje, 2007).

Şi-a început activitatea profesională ca redactor la revista "Magazin Istoric" (2004-2006), apoi a fost expert, responsabil cu relaţiile cu românii de pretutindeni în cadrul Administraţiei Prezidenţiale (2006-2007); asistent la Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni (2007-2008); secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe (2009-2010); secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Guvernul României (2010-2012); consilier de stat, Cancelaria Preşedintelui Traian Băsescu, Administraţia Prezidenţială (2012).

A devenit membru al Partidului Democrat Liberal (PDL) în 2008, deţinând şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei PDL Diaspora (2008-2012). A demisionat din partid la 19 iulie 2013, pentru a se înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară, devenită Partidul Mişcarea Populară (PMP).

Eugen Tomac a fost preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (iul. 2013 - iun. 2014; febr.-oct. 2015), vicepreşedinte (iun. 2014-febr. 2015) şi preşedinte (din oct. 2015-prezent).

La alegerile din 9 decembrie 2012, a devenit deputat al Partidului Democrat Liberal (PDL) ales în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2. În această calitate, a fost preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova. De asemenea, a fost preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Letonia.

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, Eugen Tomac a obţinut un nou mandat, fiind ales deputat în circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti, pe listele Partidului Mişcarea Populară. Este liderul Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară. De asemenea, este membru al Comisiei pentru politică externă, al Comisiei pentru afaceri europene şi al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, al Grupului parlamentar de prietenie cu Albania şi al Grupului parlamentar de prietenie cu Georgia.

Este membru fondator şi preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni (2000) şi membru fondator al Centrului pentru Educaţie Democratică (2005).

A desfăşurat mai multe proiecte în colaborare cu Ambasada SUA la Bucureşti, în calitate de preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni. Dintre acestea, programul "News to Know", proiect implementat cu susţinerea Departamentului de Stat al SUA în zonele rurale defavorizate din România, potrivit www.pmponline.ro.

A fost decorat cu medalia comemorativă "Dimitrie Cantemir", de către Fundaţia Culturală "Magazin Istoric" (2009); cu Ordinul "Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă" al Mitropoliei Basarabiei (2010). A primit premiul "Vocaţia Spiritului Balcanic", din partea revistei "Balcanii şi Europa" (2011).

La 26 martie 2019, Colegiul Naţional al PMP a votat lista celor 43 de candidaţi pentru Parlamentul European, Eugen Tomac, preşedintele partidului, ocupând a doua poziţie. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Horia Plugaru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.