COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Sărbătorită în România în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 12 mai 2019, Ziua tatălui a fost instituită prin Legea nr. 319/2009, act normativ ce prevede, totodată, şi sărbătorirea Zilei mamei, în prima duminică a lunii mai, respectiv la 5 mai anul acesta.

Propunerea legislativă pentru instituirea acestor două zile a fost adoptată de Senat, la 9 iunie 2009, şi de Camera Deputaţilor, la 29 septembrie 2009, legea fiind promulgată la 13 octombrie 2009. Iniţiativa a aparţinut Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA) şi unui grup de şapte parlamentari români, ''preocupaţi de susţinerea familiei, de protejarea drepturilor copilului şi de întărirea rolului fiecărui părinte în creşterea şi educarea propriului copil'', după cum se arată în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro. Totodată, cele două zile, atât cea pentru celebrarea mamei cât şi cea dedicată tatălui, au fost propuse spre a fi sărbătorite în luna mai, ţinând cont de faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit data de 15 mai ca Zi internaţională a familiilor, dar şi de sărbătorirea Zilei copilului la 1 iunie. Astfel, trei săptămâni consecutive sunt marcate de sărbători dedicate copiilor, părinţilor şi familiei.

Pe plan mondial, nu există, în cazul celebrării Zilei tatălui, o tradiţie bine conturată în jurul unei date anume. Zilele tatălui recunoscute oficial variază de la ţară la ţară.

În România, Ziua tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată, la data de 9 mai 2010. Până în anul 2009, România era printre puţinele state care nu au avut o astfel de tradiţie în mod oficial, iar prin instituirea Zilei tatălui, iniţiatorii legii au dorit să evidenţieze rolul jucat de tată în viaţa copilului său, în familie, dar şi în societate. De asemenea, sărbătorirea distinctă a celor doi părinţi ajută la recunoaşterea contribuţiei individuale a fiecăruia dintre ei la viaţa de familie în particular şi la construirea societăţii în general, confirmând, în acelaşi timp, perfecta egalitate în drepturi a celor doi părinţi. Zilele mamei şi tatălui reprezintă prilejuri bune pentru promovarea unor modele pozitive în societate, acestea fiind dedicate părinţilor responsabili, implicaţi în creşterea şi educarea copiilor, se arată pe site-ul www.calendarintercultural.ro.

În prezent, potrivit reglementărilor legislative în vigoare, de indemnizaţia pentru creşterea copilului poate beneficia oricare dintre părinţii copilului, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare. Indemnizaţia se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. AGERPRES (Documentare - Andreea Onogea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.